Sky is the limit

1 Apr 2012 by

Mă rugase ea de anul trecut s-o las să țopăie în nu știu ce drăcie cu chingi, pe o saltea care te aruncă în sus “până la cer, mami! Până la cer!”. Dar mi-a fost teamă, am jucat cartea cu “n-are mama bani”, am ocolit locul, i-am explicat că nu se poate pur și simplu, și-am mai câștigat un an. Am procedat la fel cu toate toboganele gonflabile ce răsar ca ciupercile după ploaie pe malul lacului din parcul mare de lângă casă. Am așteptat o zi oarecare, în care am tras serios de dânsa ca s-o conving să meargă în parc. Se lasă greu scoasă din casă și când iese, pas de-o mai întoarce… Cum căzuse rău cu bicicleta cu doar o zi în urmă, nu m-am mirat că face fițe când am dat comanda să se îmbrace tot poporul, să ieșim la soare și la vânt.

N-am zis nimic tot drumul, ba am și tras de timp o grămadă, mi-am târât tot familionul după cai verzi pe pereți (Ioana, n-am găsit parcul de peste drum, să-mi faci un desen, te rog). Și exact când ne plictisiserăm de vânt și dânsa mieuna să se cocoațe iar pe plasa aia de-mi dă mie palpitații, am zis: “Ia de-aici zece lei și du-te la tobogan și țopăie. Dar mai întâi să mi-aduci restul.”

A lăsat bicicleta și a tăiat-o iute, iute la toboganul uriaș. A venit într-un suflet cu cei șase lei rest, mi-a arătat că știe să numere și să socotească și a rupt-o la fugă spre fericirea ei umflată cu pompa.

Zece minute mai târziu strigam la ea să se dea jos, că am o surpriză. După ce s-a încălțat, i-am arătat salteaua cu pricina și i-am zis:

– Ai curaj?

– Daaaaa! Daaaaaaaaaaa!

Cinci minute-patru lei. Toată fericirea lumii strălucea în ochii ei.

Cu această ocazie am remarcat că Irina seamăna din ce în ce mai tare cu mine și că roșește așa cum roșeam și eu la vârsta ei.

Așa se transformă o zi oarecare într-o sărbătoare de neuitat.

 

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. nina

    Amintiri pentru toata viata..

  2. ana

    Doamne…de cand stau pe net cititnd bloguri s a facut Irina mare!

css.php
Privacy Policy