These are the days of their lives

22 Jun 2014 by Ada

Sunt zile cu filme 3D la cinema și înghețată artizanală de fructe de pădure,

cu foșnet de pânză topită învârtită în piruetă timidă,

cu dragoni și zâne care nu-s tocmai rele,

cu căței care te ling pe nas (aaaaah, yuck, scââââbooooos, mami) și se bucură și dau din coadă la unison când te văd după aproape o lună,

cu pisici ce se lasă scobite în urechi și trase zdravăn de toate firele de păr,

cu vânt trecând prin lanul de grâu ce se unduiește ca o mare lină,

cu trap fără scăriță și zgomot de cravașă ce abia atinge crupa calului, de milă,

cu galop cu ochii închiși de teamă

și fire de praf ridicându-se în aer și dansând în ultimele raze încă puternice,

cu miros de iarbă încinsă în soare și iepuri care cred că degetele de copil sunt comestibile,

cu ploi torențiale și nori negri  ce se adună cât ai clipi din ochi și-ncep să toarne, fără milă, uriașe găleți de apă peste pietrele încinse,

sunt zile în care o rupi la fugă printre picăturile mari de ploaie, învârtindu-te și strigând pa-pa-ru-dă, ru-dă!

Zile cu zâmbete și lacrimi și mici crize de furie,

cu mese luate pe fugă și somn iepuresc, cu clocot în suflet, clocot de care nu pot vorbi,

cu planuri ce cad în ultima secundă din pricini atât de greu controlabile.

Zilele vieților lor, așa cum cresc ele,

uneori senine, alteori întunecate,

uneori bucuroase, alteori de-a dreptul triste,

așa de triste că le poți decoji tristețea de pe oase,

dar cu grijă, așa cum tragi pielea arsă de soare de pe spate sau de pe brațe.

Și tu unde ești, Ada?

Peste tot, mereu atentă să nu cadă, să nu se sperie de șopârle, să nu mănânce prea repede înghețata, să nu simtă prea adânc că le lipsește tata, pup degețele și genunchi și fac poze și plătesc parcări și alerg, țin telefoane, sun la tata, să vorbim cu tata, dar n-am vorbit cu tata, adun “alimănuțe” de pe jos, nu uit să cumpăr lapte și cereale și …

Da, mulțumesc de întrebare, sunt bine. Acum, că mă gândesc, sunt bine.