This little thingy and that little thingy, like…

21 Jan 2015 by Ada

N-au trecut patru luni, nu, încă nu au trecut 4 luni de când copila cea mare nu spunea nimic în limba engleză și plângea de frustrare că nu pricepe nimic la școală. De când nu-și făcea temele pentru că nu pricepea cerința. De când venea mută ca lebăda după 6 ore de școală în care privea în gol la tablă și dădea din umeri când i se adresa careva.

Doamne, ce crize… Ce răcnete… Ce de “urăsc limba engleză”. Ce de “n-am să reușesc niciodată”. Ce de “nu înțeleeeeg”

Și-acum… Lasă că vorbește cu Lia în engleză. Dar și când vorbește cu mine, deja începe propoziția în românește și pe la jumătate uită și o dă pe engleză. Nici nu-și mai dă seama când schimbă limbile. Zilele trecute o auzeam vorbind cu Sabina. Uitasem ce simplă e limba copiilor.

“So I went like… aaaa, and she said like…”

What? Pe bune? Ca-n filmele alea cu adolescenți stupizi?

În seara asta s-a apucat să asambleze un ceas electronic cu Laur, cadoul cumpărat de el pentru aniversarea de zece ani. Și cum stăteau ei și sporovăiau despre letcon și fludor și câtă presiune să exerciți asupra celui din urmă cu cel dintâi, se mai uitau pe schemă și mai smulgeau piese minuscule din ghearele Liei, numai ce o aud pe dânsa, zicând așa, cu naturalețe: “Mai avem de lipit this little thingy și this little thingy on that.” “Dar e red și aici at the bottom”. “Este allowed să fie unsuroasă?”

Come again?

Nu, încă nu stăpânește gramatica, încă pronunță aiurea anumite grupuri de litere, în special th-urile și ee-urile și celelalte specifice englezei. Dar acum se întoarce zâmbind de la școală. Pe drum adună lemne pentru foc. Greșește fantastic la scăderile de numere cu patru cifre, dar citește de rupe, în ritm de o carte (în limba română) pe zi. Pun pariu că nu mai știe tabla înmulțirii, despre împărțirile și înmulțirile numerelor cu câte trei cifre nici nu poate fi vorba. Nu ridică un creion în plus față de ce i se dă de făcut ca temă pentru acasă. Zac manualele de-a patra trimise pe bani grei din România, nu le-a mai deschis de două luni cel puțin.

Dar când cei de-a cincea primesc proiecte în clasă, hop și ea, cere voie să facă. Domnul Eddy n-o lasă să facă proiectele de-a cincea, dar îi dă voie să facă altceva, un pic în plus față de clasa ei.

Și i-am cumpărat recorder de cinci dolari, pentru ora de muzică. Dacă aș fi știut că recorderul ăsta e un soi de block flute, o trimiteam cu “sufletul” ei cumpărat la Bran. Nu-mi pare rău, aștept să învețe să cânte la recorder și o să-i pun și fluierul în mână.

S-a relaxat. Nu mai vine bosumflată tot timpul. Devine vorbăreață în clasă. Halleluia.

Despre Lia și r-urile ei rotunjite, despre cum am început eu însămi să visez în limba nouă, despre toate astea, cu altă ocazie.