Superlativele vieţilor noastre

24 May 2012 by

– Spune-mi o poveste, i-am zis, şi m-am ghemuit mai aproape de el.

Stăteam întinşi în patul înalt, pe trei rânduri de perne, între cearceafuri de un alb orbitor. Era linişte. Dormiserăm destul de mult. Abia ieşisem din cadă, după o baie îndelungă, fierbinte şi liniştitoare.

– Ce poveste?

– Care a fost cel mai frumos loc pe care l-ai văzut în lume?

– That place is yet to be seen.

Îmi place spiritul ăsta al bărbatului meu. Îmi spune că ştie să se bucure şi că nu s-a plictisit, nu e sastisit, n-a văzut tot ce era de văzut, încă e curios şi vrea să afle, să trăiască, să experimenteze, e viu pe dinăuntru, are sufletul verde şi gata să mai înmugurească încă o dată.

Eu dacă mă gândesc, aş spune că locul cel mai frumos din lume e la Colibiţa pe ponton. Sau… La Niagara. Sau între fluturi la Butterfly Conservatory. Sau… Pe Dunăre, la Cazane. Sau la Herculane, după hidromasaj, pe terasa, între vârfurile copacilor, la hotel Roman sau la Agapia în chilie sau… yet to be seen!

Am văzut des în ultima vreme oameni cam de vârsta mea spunând în faţa camerelor de luat vederi: “E cel mai fericit moment din viaţa mea”.  Mi s-a părut ciudat să aflu că, pentru mulţi oameni, cel mai fericit moment e legat de recunoaşterea măiestriei în ceva. Mai important decât naşterea copilului meu, a zis o tânără femeie, mamă de nu prea mult timp probabil. Cred că balanţele noastre trebuie reglate, e ceva în neregulă cu superlativele astea cu care suntem bombardaţi, prea sunt toate “cel mai” “hyper” “super” “extra” “cea mai”.

Unul dintre cele mai intense momente din viaţa mea a fost travaliul cu Irina, când între contracţii nu-mi mai simţeam picioarele, amorţeau brusc şi apoi mă trezeam într-un nou val de durere. Respiram şi-mi spuneam în gând, ca pe o mantra: fiecare contracţie mi-o aduce pe Irina mai aproape. Apoi momentul în care mi-am revenit din anestezie şi am întrebat când începem… răspunsul medicului m-a năucit: ce să începem, s-a terminat deja! Irina se născuse în absenţa conşiinţei mele şi asta n-am putut să-mi iert multă vreme. N-am fost acolo, n-am fost acolo, tot repetam ca o moară stricată. Stupid, fusesem acolo, dar nu fusesem, n-o văzusem, n-o mirosisem, n-o atinsesem. Din intensitatea acelui “s-a terminat deja” am extras unul dintre cele mai fericite momente: naşterea Liei, cu mine complet trează, ascultând Magic FM, Can I touch you there. Când mi-au arătat-o pe Lia – mică şi zbârcită – n-am trăit fericirea anesteziată pe care am simţit-o când mi-au pus-o pe Irina în braţe. A fost mai mult linişte, puteam acum să dau foc morii stricate, la al doilea copil fusesem acolo, vie, trează, conştientă, simţisem mâinile ce o scoteau la lumină, o atinsesem, o studiasem cu un ochi critic şi o inspirasem dintr-o privire, o sorbisem şi era din nou înlăuntrul meu, înlăuntrul minţii şi sufletului meu, deşi ştiam că şi cu Lia o parte din inima mea va umbla prin lume fără mine. Da, acela a fost un moment “cel mai”.

Ieri, când am închis uşa casei noastre, m-a apucat puţin jalea. Dar am tras aer în piept şi mi-am zis că e bine, primul pas pe care-l fac în afara casei e primul de pe drumul meu de întoarcere, cu cât plec mai repede, cu atât mă  întorc mai iute… Hm… suna mai bine în engleza: My journey back home starts when I close the entrance door. A fost tot un moment de claritate, o clipă în care am înţeles că lucrurile sunt aşa cum trebuie şi eu trebuie să-mi joc rolul, să fac partea mea asumată din toată povestea, pentru ca la sfârşitul zilei, sau mai bine zis, la sfârşitul nopţii, să mă regăsesc într-un pat prea mic pentru patru persoane, sandwhich între Irina şi Lia, amândouă lipite de trupul meu, c-o mână pe pieptul puternic al lui Laur, eu zâmbind tâmp şi ele râzând una la alta, peste mine, ca-n dimineaţa asta.

Cel mai frumos, cel mai fericit, cel mai intens moment al vieţii noastre încă nu s-a consumat. IT is yet to come.

Al vostru care a fost?

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

5 Comments

  1. Iris

    Unul dintre cele mai intense momente din viata mea a fost atunci cand am iesit din biserica dupa slujba cununiei, pe parcursul careia plouase torential. Ei bine, cand am iesit din biserica, cerul se limpezise si soarele stralucea cu putere. Cerul albastru, soarele, mirosul de verde crud si de ploaie, oamenii dragi veniti de departe sa fie alaturi de noi, mainile noastre impletite intr-o promisiune pe viata, verigheta pe deget…atunci am simtit cum ma inunda fericirea!

    • 🙂 Pentru mine, din momentul nuntii tin minte clar cand preotul a zis: luati-o de mana si nu-i dati drumul!

  2. LIV

    Nu vreau, nu ştiu şi nu-mi trebuie să le pun în ordine dar au trecut 7 ani de la naşterea lui Luca şi eu încă retrăiesc la nesfârşit orele alea de dinainte şi de după. Mi-au făcut anestezie generală fără să mă întrebe dacă nu cumva vreau să-mi văd copilul când se naşte, aşa că nici eu nu am fost acolo şi am suferit ca un câine. Dar la Mara, am zis: vreau să fiu trează când se naşte, să o văd, să o sărut, să o ating. Şi aşa a fost preţ de vreo 7 minute, apoi anestezia a dispărut şi mi-au mai făcut una şi apoi încă una generală. Dar zilele în care copii mei au venit pe lume, sunt…sunt TOT!
    Apoi, a fost o dimineaţă unică în viaţa mea!

  3. Treaba aia in engleza trebuie retinuta, suna tare frumos 🙂
    S-ar putea sa ies putin din tiparul intrebarii tale, eu nu pot spune ca am un “cel mai frumos moment”, ci ca de niste ani, 6 … 7, viata mea e atat de incredibil de frumoasa incat … aproape ca mi-e teama ca nu sunt in stare sa ma bucur pe cat ar trebui.
    Evident ca sunt si momente de criza sau nelamuriri sau vagi dureri, dar in general, de niste ani, e atat roz si pace … In fiecare clipa e un zambet, sau o replica sugubata, sau un obiect ratacit demult si gasit pe sub nu-stiu-ce comoda, sau o imbratisare neasteptata, sau o ramurica adusa in dar, culeasa cu drag din vreo plimbare, special pt “mami” 🙂 sau pur si simplu e noapte si dorm toti 3 ai mei, si trec de la unul la altul sa-i invelesc, si … ma topesc pur si simplu … sau cum spuneai si tu, ne trezim in forma de mare sandwich in patul mare 🙂
    Deci nu stiu care ar putea fi numit cel mai fericit moment de pana acum, cand totul e constant atat de misto 🙂 iar cu asteptarile … prefer sa nu-mi bat capul 🙂

css.php
Privacy Policy