Say Cheese!

21 May 2015 by Ada

Eu am o problemă cu fotografiile, în special alea cu mine.

Vai, m-am îngrășat. Dar vai, mi s-au depărtat dinții. Aoleu, sunt nepensată.

Nu mă poza de jos în sus! Nu mă poza de sus în jos! Doar din profil.

Nu cu superangularul. Doar cu normalul, vă rog. Am multe poze în care pare că mă strâng pantofii. Zâmbesc eu, dar nu e zâmbetul meu.

Ani de zile m-am necăjit cu fotografiile Irinei de la grădi.

La grădi a învățat zâmbetul de plastic.

“Arătați dințișorii. Hai, arătați dințișorii!”. Am niște poze horror cu Sora cea Mare.

Încă mă rog de ea să nu mai zâmbească așa. Îi e greu.

Dar Lia m-a învățat secretul aerului fericit în poze. Secretul zâmbetului luminos. Al zâmbitului cu ochii. Lia a învățat la grădinița ei să spună “Cheese!”.

Și știți ce? Funcționează.

Iată-mă, spunând “cheese”.

Iat-o, spunând, deja, din reflex, cheese. Cum dă nas în nas cu un aparat foto, Lia spune Cheese. În poza din dreapta, taică-său tocmai îmi salvase rujul Lancome din ghearele ei dar ajunsese prea târziu pentru dermatograful pe care Lia și-l aplicase copios pe sprâncene și pentru glossul pe care și-l întinsese cu generozitate pe pleoape. Situația era destul de albastră. Când a văzut că vreau să-i fac poză, a zis repede cuvântul magic. Nu-i așa că pare veselă?

Încercați și voi un selfie în care spuneți cheese. Faceți un experiment. Thank me later.

Drag,

Ada