Sophie’s Choice?

25 Jan 2010 by

La începutul anului, pe canalul Dolce am găsit o ofertă, foarte tentantă la prima vedere, de abonare la HBO. Am picat în capcană şi m-am abonat şi la HBO, deşi rar apuc să deschid televizorul. Cum e pauză la Lost până prin februarie, am zis, hai, măcar să am de unde alege un film, dacă m-apucă în vreo seară.

Cu toate astea, în prima după-amiază când am vrut să văd pe ce dau banii, nu m-am oprit la HBO, ci la CineStar. A fost o după-amiază în care au difuzat Sophie’s Choice şi Room with a View, unul după altul. Nu văzusem niciunul din aceste filme, doar auzisem despre ele, aşa că m-am bucurat foarte tare că, în sfârşit, văd şi eu filme de Hollywood, adevărate. Apoi mi-a trecut brusc.  Am văzut destule filme deprimante, de la “La vita e bella” până la “The Reader”, să tot consumi şerveţele. Să vă explic extremele. Dacă “La vita e Bella” a fost un film extraordinar, o inspiraţie pentru mine (la capitolul parenting), The Reader m-a enervat pur şi simplu. Era în topul celor mai deprimante filme văzute de mine. Până am dat de Sophie.

Am nimerit la Sophie’s Choice exact scena în care Sophie, mamă de doi copii, abia coborâtă din tren la Auschwitz, trebuia să aleagă, presată de un ofiţer nazist, pe care din ei îl trimite la crematoriu şi pe care în lagăr. Scena în sine durează probabil 2-3 minute, dar au fost 2-3 minute care m-au deprimat pe termen lung. Pentru că Sophie, cu fetiţa în braţe şi cu o mână pe pieptul băiatului ei mai mare, strigă: “Nu mă pune să aleg, nu pot să aleg!” dar până la urmă alege. “Ia fetiţa!”.

“Ia fetiţa” însemna de fapt “omorâţi-o pe ea, lăsaţi băiatul să trăiască.”

Fetiţa e smulsă din braţele mamei şi dusă la moarte. Plânsetele fetiţei încă îmi sună în urechi. Aproape că am simţit frica, groaza unei copile de 4-5 ani, luată de lângă mămica ei, dusă nu se ştie unde. Gândul acesta, că o mamă trebuie să aleagă care dintre copii trăieşte, indiferent de circumstanţe, gândul în sine e tare apăsător.

Despre cruzimea lui William Styron, autorul romanului care stă la baza filmului, nu mai vreau să povestim.  Eu sunt conştientă că e doar un film şi că fetiţa pe care am auzit-o plângând nu a murit, după cum Meryl Streep a fost perfect capabilă după ce a filmat această scenă să joace în comedii spumoase. Nu-s nebună. Doar că am stat mult să mă gândesc la câteva lucruri:

1. Ce fel de animal e ăla care pune o mamă să aleagă ce copil să moară acum, în favoarea celui care va muri mai târziu?

2. De ce fetiţa şi nu băiatul?

3. Cum mai trăieşte o mamă după o astfel de alegere, care de fapt nu e alegere?

Sunt întrebări retorice. Nu trebuie să răspundem la ele. După cum, dacă nu aţi văzut Sophie’s Choice, nu e musai să-l căutaţi. Se poate trăi şi fără să-l fi văzut.

Related Posts

Share This

24 Comments

  1. Off, Doamne, ce mi-ai facut??? Plang de mor, si nu am vazut filmul, doar am citit postarea ta. Este infiorator, am vizualizat toata scena si mi s-a sfasiat sufletul punandu-ma in locul ei, al copilei, al celuilalt copil. Cum sa mai poti trai dupa asa ceva?

  2. ea a ales crezand ca exista o minuscula sansa ca fetita sa fi fost dusa in lagarul femeilor, pe cand daca alegea baiatul, pe acela clar nu ar fi avut cum sa il vada niciodata, statea in lagarul barbatilor.

    Pe mine m-a terminat filmu asta acum cativa ani cand l=am vazut, era sofia mea mica, cred ca avea un an….groaznic a fost.

    Iar MS a fost geniala…..

    • Eu m-am gandit ca alegerea pornea de la faptul ca baiatul fiind mai mare ar fi constientizat mai repede ce urmeaza sa i se intample. Poate ma insel.

