Unde găsim costume pentru serbare?
Google mi-a şoptit că lumea crede că aici se găseşte răspunsul la această întrebare. Chiar voiam să scriu despre asta. Am trecut recent pe lângă un magazin deschis proaspăt puţin mai sus de catedrala Sf. Iosif. Au cele mai frumoase (şi nu exagerez) rochii de prinţese. Ca-n filme. Prin vitrină am văzut şi alte costumaţii, merită încercat. Am vrut să intru dar era închis, deci nu ştiu preţurile. Dar după locaţie şi după calitatea materialelor bănui că sar de suta de euro.
Varianta mai ieftină pentru rochiile de prinţesă se găseşte la standurile de jucării de la Carrefour, costa 50 de lei şi-s în două variante: roz şi mov, au şi câteva accesorii. De plastic. Şi rochiile şi accesoriile.
Am văzut costume de spiderman, urs panda şi alte animăluţe la un magazin de jucării din spatele pieţei Gorjului. Astea bănuiesc că-s ieftinuţe.
La Bamboo am văzut costumaşe de moş Crăciun şi crăciuniţe, erau ieftine, cam 30 de ron dar făcute dintr-un material care imită catifeaua. Cam plăsticos. Poate fi considerat şi costum de pitic sau elf. Tot acolo au şi aripi de înger.
Ar mai fi Fabrica de Magie unde au costume frumoase dar scumpişoare.
Vara trecută, la serbare Irina ar fi trebuit să fie unul din piticii Albei ca Zăpada. Ar fi existat posibilitatea să închiriez un costum de pitic de la Party Factory, cu 30 ron pe zi. Dar am făcut pe grozava şi-am zis că improvizez eu ceva. Nu mi-a ieşit foarte bine şi regret acum că n-am închiriat. Irina era din cu totul alt film.
Alte idei nu am. Dacă ştiţi voi, daţi de veste şi facem o listă de locaţii.
LE: Cristina G. recomandă şi site-ul acesta.
Ioana recomanda costume de serbare
Noi anul asta o sa fim “spiridus” si tocmai ne-am comandat costumul aici:
http://www.costume-de-carnaval.ro//costum-de-spiridus-p-447.html.
Si de Halloween tot la ei am apelat si ne-a ajuns comanda in 24 de ore.
Au si o adresa de e-mail unde poti trimite comanda: office@cadourihaioase.ro
Merci, Cristina, am pus link in post.
Ok :). Acum, am vazut ca am gresit: in 48 de ore ne-a ajuns comanda.
http://costumedeserbare.wordpress.com/
Sunt la Baby Expo si vor fi si la Kidex.