Skunked

18 Jun 2018 by

Anul ăsta am început să-l lăsăm pe KJJ nelegat, să inspecteze teritoriul din spatele casei. I-a luat ceva vreme să ne dreseze, tot procesul a durat câteva săptămâni în care el a tot țâșnit ca din pușcă printre picioarele copiilor și a rupt-o la fugă. Urmau scene ca desprinse din Cascadorii Râsului (eh? Ia să vedem cum stăm cu demograficele) cu Irina fugind într-o direcție prin șanțul ce ne desparte de complexul alăturat, și KJJ zbughind-o în direcția opusă, doar ca să se înfigă în cele din urmă sub podeaua de lemn pe care și-au pus vecinii cortul de pânză pentru fumat iarbă în mod discret. După câteva ture d-astea inutile, ne-am plictisit să ne mai jucăm de-a pescuitul pisicii și l-am lăsat în plata Domnului. Cum ți-o fi norocul, KJJ, drum bun și cale bătută, te-oi întoarce tu când ți-o fi foame sau te-oi întâlni cu sconcsul. 

De la un timp, când am început să deschidem larg ușa dinspre grădină și să nu ne mai agităm să-l aducem înapoi, bestia ieșea dimineața, dădea o tură și apoi reintra în casă să-și ia micul dejun și să își îndeplinească sarcina pisicească, aceea de a sta cu labele în sus și a dormi cu nerușinare, ba în mijlocul canapelei, ba pe pernele de la leagăn, până când se aduna un public suficient de numeros pentru jelania de după-masă. Cam pe când sosea și Laur de la muncă, începea onor KJJ să miaune și să se împletească printre picioarele tuturor celor din casă, ba agățând aci un picioruț de Lia, ba gheruind vreun obraz de vizitator, orice, numai să-și justifice prezența și utilitatea în casă. 

Văzând că se întoarce de bună voie, i-am dat ocazia să mă însoțească în grădină și dimineața la cafea și după-amiaza la ceai. Experiența îmi dovedise că dacă am suficientă răbdare și îl ignor, mai devreme sau mai târziu vine, mieunând să fie mângâiat.

L-am admirat în câteva rânduri cum s-a așezat la mai puțin de jumătate de metru de gardul dincolo de care doi câini mari se dădeau de ceasul morții, vezi Doamne, “Sări, mămucă, uite lighioana în șanț”. Al nostru s-a prăvălit în iarbă și a început a-și studia tacticos pedichiura, cui ce-i pasă că stă și el acolo, că doar nu le consuma lor aerul. Proprietara cățeilor, ușor îngrijorată de probabilitatea ca vreun vecin să reclame zgomotul făcut de câini, le explica, maternă, it’s just a kitty, it’s just a kitty, shush, you big beasts. Ca să ne-nțelegem, KJJ e o chestie păroasă, la vreo 3-4 kilograme aproximate ochiometric, câinii în discuție sunt un pic mai mărișori, spre lup alsacian din varietatea aia înăltuță. 

Cu două seri în urmă, Iuliana vine la o cafea în grădină, după 7, i-am zis, să culc și eu Lia și să putem vorbi în liniște. Lasă și pisoiul afară, că n-a ieșit de două zile, ba că a bătut vântul, ba că am fost plecați, stă săracul sechestrat în casă și rămâne proprietatea neinspectată. 

Laur, om mai cu scaun la cap, mi-a sugerat să-l leg, dar eu nu, că e pisic bun și vine când îl strig pe românește, “Pisicuță, hai la mama, hai să-ți dau să mănânci” de cred că mă aude și Cornelia din blocul de lângă lac. Bine, zice, da să nu te prind că jelești dacă iar se bagă sub podeaua vecinilor, că eu nu mă duc după el, să fie clar. 

Zis și făcut, lasă pisicul afară, pisicul pornește la plimbare, noi ne bem cafeaua, pe la opt jumate, încă pe lumină, Iuliana se retrage și eu rămân să primesc rătăcitorul înapoi pe teritoriul propriu, înainte să se întunece. Dar vedeți că am stat eu am stat, s-a făcut nouă jumate, s-a întunecat, KJJ tot prin șanț și inevitabil, sub podeaua vecinilor, nu se dădea nicicum adus în casă. 

A încercat Irina să-l ademenească să iasă de sub podea, ba cu un deget înmuiat în cremă de brânză, ba cu un laser din ăla înebunitor, pisoiul nu ieșea, sub nici o formă. În schimb, tot cartierul mirosea suav a sconcs, așa de tare de nu se putea respira în grădină. 

Spre ora zece ne-am retras în casă, Laur bombănind că mi-a zis el, eu făcând pe indiferenta, “Cum i-o fi norocul, sper numai să nu se bată cu vreun sconcs sau vreun raton, că veterinarul e scump rău”. 