  3. L-am vazut de mult, nici in gand macar nu-mi exista Alla, si tot m-a impresionat mult de tot.
    Dar nu cred ca-i vorba de cruzimea regizorului, care a imaginat ceva, cat de cruzimea nazistilor care chiar au facut de astea (si multe altele la fel de ingrozitoare). 🙁

  4. La naiba… asa se numea filmul? Scena o stiu perfect, imi revine obsedant in minte, cand mi-e lumea mai draga. Atat am vazut din filmul asta. Si-am inchis.
    Si mai am cateva scene tot din filme… si tot cu copii. Nu vi le povestesc. E suficient ca m-au marcat pe mine. Din cauza lor refuz din start sa ma uit la filme despre care stiu ca-s asa dure. Mai rau e cand nu ma avertizeaza nimeni…

  5. anca

    Am vazut Sophie`s…. MS e superba ca intotdeauna … cum se poate trai dupa?
    Am intalnit zilele trecute un batranel care mi-a spus `stiti ca de fapt copiii nu sunt ai nostri?` si mi-a relatat apoi cazul unei mame care si-a pierdut copilul…
    Ok, nu sunt, dar … o data cu ei, se duce si o parte din noi.
    Doamne-ajuta sa nu trecem prin asta never-ever.

  6. La mine nu e nevoie nici de naziști, nici de alegeri între copii ca să ma umflu la ochi de plâns. Dacă e un film în care mama-crocodil are un pui-crocodil și puiul -crocodil își rupe un picior și o vad pe mama-crocodil cum suferă, mă pun pe plâns. Sunt atât de deformată încât la ultima comedie văzută un bebeluș a fost pus pe bancheta din spate fără centură de siguranță, fără scaun, fără nimic. Faza în sine a fost super haioasă, toată lumea rădea în jurul meu, iar eu stăteam cu inima mică de grija copilului care s-ar fi putut lovi dacă punea șoferul o frână.
    Despre Sophi’s Choice…filmul nu cred că l-am văzut, dar scena da și e cumplită.

    • O sa treaca, e de la faptul ca esti mamica proaspata. Stiu ca Rares e mare, dar tu tot mamica proaspata ramai.

  7. bp

    l-am vazut si eu mai demult.
    si da, mai ales dupa ce am devenit mama nici eu nu pot sa trec peste vreun film cu copii sau animalute ceva fara sa nu ma podideasca lacrimile. ca veni vorba de brutele de nazisti, am vazut recent un film german al carui nume imi scapa acum, cu ultimele zile ale lui hitler & co in bunker, si cum sotia lui goebbels isi ucide rind pe rind cei 5 sau 6 copii cu cianura, pentru ca “sint prea buni sa creasca” intr-o germanie care urma sa nu mai fie nazista. asta m-a marcat 2 zile dupa, si inca imi da fiori scena in care le trage paturile peste fata, dezvelindu-le piciorusele delicate.

  8. O.T.

    Cruzimea autorului?! Prezenta intr-un roman a unei crime, de exemplu, face din autor un criminal? Apoi, bineinteles ca alegerea lui Sophie este o alegere. Chiar si in situatii cu mult mai constrangatoare de atat, tot se poate spune ca avem de ales.

    • Din ce informatii am gasit eu despre Sophie’s Choice, nu este inspirata dintr-o fapta reala, documentata, ci e fictiune. De aici, cruzimea autorului, dupa parerea mea. N-am zis ca e un criminal, am zis doar ca e crud.

