Tu ştii cât costă fericirea?
Abia intraserăm în casă, Lia îşi răsturnase iar toate piesele de puzzle în mijlocul sufrageriei, eu mă simţeam de parcă mă scosese cineva brusc din priză, Laur se schimba, Irina vorbea cu bunică-sa la telefon.
– Tu ştii cât costă fericirea?
-…
– 2 lei. Atât a dat mama azi pe o minge mică roz şi ne-am jucat toţi şi Lia a fost foarte fericită. Azi am stat numai prin parcuri.
Am ieşit destul de târziu din casă, după ce de dimineaţă gonisem puţin din Vatra Luminoasă pe BD Chişinău, în prelungirea Ghencea, şi înapoi acasă cu escală la Cişmigiu. Irina n-a vrut să vină acasă, s-a dus la vară-sa. La cinci abia am reuşit să ne reîntâlnim şi să o luăm repejor spre parc, să mai prindem măcar câteva raze de soare. Şi acolo, pe aleea principală din 23, erau nişte neni care tocmai strângeau o tarabă. Într-un coş de plasă aveau două-trei mingiuţe cu ţepi, din cele numai bune de ţinut cu mânuţele mici.
– Cât costă?
– 2 lei.
Aveam cinci în buzunar, aşa că am luat una, roz, care a fost minunea zilei şi a parcului pentru toţi piticii. Să vă mai spun că am întors din drum vreo două cupluri cu copii de vârsta Liei, care au fost absolut fascinaţi de banalitatea aia roz? Să vă povestesc despre Irina, care a învăţat-o pe Lia să dea pase? De Lia, care a dat de bună voie mingiuţa şi Aniei, ce trecea pe acolo din întâmplare şi n-a mai vrut să plece?
– Bravo, mămico! Bravo!
– Pentru ce bravo, Irina?
– Ai făcut copilul fericit.
Da, toată fericirea lumii, toată încântarea şi bucuria se strânseseră acolo, pe vreo trei metri de asfalt, unde dădeam mingiuţa de la unii la alţii, neuitând să-i mai lăsăm şi pe cei mici s-o prindă.
– Eh, fericire de doi lei…
– Nu! De doi lei fericire.
Da, uneori e atât de simplu. Trebuie doar să ştii să prinzi momentul, să vezi pata de culoare în marea de gri şi să le dai ocazia şi celor din jur să o descopere.
Pozele nu-s grozave, deja se lăsase soarele, protagoniştii se mişcau… dar pentru noi sunt bune să ne amintim de o duminică de martie, când Lia a descoperit o minge roz şi joaca în parc cu toată familia ei.
Bravo, mamico! Bravo, Irina! Irina are o inima care creste foarte frumos si ma induioseaza sa o vad atat de receptiva la bucuriile simple.
Binecuvantatilor!
multumim.
eu cred cu tarie ca fericirea lor, cea de acum, sta in lucruri mici, foarte mici pentru noi si foarte mari pentru ei. bravo!
eeexact.
ma bucur sa vad ca fericirea se si paseaza. ba, mai mult, se si prinde. ca doar toti alergam cumva dupa ea.