Până pe la 12 am tot încercat să-l convingem să intre în casă. Am lăsat ușa deschisă, ne-am asumat țânțarii, am stins lumina, am aprins lumina, KJJ nimic. Venea până în dreptul treptelor, se uita în ochii noștri, o zbughea. Pe la cinci dimineața, după o noapte în care am avut nenumărate coșmaruri cu pisoiul înfruntând lighioanele ce mișună prin cartier după lăsarea serii (există și coioți, v-am zis?) am ieșit și l-am strigat. Bestia nu se vedea nicăieri. Am luat-o la pas pe lângă grădinile oamenilor, am dat o tură de complex, când m-am întors prințul stătea în mijlocul grădinii și mă privea galeș. 

“Vin’ la mama, KJJ, fi-r-ai al dracului, că-ți crăp capul ăla de prost”. 

Când a auzit așa abuz, KJJ țup sub podeaua vecinilor. Și-am luat și eu un pumn de crănțănele și m-am așezat pe leagănul meu de sub tufă și-am început să arunc câte una spre el, cât să-i miroasă și să vrea mai mult. În cele din urmă, foamea a învins, și idiotul, pardon, pisicuțul mi-a sărit în brațe, torcând recunoscător. Doar că, vedeți, nu degeaba nu voise el să intre în casă, pentru că de fapt, inevitabilul se produsese. Pisicul de apartament fusese spreiat generos de un sconcs, rezident și el prin vreo tufă. Știți cum miroase Parfumul De Sconcs? 

Numai cine a trecut vreodată printr-un nor de particule d-astea uleioase are habar cum ți se umplu instantaneu ochii de lacrimi și îți vine să vomiți. Ca să fim mai plastici… Dacă într-o mare de un milion de bile doar 10 ar reprezenta mirosul de sconcs, tot vi s-ar face rău, cam așa. 

Iată-mă, deci, cam pe la cinci și jumătate dimineața, cu pisoiul torcându-mi împuțit în brațe, recunoscător și dispus să intre în casă, să bea apă, să mănânce, și… aveam să aflu cam într-o oră, disperat să facă pipi, că, mă înțelegeți, e pisic de apartament, nu se poate ușura decât în tăvița cu nisip. 

L-am legat afară, s-a supărat și a început să miaune, așa de jalnic de l-a auzit și Laur din dormitor și-a venit iute, să-l scape din ghearele cine știe cărei lighioane care sigur îl tortura înfiorător. 

6.30 dimineața. Citesc pe internet despre cum se scoate mirosul de sconcs din pisică. Multă lume crede că trece cu sos de roșii. Dar numai cine n-a spălat în viața lui un astfel de animal își poate imagina că există un univers în care e posibil să înmoi un pisoi în bulion. Sfântul gugăl dădea ca remediu o singură combinație: apă oxigenată, bicarbonat de sodiu și detergent de vase, în trei ape, ca să zic așa. Prima oară doar cu Dawn (folosit și de Greenpeace când degresează rățuștele scăldate în petrol deversat în ape) a doua oară cu mixtura de mai sus, a treia oară cu șampon de pisici. 

Prietenii mei de pe Facebook postează poze cu Flower, sconcsul ăla simpatic din Bambi. Numai mie nu-mi vine să râd. Laur pleacă la serviciu, convins că mi se pare, nici vorbă să miroasă așa dacă era spreiat de sconcs, cine știe în ce s-o fi tăvălit. Dar inima de mamă știe mai bine, și punând cap la cap informațiile găsite la Sf. Gugăl, era clar că nu există decât un singur diagnostic. Unii mă sfătuiau să-l bag în sos tomat, alții îmi ziceau dar lasă-l, dragă, că doar nu pute așa de tare dă-l cu oțet (preferatul mâțelor) nu-l da cu apă oxigenată că-l omori, cum să-l freci cu bicarbonat!

Ba da, știți ceva, puțea înfiorător. În plus, la FAQ, despre suc de roșii se zicea că doar maschează mirosul, despre apă oxigenată nu scria că ar ucide animalul, singurul pericol e doar să se decoloreze, mwahahahahah. Don Pandele făcea mișto de mine din autobuz, lasă, prietene, zic, că te aștept să-l decolorăm împreună.

Irina se trezește, o anunț că pisoiul a fost sconcsificat, ridică din umeri, pleacă la școală. O trezesc pe Lia. Lia nu vrea la școală, mai ales azi, ce rost are, n-o pasionează franceza, gata, s-a hotărât, ea stă acasă. În vremea asta KJJ era sechestrat pe hol, barem să împută doar mocheta, nu canapelele. Iau copilul mic pe sus și-l încarc în automobil, livrez la școală, mă duc val-vârtej la școala Irinei, o scot din ora de matematică (sorry, we have a family emergency) dau fuga la walmart și cumpăr apă oxigenată, mânuși de cauciuc și detergent de vase Dawn (că eu nu folosesc decât unul eco-green-plantbased-stuff, care nu e pe lista Geenpeace). 10 dolari mai târziu aveam tot ce ne trebuia să desconcsificăm pisica. 

