Sora cea Mare, sora cea mică

14 Feb 2011 by

Am tot povestit despre Sora cea Mare și n-am mai zis mare lucru despre mezină, care, acum când scriu, face tumbe inimaginabile prin pântecul mamei. De când stau acasă, în mod paradoxal, am muncit foarte mult, în ritm aproape milităresc. Cartea mea cu elefanți se apropie de un final pe care-l estimez undeva spre lunea viitoare, pentru că acum am intrat în săptămâna 33 și asta presupune ceva mai multă atenție acordată Liei.

E săptămâna în care trebuie să programăm morfofetala de trimestrul 3, apoi cu rezultatele în dinți să ne prezentăm la doctor și să încercăm să aflăm (dacă nu iar va fi prea devreme) cam pe când s-o așteptăm pe Lia. Nu știu de ce mi s-a pus pata pe 25 martie, ziua de Buna Vestire, destul de aproape de termenul estimat de 3 aprilie, când Lia s-ar naște în mod natural. E poate o presimțire sau mai degrabă o mică superstiție pozitivă, pentru că Lia e o bucurie și venirea ei pe lume a fost o veste bună pentru noi.

Nu mai știm prea multe despre ea. Știu că nu-i place lumina și că probabil și-a schimbat cumva poziția, nu mai stă transversal, cu capul în stânga, pentru că acum îmi permite să dorm și pe partea stângă, nu mai petrec toată noaptea într-o singură postură, chinuită și dătătoare de amorțeli. E foarte activă, are mai multe feluri de a se întinde, câteodată încet, ca și cum s-ar mișca într-un videoclip filmat cu încetinitorul, alteori lovindu-mă iute, de câte două ori. Sunt momente în care răspunde la ciocăniturile mele discrete în propria-mi burtă, sunt zeci de secunde în care vălurește susținut, incredibil, de zici că șterge geamurile căsuței pe dinăuntru. În mod ciudat, Irina n-a reușit să o simtă mișcând-se, deși mă ia des în brațe și mă pupă pe burtă. Nu știu de unde au copiii instinctul ăsta de a pupa burticile însărcinate ale mamelor lor. Pe mine mă înduioșează de fiecare dată când o aud pe Irina spunând: “Uite-o pe Lia”, “nu te apleca, o strivești pe Lia.” “Lasă că duc eu asta în frigider, să n-o lovești pe Lia.”

Irina a intrat într-o fază exploratorie. E foarte interesată dacă am lapte, dacă-i dau și ei din laptele meu, unde va sta Lia la masă, cine vor fi bunicile Liei, cum o vom învăța pe Lia să mănânce și în cât timp va reuși să meargă. Încerc să-i răspund la întrebări, cu tot tactul de care sunt în stare. În mintea Irinei, Lia e foarte prezentă. La ultima vizită în casa bunicii, Buni se ruga cu voce tare: Dă-mi, Doamne, Sănătate, mie și alor mei, fiului meu și Irinei. Sancțiunea a venit imediat. “Hei, Buni, ai uitat-o pe Lia!”

Eu oscilez între panica indusă de poveștile din spitalele românești, puțină nerăbdare (foarte puțină!), conștiința faptului că Lia e încă mică și trebuie să mai stea acolo unde e, mândria că Irina e atât de mare și de inteligentă pe de-o parte, atât de mică și de fragilă pe de altă parte, dorul de Irina când era bebe, dor stârnit de revederea păturicilor și costumașelor puține pe care i le-am păstrat, amintirile cu Irina bebe și lumina din ochii ei, bucuria pe care o emana copilul ăsta frumos într-o casă nu foarte veselă și frica în starea ei cea mai pură, frică aceea rar mărturisită de mame, că orice se poate întâmpla.

Dar acasă e bine, zambilele au înflorit toate trei, miroase a primăvară în sufrageria mea și mă încarc cu liniștea dimineții ăsteia în care m-am întors în pat și am mai tras un pui de somn, până au început telefoanele să sune.

Irina mi-a dăruit o felicitare cu inimioară, pe care a scris “Mami te iubesc”. O cred.

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. Ma bucura fiecare post al tau despre sarcina… Of, pentru mine n-a trecut dect 1 an si deja mi-e dor de senzatiile acelea, de mangaierea burticii, de micile griji si marile emotii ale sarcinii…

    O ”somam” pe Lia sa stea cat mai mult acolo, in casuta ei cu geamuri lustruite… 😉

    p.s. Si mie mi-a adus ziua Bunei Vestiri cele doua minuni. Am, de atunci, un sentiment de siguranta, de ”ocrotire divina” cumva, pentru ele… 🙂

  2. Ralucuta

    Sa iti ajute Dumnezeu sa nasti cand vrei tu, dar cel mai important este sa fiti amandoua f sanatoase. Dar din experienta mea copii vin pe lume cam cand vor ei nu cand ne planuim noi.

  3. votez pentru buna vestire 🙂 mi se pare o data foarte frumoasa! eu am avut mereu o chestie cu cifrele,unele sunt frumoase, unele nu, dar nu am un algoritm al frumusetii lor:)

    dar 25, martie e chiar frumos! o berbecuta perfecta 🙂

    • Nu depinde de mine, din pacate. Mi-ar placea mie 25, dar ma mai gandesc si ca e vineri si parca n-ar fi tocmai grozav sa stau in spital peste week-end. Depind si de cand e dr acolo si cand are timp si Lioara cum creste si mai sunt o multime de alti factori pe care tre sa-i luam in calcul.

css.php