Salute to Vienna

2 Jan 2019 by Ada

Unul din marile regrete legate de plecarea din România e că din cauza fusului orar nu ne mai putem petrece 1 ianuarie în pijamale, cu o ceașcă de cafea în mână, cuibăriți unii în alții pe canapeaua din sufragerie, urmărind live concertul de Anul Nou de la Viena. 

Și cum mă lamentam eu în dimineața asta, că-mi lipsește concertul și senzația de bine din 1 ianuarie, când prima oară vedeam concertul și pe urmă rămâneam cu ochii lipiți de TVR1 care uneori dădea Cirque du Soleil, am aruncat un “Dragă Universule”. 

“Dragă Universule” ăsta e o vrajă foarte puternică și funcționează pe căi misterioase. Am zis, așadar, Dragă Universule, mi-aș dori ca măcar o dată în viață să fiu la Viena de 1 ianuarie și să am și bilete la concertul de Anul Nou. 

Asta cu biletele la concert e destul de complicată,  a zis Universul, scărpinându-se în barbă. E cu loterie, se trage la sorți cine poate să cumpere bilete și pe urmă poate găsești la 35 de euro un bilet sau la 1050 de euro bucata, după cum ți-o fi norocul. 

Prietena mea din Viena a zis: Tu joacă la loterie, că ai cazarea asigurată. Ehe, știu că am cazarea asigurată dar mai trebuie și bilete de avion x 4 și timp de la serviciu și … prea multe variabile. 

Ia să-l întrebăm pe Sfântul Google dacă n-o fi ceva mai aproape, a șoptit Universul. Că dacă nu te duci tu la Viena, poate vine Viena la tine cu tot cu concert. Și ce să vezi, nu numai că există un concert de Anul Nou la Toronto, dar mai aveau și bilete. Nu tocmai cele mai ieftine. Undeva în loja specială destinată corului. Era ora 12. Concertul începea în două ore și jumătate. 

– Sunt cam în spate, am zis. Cu tot cu taxe e destul de scump. Dar e concert de Anul Nou! Mergem? 

Soțul s-a uitat un pic cruciș. E ultima lui zi de concediu. Nu că nu i-ar plăcea muzica, dar e cam din scurt. Nu că am avea altceva de făcut. Nu că n-ar fi fain să mergem. Nu că am avea șanse să ajungem la Viena prea curând! 

– Eh, eu merg de dragul tău dacă vrei, zice el ușor neinteresat. 

– Nah, lasă, stăm acasă, dacă n-ai chef. Dar ar fi fost frumos, am plusat. 

– Mergem. 

– Ești sigur? În 8 minute nu mai pot să cumpăr biletele astea. 

– Ia-le. 

Și le-am luat. Și-n mai puțin de o oră eram pe drum spre Toronto, la primul nostru concert de Anul Nou, intitulat Salute to Vienna, la Roy Thomson Hall, susținut de Strauss Symphony of Canada. 

Am împărțit un ștrudel cu mere și am băut câte o cafea în foaier, înainte de a începe concertul. Am schimbat câteva rânduri entuziasmate cu Ruxandra din Texas. M-am gândit la Ruxandra mea, de la Londra, cu care în copilărie mergeam la Opereta din București. M-am gândit la Cornelia și la umbrela ei minunată și la după-amiaza noastră de la Opera din Viena. M-am bucurat să trec pe lângă câțiva compatrioți, chiar dacă nu am recunoscut decât o singură figură. E minunat să auzi vorbindu-se românește în astfel de împrejurări. Cu 10 minute înainte de a începe spectacolul, ne-am așezat la locurile noastre. 

Salute to Vienna e un eveniment care are loc în 8 orașe din Canada: Toronto, Calgary, Edmonton, Hamilton, Ottawa, Quebec, Montreal și Vancouver. Unele concerte au loc pe 30 decembrie, altele pe 1 ianuarie. Noi am avut noroc, am cumpărat probabil ultimele bilete disponibile și sala a fost plină. Nu știu dacă am numărat 10 scaune rămase libere. 

A fost o experiență minunată. Am stat în spatele orchestrei, e adevărat, am suferit un pic când soprana și tenorul au cântat cu spatele la noi, dar a fost un prilej extraordinar să studiem expresiile dirijorului, care în sine au fost un spectacol. Alastair Willis a fost o gazdă nemaipomenită. Ne-a propus să ne imaginăm că suntem în Viena mijlocului de secol 19. El s-a prezentat drept unul dintre secretarii lui Strauss și a învăluit tot concertul într-o poveste întreagă, despre baluri, petreceri, iubire, autografe date de compozitori și piese compuse la comandă de familia Strauss.

Au fost două ore și jumătate în care ne-am bucurat până la lacrimi de soprana Hege Gustava Tjonn, de tenorul Gergely Boncser și de vocile lor superbe. Au fost și numere de balet și de ballroom dancing. Am râs la Feurfest Polka. Am aplaudat-o în picioare pe flautista care de 24 de ani n-a lipsit de la nici un concert. Am avut și Dunărea Albastră, și Marșul lui Radetzky la encore, și Auld Lang Syne, ultimele două cântate împreună cu publicul. Am aplaudat până ni s-au înroșit palmele. 

 

Ce rochii frumoase! Ce grație! Ce public neastâmpărat, care tot făcea poze și filma, deși ușierii nu mai pridideau să le atragă atenția spectatorilor că n-au voie să filmeze! Ce eleganță din partea tuturor celor de pe scenă, care n-au uitat să salute și publicul din spatele orchestrei, după fiecare piesă din program. Câtă atenție pentru detalii, ce importanță au două panglici legate de mânecile unei rochii și câtă perfecțiune se ascunde în fluturarea unei pene de pe poalele alteia… Ce bucurie, adunată în două ore și jumătate! 

Nu am decât cuvinte de laudă. Dacă sunteți în Canada într-unul din orașele în care e acest concert pe 1 ianuarie, vă recomand să mergeți! E un început grozav de an! Deja s-au pus în vânzare biletele pentru concertul de anul viitor… Dacă tot rămâneți cu gândul la Viena, aflați că PBS difuzează concertul pe 1 ianuarie de la ora 9 pm.  Sau, există transmisiunea BBC pe Youtube . 

PS 1: Soțul meu a fost la fel de încântat de concert, ca și mine. 

PS 2: Marie, doamnele de la Toronto poartă rochii de dantelă la astfel de concerte. Domnii – sacou de catifea și – unii – cravată de mătase roz. 

PS 3: Avem deja 4 bilete pentru concertul din 2020. Tata, spune-i lui Tracey să-și ia și o rochie de dantelă în bagaje! 

PS 4: Dragă Universule, you rock!