România e un pic mai mult

18 Jun 2017 by Ada

Ce regal extraordinar să petrec câteva ore printre oameni care scriu și oameni care vin să cumpere ce scriu oamenii aceia. Ce bucurie să îl asculți pe Viorel Ilișoi citind din Reportajele sale, să-l vezi gândind fiecare autograf, despre care spune că e mai greu de scris decât o carte. Ce privilegiu să asculți ce are de povestit Felicia Mihali și să dai mâna cu Viorel Anghel, singura sursă de carte românească din Canada. Să poți să afli lucruri noi despre scriitorii profesioniști care-s foarte bine tratați în Canada, să auzi despre granturi și despre cum te publici pe Amazon și să pufnești în râs cot la cot cu cei care, ca și tine, se publică mai mult sau mai puțin singuri sau cu edituri exotice.

Ce emoție fantastică să ai oameni care vin la masa ta și zic că exact cartea asta o căutau, că au văzut-o pe net sau că își cumpără cartea pentru copilul din interior. Ce bucurie să ai partener de stand pe Sophia Leopold, care te desenează cu trei ochi, unul în frunte, pentru că așa te vede ea. Eu nu știu dacă voi o cunoașteți pe Sophia Leopold dar eu am avut privilegiul să mă joc ieri cu ea de-a poveștile și cuvintele ei românești sunt la fel de frumoase ca desenele pe care le face, despre care sigur veți mai auzi.

A fost foarte frumos și motivant Primul Târg de Carte dedicat scriitorilor români. A fost confirmarea sentimentului meu, că diaspora română e ceva mai mult decât Sărbătoarea Iei și dansurile populare, foarte prezente în manifestările comunității. Vă rog, nu mă înțelegeți greșit, am tot respectul pentru rădăcinile noastre populare, iubesc tradițiile (așa cum mi le-a explicat Irina Nicolau) iubesc Ia, îmi doresc tare să am într-o zi suficienți bani cu care să n-am ce face să îmi cumpăr o ie adevărată, mi-ar plăcea una de Maramureș… Dar pe cuvânt că mai avem și altceva de oferit, ieri a fost o confirmare a acestui fapt.

Să îl cunoașteți pe Costi Gurgu, vă rog, e omul pe care editura Nemira n-a știut cum să-l publice acum o mie de ani, pentru că nu exista un gen în care să-l încadreze. Să-i căutați pe Google pe Irina Boca și pe Vlad Bunea, sunt oameni care au ceva de spus în scris și dau cărți gratis, deși ce e prins în paginile lor nu ar trebui să fie dat pe nimic. Dacă vreți să aflați despre Țara Soarelui Răsare, vă povestește Milena Munteanu. Dacă vă interesează cum găsesc de lucru introvertiții, căutați cartea Gabrielei Căsineanu. Dacă vreți să oftați, să vi se strângă inima, să consumați câteva pachete de șervețele, citiți Foaia de Drum Lung a Magdalenei Manea. Sper că n-am uitat pe nimeni și dacă am uitat, să mă ierte, am fost un pic copleșită.

Avem ce spune! Avem ce povesti! Avem nevoie de cititori care să creadă în noi suficient cât să ne și cumpere cărțile, să ne ajute să susținem nebunia asta, cei ce încă nu avem o editură mare, locală, care să preia tot ce nu ține de scris. Avem nevoie să întindem antene în comunitatea mai mare din care facem parte, să depășim bariera anonimatului și asta nu se poate fără public, fără audiență, fără cititori care să vină la lansările noastre, să plece cu cărțile noastre în brațe, să ne privească în ochi și să ne spună că da, e nevoie și de cei ca noi, care umblăm prin lume cu povești ce nu ne lasă să dormim dacă nu le punem pe hârtie.

Iuliana Pacso și Sorin Mitrea, aka Tradicious, vă mulțumesc din suflet. Aveam nevoie de ziua de ieri. Am fost absolut onorată că m-ați inclus în prima ediție a Târgului de Carte. Sper că anul viitor va fi și mai mare. Și poate o să facem niște mese rotunde, poate o să găsim tipografi dispuși să ne publice în Canada cărțile, să nu le mai aducem cu valizele. Poate o să găsim pe cineva să ne învețe despre cum ne urcăm singuri pe Amazon (eu tare aș avea nevoie, nu știu cum sunt ceilalți), poate că, stând pur și simplu la o masă, doar noi între noi, poate dimineața înainte să se deschidă târgul pentru public, o să putem învăța chestii unii de la alții. Numai zic.