Surpriza

18 Jan 2012 by

Nu i-am spus că venim. De dimineaţă am pupat-o pe frunte, i-am urat la mulţi ani. I-am dat bomboane să-şi servească la şcoală colegii şi m-am prefăcut că am uitat de prăjiturile promise pentru after-school. Imediat ce s-a trezit sora cea mică din somnul de frumuseţe, am pus-o-n scoică şi am pornit la drum. Mai întâi la benzinărie, apoi la cofetărie şi în cele din urmă, în mare goană după o rochiţă – cadou.  Laur mă aştepta în faţa clădirii de la Smiley. Am intrat împreună, i-am predat tortul doamnei Anca (prietena mea, doamna Anca) şi ne-am ascuns în biroul Cosminei. Una dintre doamne i-a dus Irinei punguţa cu rochia nouă. I-a spus că o zână i-a trimis rochia aceea şi a rugat-o să se îmbrace şi apoi să coboare în sala de mese, unde o aşteaptă o surpriză. Când a ajuns în sala de mese, colegii ei i-au cântat “Mulţi ani trăiască!”. Atunci am apărut şi noi, cu tortul cu lumânărica aprinsă. Era îmbujorată de surpriză.

Lumina din ochii ei, zâmbetul ăla, puţin încurcat, puţin stângaci, total surprins – astea au făcut toţi banii şi toată alergătura să fi meritat. Sora cea mică a stat cuminte în scoica ei, ferită de contact cu copiii, să nu-i îmbolnăvească. Dar a fost şi ea acolo.

I-a spus mamei Mariei că se simte foarte bine la şapte ani. Că a avut o zi frumoasă, cea mai frumoasă din viaţa ei, după ziua aia de la mare, când am fost la toboganele cu apă.

Pe drum mi-a mărturisit că iubitului ei i-a dat trei bomboane, nu două.

În ziua în care a împlinit şapte ani am avut prima discuţie serioasă despre bărbaţi (!), iubire, îndrăgostire. Eram la volan şi mă ţineam bine cu ambele mâini de el. Lia îmi zâmbea din oglindă.

De neuitat.

24 Comments

  1. dina litzica

    superb! privirea ei face toti banii, indeed, iar rochita e facuta pentru ea! parca-i o fluturica!
    cea mai tare mi s-a parut faza cu ambele miini pe volan! maica, tin-te bine, ca joy ride’u de-abia incepe!

  2. Da, “numai mama sa nu fii” are deja alte intelesuri.

  3. Ada Albinutza

    m-ai facut sa plang…doamneee copiii astia cresc asa repede. La multi ani Irina! Sa fii sanatoasa si iubita de familia ta minunata!

  4. oaki

    La multi ani Irina! Si cat mai putine palpitatii date mamei:P (poate doar bune)

  5. Ralucutza

    Sigur nu o sa uite ziua asta toata viata.
    Esti minunata pt ca poti, ai energie si idei sa le faci fetelor tale viata atat de frumoasa.
    Iti doresc sa ai parte de multe discutii mama-fiica pentru ca asta inseamna ca faci parte din viata lor si ele au incredere in tine.
    Inca o data: La multi ani Irina!

  6. Nora

    Azi mi-ar fi plăcut sa fiu Irina si mami sa-mi pregătească surpriza asta 🙂

  7. La multi ani! Frumoasa surpriza! A meritat totul doar pentru sclipirea aceea dulce din ochisori 🙂 Felicitari!

    E minunat si faptul ca discutati sincer, comunicarea mama-fiica este foarte importanta (cel putin din punctul meu de vedere). Asta incerc sa fac si eu cu Daria 🙂

    La multi ani inca o data!

  8. LIV

    Da, da, se vad bujorii!

  9. giani

    La multi ani!!!
    mi-au dat lacrimile….sunteti minunate!

  10. nicoletag

    La multi ani Irina!!!! Minunat, minunat, felicitari Ada pentru tot ce faci pentru puiutii tai.Nimic nu e prea mult sau prea greu pentru bucuria din ochii copiilor nostri. Pupici

  11. Frumoasa fata! Frumoasa rochita! Bravo pretendentului ca s-a executat cu un cadou, fie el si trei bomboane!

  12. Zu

    La Multi Ani, Irina! Iti citesc cu mare placere aventurile inca de haaat acum mult timp cand eram tanara rau (:D) si nu aveam habar cum e sa ai un copil al tau, sa-l iubesti de mori si sa te dai de trei ori peste cap pentru el si doar pentru el, ca sa-i faci “amintiri pentru o viata”. Am crescut si eu pe langa tine si zau daca imi vine sa cred cat de mare te-ai facut :D!

  13. andru

    La multi ani, Irina!

  14. Ce frumoasa surpriza i-ati facut!!!!

  15. MihaelaF

    Ma alatur celor care au terminat de citit postul cu lacrimi in ochi,si eu mi-as fi dorit sa fiu Irina astazi,si astazi imi doresc cu ardoare sa vad in ochii copilului meu sclipirea din ochii Irinei si imi mai doresc ceva : sa fiu o mama la fel de minunata ca tine!Esti mama pe care si-ar dori-o orice copil!

  16. oana

    e o zana mica, foarte dragalasa si ii urez ca toata viata sa-i fie plina de surprize frumoase!

  17. fff frumos, de neuitat pentru toti!

  18. Andreea

    De notat – dramele incep la 7 ani!

    La 5 ani juma doar ofurile [daca as fi fost mai mare … offf … sa ma insor cu d-ra (educatoare, care-i doamna deja)]!

    Frumusica foc! Si rochia si fata si toarta, aaa, tortul!

  19. Gabriela

    Ce zi frumoasa i-ai oferit! La multi ani Irinei si familiei ei!

  20. La multi ani:) tare frumoasa surpriza, cred ca va deveni o amintire din aceea draga, draga, sa se lipeasca de suflet.

  21. La multi ani!
    Sa va traiasca!

Trackbacks/Pingbacks

  1. De dimineaţă, cu Dragoş Olteanu | In joaca - […] neîmpliniţi şi discuţia cu “m-am îndrăgostit de un băiat” mi-a servit-o când a împlinit 7. Şi să mai ştii…
Privacy Policy