Irina protestează, brusc ora de matematică era foarte importantă, eu zic lasă, că înțelegi tu când ajungem acasă. Deschidem ușa de la intrare. Pisoiul credincios dormea cu capul într-unul din pantofii mei sport preferați, pe principiul “vezi cât de mult te iubesc?”. Copilului mare îi dau brusc lacrimile (credeați că glumesc?) OMG MOM zice, IT STINKS. Mhm. Hai, du-te și te schimbă, tre să rașchetăm pisoiul, pune pe tine un tricou pe care n-o să-l regreți, că e posibil să se lase cu sânge. Vedeți, eu am mai avut un pisoi, persan cu blană d-aia lungă care se încâlcea de nu era scărmănat regulamentar (și nu era) și care se cocoța pe mine ca pe copac cu toate cele o mie de gheare, cam o dată pe lună, așa că știam la ce să mă aștept. 

Luăm pisoiul, îl băgăm în chiuvetă, începe faza 1, degresarea cu Dawn. Cam în zece secunde de la primul contact cu apa, pisoiul șiroia de clăbuc și mâna mea șiroia de sânge, el ne scuipa, eu îl șamponam, Irina se blocase pe OMG OMG OMG, și dintr-o dată ne-am prins că nu avem cum să-l clătim, așa că trebuie băgat în cadă. Deja zburaseră pe jos periuțe, paste de dinți, perii și tot ce mai era pe marginea chiuvetei. Iată-mă, așadar, cu pisoiul ținut strâns de ceafă să nu se zbată, parașutându-l în cadă, unde, evident, furtunul de la duș nu era suficient de lung cât să-l putem ține blocat pe podeaua căzii și să-l putem clăti. 

Cu chiu cu vai am reușit să-l eliberăm de clăbuc, l-am stropit și cu mixtura minune, l-am masat bine să nu rămână nici un loc atins de sconcs (până în vârful cozii, mă înțelegeți) și apoi l-am clătit în vreo șapte ape, să nu cumva să moară otrăvit cu apă oxigenată și bicarbonat. Cu onoarea nereperată,     l-am scos din cadă și l-am învelit în prosoape, pe urmă Irina l-a înfășat într-o pătură și mi l-a pus în brațe, cât s-a dus să repare dezastrul din baie. Deja nu îmi mai sângera nici mie mâna, era liniște și pace. Am pus pături pe toate canapelele, am închis ușile și am plecat să returnez studenta, pe care o luasem pe semnătură pentru doar o oră. 

scratched handÎntre zece și unu și jumătate, pisoiul s-a lins în continuu, a tremurat, s-a uitat urât la mine și în cele din urmă mi-a sărit în brațe și-a început să toarcă. Abia atunci m-am dat seama că nu l-am spălat și pe cap, dar deja aruncasem la chiuvetă restul de mixtură (nu de alta, dar apa oxigenată, combinată cu bicarbonat, tinde să explodeze dacă o ții într-un container închis), așa că nici nu mi-am mai pus problema să reiau procedura. 

Concluzii: Trei zile mai târziu e încă în viață, nu mai pute, e ușor decolorat, dar la fel de puțin inteligent. Acum nu mai dă să iasă din casă, nici nu mai insist, nici nu cred că mai pupă nelegat  o vreme, măcar până mi se vindecă zgârieturile.

Tuturor prietenilor care m-au sfătuit să-l bag în sos de roșii sau în Coca-Cola: nu vă supărați, n-am putut. Nu neg că poate a funcționat în alte cazuri, eu n-am avut inima să-l înmoi în oțet sau în roșii, nu știu cum ar fi reacționat.

În caz că vreodată vi se întâmplă să fie stropit patrupedul (e valabil și pentru câini) rețineți și acest remediu: apă oxigenată (rețeta găsită de mine sugera 1 l, probabil pentru animale mai mari, mie mi s-a părut prea mult și am pus doar vreo 200 de ml), un sfert de ceașcă de bicarbonat, o linguriță de detergent de vase (Dawn dacă sunteți în America de Nord). Amestecați, puneți în sticluță cu atomizor, spreiați locurile atinse de Eau de Skunk, clătiți bine animalul și nu uitați să aruncați resturile la canal cu multă, multă apă. 

PS: Salutări de la KJJ The Stinky-No-More, fotografie realizată în după-amiaza zilei cu pricina.

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Share This

1 Comment

  1. Mama mama ce zgarieturi ai pe mana… Chiar astazi ma gandeam ca ar trebui sa fac si eu o baie pisicii mele si parca mi-ai cam taiat din avant. :)))

css.php
Privacy Policy