  9. Nu stiu cum s-a intamplat ca am vazut scena asta cand eram mai mica.. Poate treceam printr-o camera unde era la televizor filmul, sau poate am schimbat canalul si am dat peste el, ideea e ca am vazut exact scena asta…si apoi am plecat repede, deci n-am stiut niciodata ce film e, cine e actrita aia, nici n-am observat-o…Dar scena o am in cap de atunci, si mi-o amintesc in mod constant. Evident ca am regretat de multe ori ca am vazut-o. Regret si acum ca mi-am amintit.
    Cum spuneam, n-am vazut decat scena asta, pana acum cand am citit ce-ai scris despre film, n-am stiut nimic de el. N-am stiut nici ca a ales doar cine sa moara primul, si cine mai apoi. Eu am crezut, asa mi-a ramas in cap, ca a fost pusa sa aleaga pur si simplu, cine moare si cine ramane cu ea. Adica , ceva de genul: “nu poti ramane cu doi copii, alege numai unul, pe unul il luam si-l omoram”. Imi dau seama ca nu e asa filmul, dar eu pur si simplu asa am ajuns sa-mi amintesc scena. Si atunci explicatia mea pentru de ce a ales sa dea fetita (pentru ca m-am intrebat asta de multe ori, evident) a fost ca baiatul era mai mare, mai independent si mai de ajutor pentru ea, in timp ce pe fetita o tinea in brate, era mica si plapanda, ar fi trebuit sa aiba mai multa grija de ea, si poate tot ar fi avut mai putine sanse de supravietuire decat baiatul. Adica pur si simplu, decat sa moara amandoi, l-a ales in cele din urma pe cel care avea cele mai multe sanse sa traiasca, pe termen lung. Imi dau seama ca nu e asta explicatia, dar chiar n-am stiut nimic in plus despre filmul asta pana acum. Si asta e explicatia pe care am gasit-o eu in cele din urma. Numai ca, ma tot gandeam ca alegerea ar putea fi ,intr-un fel, egoista, adica fetita ar fi incurcat-o, nu ar fi fost deloc usor sa aiba grija de ea in asa un mediu, in timp ce baiatul, doar prin simplul fapt ca era mai mare, putea fi mai descurcaret. Oricum, m-am cutremurat ani de zile gandindu-ma la scena asta. Chiar imi pare rau ca am scris atat de mult, dar mi-a starnit amintiri despre momentele cand ma gandeam “de ce a ales fetita?” si cand imi imaginam, cu inima foarte stransa,asa, sa fi trait eu pe vremea aia, sa fi fost in situatia asta(stiu ca nu e un fapt documentat, dar asta nu inseamna ca situatii similare n-ar fi fost, e foarte posibil sa fi fost), ce-as fi facut?

    • Adriana, interpretarea de mai sus e a mea personala, asta am priceput eu din film. Era clar ca sansele de supravietuire a copiilor erau mici, problema se punea nu “daca” sau “cum” ci “cand”. Din film am reusit sa pricep ca nici pe baiat nu l-a mai vazut dupa aceea.

  10. Nu l-a mai vazut. A fost pusa sa aleaga doar ca sa aiba ea constiinta incarcata. Erau condamnati amandoi copiii de la bun inceput.
    Groaznic
    🙁

  11. Eu cred ca a ales baiatul pentru ca, din diverse considerente, ar fi avut mai multe sanse de a supravietui in lagar. Daca ar fi ales fata..ar fi murit amandoi.
    In orice caz, nu ma vad facand o astfel de alegere (desi nu am copii). Cred ca as prefera sa murim toti trei decat sa aleg. Am plans mult la scena aceea…eu chiar nu recomand filmul nimanui. Parca un pic din alegerea mamei ti se imprima pe suflet atunci cand vezi filmul…si parca tot ramane un pic de tristete, chiar si dupa ce te-ai gandit de 10mii de ori ca e doar un film…

  12. Mihaela

    Am vazut si eu filmul cu anii buni in urma. Din cate imi amintesc ideea era ca mama, chiar daca a supravietuit fizic lagarului, a “murit” in momentul in care a facut alegerea. Toata viata ei de dupa alegere a fost doar umbra unei vieti.

  13. Am vazut acum doua zile un film facut aici, The Boys Are Back. De data asta true story, dupa un roman autobiografic, al lui Simon Carr, jurnalist sportiv. Inceputul este atat de tragic, incat sotul meu (action movies fan si un barbat din ala tare ca piatra etc) mi-a spus “Baby, I can’t watch this, opreste-l, te rog!!!”. Asta in timp ce eu plangeam pe muteste (sa nu trezesc fetele).
    Sunt lucruri pe care nu le mai poti eticheta cu “e doar un film”, din momentul in care devii parinte. E inevitabil.
    Am avut puterea sa ma uit in continuare si n-am regretat. A fost un film excelent, pe care il recomand cu mare caldura, atat pentru poveste, cat si pentru imagini/peisaje! Superb!

  14. Ada, am vazut “La vita e bela” si mi-a placut foarte mult. Intra in alt sertaras de senzatii la mine.

  15. Si pentru mine La vita e bela e diferit, mi-a placut muuuult filmul, si tot asa, mi-au ramas diferite scene in cap, dar in alt mod…

css.php
Privacy Policy