Un spectacol de văzut

13 Nov 2008 by Ada

Astăzi fiind prima zi în care Irina Nu avea febră, s-a pus problema, ce facem? Mergem la grădi?
– Eu propun să stau acasă, şi-a dat ea cu părerea.
– Eu propun să mergi cu mine la serviciu şi pe urmă te duc la grădi.
– Daaaa, Uraaaa!
Afară, ceaţă. O tăiai cu cuţitul, aici la marginea oraşului unde stăm noi încă o vreme, ceţurile de dimineaţă sunt fabuloase. După ce a ronţăit câţiva kilometri domnul Costică, am hotărât că n-o mai duc deloc la grădi. Termin emisiunea fenomenală cu Zaibărul de Băileşti şi ne-ntoarcem acasă. Luasem creioane colorate, două puzzle-uri, biscuiţi, apă, mere şi piesa de rezistenţă: un ou de ciocolată. Eram blindată. Avea ce face până gătam eu treaba.
– Te duc sus în birou. Dar să n-aud o vorbă. Ai înţeles? Deschizi gura numai dacă eşti întrebată.
A dat din cap în semn că a priceput şi deja aplică indicaţiile.
Trecem pe lângă grădiniţa veche.
– Bye grădi, mai trecem pe la tine, zice Irina fluturând mânuţa.
Ajungem la Radio. De la jandarul de la intrare şi până la redactorul-şef, toată suflarea Radioului s-a oprit să stea de vorbă cu prinţesa. Pe prinţesa cel mai mult a interesat-o doamna cu vioara care aştepta să intre la repetiţii într-un studio.
Pe la ora zece, nimeni din redacţia mea nu lucra. Erau ocupaţi să urmărească dialogurile halucinante între redactorul nostru şef, care şi-ar fi dorit şi el pantofi cu luminiţe şi Irina care-i explica foarte calmă că nu se fabrică pentru oameni mari iar puzzle-urile se încep de la colţuri, uite-aşa. Pas de munceşte.
După ce a declarat senină că pe ea o încuie tati la ea în cameră dacă nu e cuminte (din câte ştiu eu asta nu s-a întâmplat niciodată) m-am gândit cu groază că probabil va mai spune multe chestii la fel de adevărate. Aşa că l-am rugat frumos pe şefu’ să se ducă totuşi că poate are treabă şi mai vrem şi noi să muncim.
La zece şi zece a sunat telefonul!
Saved by the bell. La grădi veche venea o trupă de teatru. Şi dacă Irina nu era bolnavă, nu mai bine venea ea la teatru decât să zacă la mami în birou?
Ba da. Am luat-o pe sus. Am dus-o la teatru. Şi-am plecat să termin povestea cu zaibărul.
Ei, povestea cu Hansel şi Grettel nu e printre preferatele mele. Dar actorii de la Zurli au fost urmăriţi cu sufletul la gură de piticii de la gradi. Cât de frumos a fost, o să vedeţi din poze. Dacă auziţi că dă Zurli vreo reprezentaţie, mergeţi negreşit. Sunt grozavi, aşa a zis Irina.
Am luat-o de-acolo încântată. După-amiaza şi-a petrecut-o cu sora ei Natalia, despre care voi povesti cu o altă ocazie. Ea şi Natalia sunt aproape gemene. Spiritual.
Dar acum vorbeam de Zurli. Vă arăt pozele, pentru că feţele copiilor spun tot. (Sper să nu ma ia de moţ vreo mămică de copil că i-am dat pruncul pe blog.)