Tabăra noastră, tabăra lor

7 Sep 2009 by Ada

Pornesc de la două comentarii lăsate la un post anterior:
Mai întâi al lui Beatrice:
“Bucurestiul e singurul oras din lume in care, in parcul tineretului, de la locul de joaca numit pampers, cineva poate fura tricicleta cu winnie the pooh a altui copil… tricicleta careia ii sare o roata si nu e cea mai ochioasa din lume.
ce pot sa ii spun eu baietelului meu despre acest oras????
aceluiasi baietel caruia i-am predicat cat e de bine sa ne impartim jucariile cu alti copii, mingea, lopatelele si masinutele?
si care ieri, disperat ca se facuse noapte si copilul care i-a “imprumutat” tricicleta nu a mai adus-o inapoi, m-a intrebat inocent – mami, de ce e copilul ala rau? asadar, draga mea, de ce e bucurestiul populat cu oameni rai?”

Andreea spunea:
“Ada, amenzile cred ca exista, doar ca nu le aplica nimeni.
Ai dreptate, ne limitam de multe ori sa observam ce merge prost si nu intervenim. Insa sa nu pierdem din vedere ca, uneori, nu intervenim pentru ca nu suntem noi cei nedreptatiti. Am asistat recent la o intamplare cutremuratoare, cel putin pentru mine. Un domn insotit de baietelul sau, ambii echipati cu casti de protectie, se dau jos de pe biciclete pentru a traversa. Se aflau in calea unui BMW care ii tot claxona, la un moment dat pune si frana (copilul a avut inspiratia sa puna bicicleta intre el si masina, s-a oprit, oricum, la limita), din masina apar vreo 6 persoane (nu stiu unde au avut loc), soferul incepe sa il scuipe si sa il palmuiasca pe tatal respectiv care a indraznit sa ii atraga atentia ca sunt pe trecere. Mi-am notat numarul masinii, dornica sa ii fiu de ajutor respectivului domn, care nu a avut NICIO REACTIE! Poti tu, ca terta parte, sa te implici? Mie cel putin, de cand sunt cu Matei pe strada, imi este teama sa mai reactionez. Poate acelasi rationament l-a avut si tatal respectiv. Pentru ca la unul cu bun simt se gasesc macar 6 ca in cazul de mai sus care sa reactioneze.
La fel ar fi si in cazul unei revolutii. Celor ca noi, oricum, nu ne sta in fire sa iesim cu topoare si furci in strada, dar probabil ca este singura soutie. Pana atunci sper sa reusesc sa imi educ copilul sa fie in tabara noastra, nu a celorlalti”

Unde începe tabăra noastră şi unde începe a lor? E bine să trasăm graniţe?
Ce e mai bine să-i învăţăm pe copii? Să împartă jucăriile, sau să-şi apere proprietatea, ca să nu li se fure formele de nisip sau tricicleta?
Să răspundă la violenţă cu violenţă, sau să încerce să evite conflictele?
Aşteptăm oamenii de la primărie să măture cojile, sau venim cu mătura de acasă?
Rugăm discret mamele fumătoare să nu mai fumeze lângă nisipar sau ne tragem cu tot cu copil într-o parte?
Cum procedăm?