Treaba cu cartea şi cu coperta

31 Jul 2013 by Ada

Deci, e nouă dimineaţa şi domnul ăsta pe care trebuie să-l intervievez n-a venit. Nu mă mir, n-ar fi primul. Îl sun, răspunde. Sunt jos, zice. Bine, cobor imediat. 

Cobor. Dau cu ochii de el şi îmi cade faţa. N-are 25 de ani. O claie de păr creţ, un tricou cu dungi, pantaloni scurţi şi sandale. Whaaaat? 

Îl las în studio şi mă întorc să-mi iau Marantzul din birou. 

– Fac un interviu cu Popeye Marinarul, îi transmit rapid soţului. E director…

Străbat coridorul cu toată lumea pe umeri, parcă-l aud vorbind dezlânat în romgleză, aşa cum mai toţi cei din generaţia lui o fac… Mi-e greu să trec peste şocul înfăţişării lui. Da, e vară, e cald, nici eu nu-s în rochie de bal, dar totuşi, totuşi…  N-are nici 25 de ani! Aaaaa, Doamne, iar o să mă înjure Stelică, de fiecare dată când îi dau la fonotecat câte un interviu cu o minte d-asta luminată se jură că nu mai lucrează cu mine, şi de-aia ajung mereu să fac eu milioane de tăieturi ca să pot aduna o frază coerentă. 

Eh. Aşa-s femeile, se grăbesc să judece.

Domnul din faţa mea e născut în 1990. E coerent, logic, articulat. A terminat o facultate, a intrat deja la a doua. Şi crede sincer că în generaţia lui sunt oameni care pot schimba ceva la cei din jur. Nu-mi vorbeşte despre dezvoltare personală. Nu zice nimic despre NLP. Nu vrea să meargă pe nori nici n-a călcat pe cărbuni încinşi. E viu pe dinăuntru, e viu şi deştept şi acum dacă mă uit mai bine la el, e serios şi dedicat. WOW. 

Chapeau, Edmond. A fost o bucurie să te ascult vorbind. Iar eu, eu, eu… ah, eu sunt doar o babă comunistă. Mulţumesc pentru lecţie!