Recorduri Imbatabile: Pământul și Universul

17 Jun 2012 by

Să fie din cauza steluțelor fosforescente pe care i le-am atârnat încă de la naștere de lustra din camera ei? Sau de la cele lipite pe perete, pe care le-a râcâit cu tot cu tencuială, una câte una, când s-a ridicat în picioare și a început să fie interesată de ce e în jur? Poate că totuși i se trage de la Constelațiile pe care i le-am proiectat în suficient de multe seri pe tavan, mereu altele, în funcție de poziția Soarelui și de ziua din an, ca apoi să stăm să punem degetele, literalmente, pe diferite constelații denumite după zodii? Nu știu exact de unde i se trage interesul, nici nu-mi pasă, cert e că atunci când s-a trezit în standul editurii Gama de la Bookfest, aceasta a fost cartea pe care și-a ales-o, dintre toate minunile de acolo.

Eu nu mă dau în vânt după enciclopedii, asta poate și pentru că pe vremea mea (da, e un leitmotiv, ce să fac, asta este) singurele informații de tip “Știați că…?” se găseau în almanahul Mihaela, cel pe care tata mi-l cumpăra de Crăciun și mi-l dăruia vara, ca să nu mă plictisesc în vacanță. Doar că trebuia să mă țină un an, până la ediția următoare și le devoram repede, mai ales după ce am început să mă pricep și la cuvinte încrucișate.

Să revenim însă la chestiune. Recorduri imbatabile, alegerea Irinei.

– Irina, de ce ai ales cartea asta?

– Mă interesează cum e cu stelele.

– Bine, și după ce-o citești, mă luminezi și pe mine că eu nu prea știu.

– Da, mami.

A doua zi m-a rugat să-i dau voie să o ia la școală, să le-o arate și colegilor.

– Ce e de arătat? am vrut să știu. Tu crezi că n-au văzut și ei la televizor?

– Ba da, dar la televizor se mișcă imaginile alea prea repede.

– Bine, dar să n-o pierzi.

– N-o pierd.

Evident, s-a întors fără ea în ghiozdan.

– Păi cum ne-a fost vorba, Irinucă? N-am zis eu să ai grijă de dânsa ca de ochii din cap?

– N-ai zis, dar stai, mami, că n-am pierdut-o, i-am dat-o și lui Luca să o citească. I s-a părut interesantă.

Cartea s-a întors acasă după ce a circulat din mână de copil în mână de copil pe la jumătate de clasă și de after-school. Așa că atunci când a recuperat-o, am înhățat-o repede să văd ce e atât de interesant în cartonata asta. Sunt destule, zău. E o colecție de cel mai, cea mai, așa cum se zice și în titlu. E genul de subiect numai bun de propus la un joc de mima (mimează Betelgeuse! NA!) și e tipul de informație care-i va permite Irinei să facă pe deșteapta când o fi mai mare și o vrea să pună vreun băiat la punct (“Zici că vrei să ieși cu mine? De acord, dar  știi tu ce este Marele Punct Roșu? Nu, idiotule, nu G, Roșu! Nu știi? Pa! Next!”). Dar ce mi se pare minunat la cartea asta e că dintre toate cărțile cu povești pe care le are în bibliotecă, atunci când Mama Lui i-a propus să-i citească înainte de culcare, ea a ales tot “ceva cu stelele, cât de mari sunt și cât de departe” după cum mi s-a povestit ulterior.

Doamne, oare ce am la ușă! Trebuie să încep să citesc, mâine poimâine mă încuie și pe mine. Noroc că a luat un singur titlu, mai sunt încă trei, pe alese, și de fete și de băieți… doar să le vreți! Tot pachetul costă 118 lei, un târg bun, că de le luați câte una, îs cam scumpuțe, fie ele și cartonate și cu imagini lucioase și care nu se mișcă atât de repede.

css.php
Privacy Policy