System failure

27 Mar 2009 by

Şi cum spuneam, din când în când am doi copii. Aşa se face că am şi două rânduri de aripi, două baghete, două coroniţe (minim), două pahare albastru închis, mai multe perechi de pantofi cu toc-toc şi în general, pe cât se poate, totul e X doi. Deci şi tabelele mele cu tristuţi şi zâmbărici sunt tot două.
Nati este o fire mult mai delicată decât Irina, mai generoasă, mai lipicioasă, vrea mereu s-o pupe pe mami a ei dar m-a acceptat şi pe mine, se bucură când mă vede şi mi-a promis că atunci când o să se facă ea mare o să-mi facă un tort şi o să-mi cumpere multe surprize. Deduc de aici că îi sunt simpatică. Poate asta are de-a face şi cu faptul că la mine acasă copiii au voie să ţopăie în pat până la epuizare, chestie mai rară prin alte case.
Am inaugurat tabelele într-una din zilele în care Nati era la noi. Competiţia a fost instantă. Irina are două tipuri de comportament atunci când avem musafiri. Fie se supără din orice şi nu vrea să împartă jucăriile, se ascunde în dormitorul meu şi plânge şi-şi ignoră musafirul. Fie e bună şi drăguţă ca o zi de primăvară şi insistă ca musafirul ei să primească tot ce e mai bun. În ziua cu tabelele era în prima stare de spirit. După a cincea criză de plâns “Nati, eşti o rea, nu mai vreau să fiu prietena ta niciodată”, trântit uşi, “dar e coroniţa mea!”, “dar eu o vreau pe aia albă”, după îndelungi parlamentări şi recitări de mantre cu “împăcare, împăcare, fără nicio supărare”, când n-am mai avut soluţie, m-am târât spre frigider şi, cu o mină deprimată, am desenat un “tristuţ” pe foaia Irinei.
– Maaaaami, nuuuuuuu! De ce un tristuţ!?
– Pentru că sunt tristă. Dacă te porţi frumos cu prietena ta, poate tristuţul ăla se va mai înveseli.
S-au mai liniştit puţin după primul tristuţ scrijelit pe frigider. Acasă la Nati s-au jucat extraordinar de frumos, nici n-am simţit că avem copii.
În bucătăria Laviniei, ne-am amintit de vremurile în care mersul până la baie era o adevărată problemă, pentru că nu le puteam lăsa singure nici cinci minute. Ei. Avem fete mari.

Ieri însă am avut din nou acasă două pisici sălbatice, angajate într-un campionat de pârât, gata să se pocnească una pe cealaltă, de-adevăratelea, fie cu palma, fie cu diverse jucării. Din nou, tristuţii au ieşit la rampă.
Degeaba însă. La un moment dat, domnişoara s-a postat lângă mine şi-a zis:
– Mami, vreau să-mi pui cortul.
– Nici nu mă gândesc.
Cortul durează cam juma’ de oră să fie instalat şi este uitat, de regulă, în cinci minute.
– Dacă nu-mi pui cortul…, a continuat Mam’zel.
– Aşaaa.
– Am să te transform în broască.
– Poftim?
– Deci, alege, cortul sau broască!
– Auzi, ştii ce, ia, tai-o de-aici!
Natalia râdea în pumni. Deja nu mai contau tabelele mele, tonul ceva mai aspru, imaginea era mult prea amuzantă pentru cele două zâne, care probabil mă şi vedeau orăcăind prin casă. A urmat apoi răsplata pentru toate dimineţile în care am mai furat 20 de minute de somn, lăsând-o pe Irina să se uite la Peter Pan.
Acolo, băieţii cântă din când în când “Hook e un peşte! Hook e un peşte”.
Da, aţi ghicit. “Mami e o broască”…

Related Posts

Tags

Share This

5 Comments

  1. ana

    ?!
    simpatice fetele tale
    si rezistenta mamica…

  2. mara

    hahaha, mie imi baga “atunci nu te mai iubesc”. iar cand vede ca nu tine zice “atunci iti tau capul” ta-daaam.

  3. alina

    Uite-așa mă bucur și eu de relația Mariei cu noua ei prietenă, Lillian – dute-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace, nu? :))
    Măcar nu e loc de plictiseală! :))

  4. Bogdana

    ada, off topic, povestesti in ziar la tine si despre stefanut? mai are un drum lung de parcurs, si mult bani de strans… poti intra si la gruia, si o sa vezi ca il sustine pe stefanut…

    http://www.gruiasfightforsight.com/stiri/19/gruia-il-sustine-pe-stefanut

  5. Ada Demirgian

    Cercetez Bogdana!

css.php
Privacy Policy