Un peu de decadence de ziua Reginei

19 Nov 2012 by Ada

Sâmbăta asta, pe când făceam pe taximetrista pentru Irina (Concurs, franceză, logopedie, cumpărături and so on), am intrat în florăria mea preferată de pe Calea Călăraşilor să cumpăr flori pentru Mama Lui. Circulă o vorbă pe Facebook: “If your man treats you like a princess, it’s a sign he’s been born and raised in the arms of a queen”. Nouă ni se aplică în totalitate. A fost ziua ei şi din motive greu de explicat pe aici, n-am avut vreme s-o sărbătorim şi nici nu se arăta vreo ocazie mai devreme de peste două săptămâni, când deja va fi şi ziua mea.

Pentru că ştiam că o să se bucure foarte tare de un mic semn de atenţie, am intrat, deci, în florăria Heaven. Ştiam că sigur găsesc acolo flori speciale, aşa se întâmplă de obicei. Şi am dat cu ochii de ei. Trandafirii Lavender (aşa se numeşte soiul). Nu mai văzusem aşa ceva, erau frumoşi şi aproape ireali, ca şi cum s-ar fi jucat cineva cu catifeaua sau cu mătasea şi ar fi reuşit să imite perfect trandafirii într-o culoare ce mi s-ar fi părut, până sâmbătă, improbabilă.

Nu mai erau decât opt şi dintre ei doar vreo patru arătau bine, pentru că, vedeţi, mi s-a explicat că aceşti trandafiri aşa sunt ei, uşor fanaţi, au petalele bordate cu un pic de maro, ca şi când sunt gata să-şi dea duhul, dar nu se lasă. Nu, nu m-a convins argumentul, dar pentru că nu îmi puteam lua ochii de la culoarea lor, l-am scos din vază pe cel ce părea cel mai proaspăt şi l-am pus într-un buchet de 7 trandafiri de toate culorile, unul mai frumos decât altul, de fapt 7 prilejuri de a zâmbi. Am cumpărat apoi şi o felicitare şi pe ea i-am urat Mamei Lui La Mulţi Ani la împlinirea a 17 primăveri. Asta, cu siguranţă, avea s-o facă să râdă.

M-am înfiinţat apoi la uşa lor, cu florile legate doar c-o panglică şi cu o cutie mică de bomboane de ciocolată, care la fel de bine ar fi putut adăposti o bijuterie. Nu mă aştepta. De fapt nu se aştepta la asta. Sunasem înainte, anunţasem că trec scurt să las ceva şi plec. Aş vrea să fi putut fotografia cum i s-au luminat ochii când a văzut florile şi ce râs de adolescentă aproape de majorat a avut când şi-a citit felicitarea. Bomboanele nu le-a desfăcut, dar a amuzat-o cutia. M-am bucurat de bucuria ei, deşi acum e într-o perioadă tulbure în care nu prea apucă să se gândească la ea însăşi. E o femeie bună şi merita un strop de râs.

M-am întors la florărie, am mai luat trei dintre trandafirii decadenţi, legaţi şi ei cu o panglică  lila şi i-am dăruit Nanei. Nici ea nu-i aştepta. Şi ea s-a bucurat de ei. Cu ea însă am alte glume.

– Un peu de decadence, Madame, i-am zis râzând. Puţin mov.

Iar în maşină aveam, pentru Irina, un vas mic cu trandafiraşi, căruia nu i-am putut rezista, prea adunase în el soare şi toamnă şi apusuri ca să-l las acolo, stingher, pe raft.

E frumos să dăruieşti flori. Uneori chiar mai frumos decât să primeşti.

Bună dimineaţa!