Seducţie

19 Oct 2009 by Ada

“N-ai vrea să stai pe-un ţărm pustiu

Şi să te-ncălzeşti la foc

N-ai vrea să-noţi într-un ocean

Fără să te uzi deloc…

Într-un an, într-o zi, într-o lună

Am să-ţi spun tot ce cred şi mă mai gândesc

Pe pământ, într-un colţ, ori pe lună

N-ai decât să mă cauţi şi-am să te găsesc…”

Uneori seducţia începe cu o floare. Dăruită de Clark Kent în miniatură, ca în atâtea alte rânduri, de câte ori mi-a intrat în casă, în lunga lui viaţă de patru ani şi un pic.

Alteori cu un titlu, care te face să întinzi mâna şi să iei o carte din raft, deşi poate nu ţi-o permiţi… Dar ai stat zece minute lângă raft, ai citit deasupra coşului, te-ai dus la casă cu ea lipită de inimă şi-ai zis, pe asta nu ştiu dacă o mai iau, apoi ai spus “Ba o iau, What the Hell,  O iau. Le iau pe amândouă. Pe asta pentru că m-a vrăjit şi pe asta!” pentru că e semnată cu autoironie de unul dintre cei mai conştienţi de sine bărbaţi pe care ai avut ocazia să-i cunoşti. Neagu Djuvara, boierul minţii, se semnează Moş Neagu pe  o colecţie de texte adunate spre publicare după moartea lui. Câtă lumină, nu poţi s-o laşi acolo.

Sunt zile ca asta, în care din câteva acorduri, primele treizeci de secunde de fapt, simţi că asculţi un hit. Şi te feliciţi că da, ai crezut în entuziasmul prietenei tale, recunoşti că ai făcut-o în primul rând pentru ea, ei probabil sunt o trupă ca toate celelalte din România, cu fiţele lor, cu visele lor, genul de oameni pe care nu-i cultivi pentru că nu-i înţelegi, dar le admiri nebunia… Dar Ana are mână bună, Ana îi ştie, deci dacă Ana zice că-s buni, SUNT buni, de-aia ai pus afişul ăla în dreapta, pentru Ana. Ei, şi când din întâmplările astea magice vii acasă cu cartea pe care nu ţi-o permiţi şi cu cea autografiată de Moş Neagu, de pe masă îţi zâmbeşte floarea de la mini Clark Kent şi de pe desktop te strigă Morsa, face cu mânuţa “Hello! Ascultă-mă, că mâine faci interviu cu ăia de m-au creat”, dai play. Nu te mai codeşti. Pe urmă, după doar 30 de secunde, suni să baţi din picior să-ţi meargă ftp-ul,  îl buzzăi pe Don Pandele şi-i baţi din gene să încarce piesa pe site ca să audă şi fetele şi dintr-o dată, dintr-o dată nu mai contează că afară plouă şi că laptele a dat în foc. Dai muzica tare şi cânţi: Tu n-ai să? Eu am să!

Şi te bucuri, cum mă bucur eu acum.

Apasă pe Play şi bucură-te de ce auzi! De la Kumm, pentru Ana, de la Ana pentru Ada, de la Ada pentru voi (graţie lui Don Pandele, să trăiască!).

Viaţa E frumoasă.

LE: am găsit şi videoclipul: