The Last Mimzy

26 Jan 2010 by

Probabil vă întrebaţi ce m-o fi apucat cu filmele. Secretul e simplu: Irina a fost la buni de sâmbătă, pentru că maman avea emisiune luni seara. Aşa că de sâmbătă Maman o ţine tot într-un film, asezonat cu chio chips, pringles, croissants, samd. N-am mâncat de cinci ani atâta junk food ca în week-end-ul ăsta, dar zău că a fost tare bine! Minus panica de sâmbătă spre duminică. A fost prima oară când mi-a fost urât în casă. Am încuiat uşa şi sus şi jos şi am lăsat ambele chei în câte o broască. HA!

Aşadar: Am revăzut “Adio, dar rămân cu tine!”

Am văzut: “Always”, “Selena” (JLO e o femeie FOARTE frumoasă), “Pleasantville”, “Căsătorie aranjată”(o prostie sinistră!) şi “The Last Mimzy”. Pe astea mi le amintesc, sigur au fost mai multe, vorbim doar de două zile.

Despre acesta din urmă vreau să vă povestesc. E pe HBO, deci e posibil să-l prindeţi. Povestesc despre ultimul Mimzy ca să vă şterg puţin oroarea cu Alegerea Sofiei.

Doi copii găsesc pe plajă… (a început bine) o cutie extraordinară care conţine diverse “jucării”. Între acestea, un iepuraş care se recomandă Mimzy, frate geamăn cu cel ţinut în braţe de Alice din ilustraţiile din cartea Through the Looking Glass.

Mimzy e ultimul din linia lui de producţie, vine din viitor şi caută ceva care poate salva rasa umană de la pieire.

Fetiţa îl înţelege pe Mimzy şi ea va fi cea care va juca rolul hotărâtor în salvarea umanităţii. Mimzy e atât de drăguţ, că aş vrea şi eu unul. E puţin creepy pentru că scoate sunete ciudate. Altfel e foarte haios, şi costă doar 59.99. De dolari. Americani. Perfect Replica, as seen in the movie!

Părinţii copiilor sunt puţin ciudaţi, dar filmul în sine e o plăcere de urmărit.

Cinci stele pentru ultimul Mimzy!

Mâine aflaţi cu ce se ocupă un copil de cinci ani scăpat în braţele bunicii preţ de trei zile. A demain!

Related Posts

Share This

3 Comments

  1. filme…..ce vis indepartat 🙂

  2. Rabdare, Maria!

  3. mda, stiu, dar nu e principala mea calitate

Privacy Policy