Regina Zahărului
Am ocolit-o eu cât am ocolit-o, dar de-acum gata, s-a plictisit să-mi sufle în ceafă. Aşadar, dacă în zilele ce vin mă veţi găsi mai laconică, nu e nici depresie, nu e nici rea voinţă, e doar încă un deadline. AMR 11 zile, din care două sunt sărbători şi într-una voi fi pe drumuri, deci de fapt 8 zile si aproximativ 70 de pagini. Ştiu, la valoarea mea, ca să citez un coleg, e floare la ureche.
Dar ce te faci când tocmai serbezi o lună de când te chinui cu dietele şi ai de tradus pe repede înainte o carte despre regina dulciurilor, în care fiecare capitol are nume de deserturi şi toate metaforele se învârt în jurul bomboanelor şi a lucrurilor dulci?
Now, that’s a mind twister.
V-am mai zis eu că Dumnezeu chiar are simţul umorului în ce mă priveşte?
Ce, puteam eu să traduc acum o carte cu avioane, ca luna trecută? Nu. Sau cu submarine? F’o crimă odioasă?
Noooo… The Sugar Queen, doamnelor şi domnilor.
Să-mi fie de bine.
Asta-i un test, Ada. 🙂
la ce editura va apararea? cand, aproximativ? suna interesant.
multumesc.
ai citit “chef la manastire” a lui vasile voiculescu? ti se face foame/pofta chiar daca te-ai ridicat de la un chef cu 7 feluri. si mai sunt cateva carti de genul asta.
La Reader’s Digest dar mi-e greu sa-ti spun cand, probabil in toamna. N-am citit chef la manastire, dar am fost invitata la cateva manastiri sa stau la masa. Mmmmm…. Mda. Shhhhh! E post!
You can do it! Si mai slabesti si cateva kg ….
Spor la treaba 🙂