Urăşte-ţi aproapele?

10 Oct 2012 by

Mare, mare gafă a făcut o companie de medicamente, lansând pe net o campanie care îndeamnă la Ură.

Cred sincer că e foarte posibil să-ţi urăşti părinţii. Mai ales în adolescenţă, când sentimentele sunt extreme, sunt intense, când tropăie tot felul de senzaţii cu care nu ştii ce să  faci, cum să te descurci, da, atunci când îţi închipui că eşti capabil să iubeşti până la moarte sigur poţi să-ţi închipui că îţi urăşti părinţii. Doar sunt demodaţi, învechiţi, o ţin una şi bună cu regulile, au o obsesie cu controlul şi sunt zile în care îţi vine să-i strângi de gât şi da, atunci, în inconştienţa vârstei poţi să te apuci să gândeşti şi astfel de prăpăstii, poţi să urli “Te urăsc!” şi să scrii, cum am văzut o nefericită făcută poştă de televiziunile comerciale, că vrei să-i vezi morţi pe toţi.

Dar ura, ura adevărată, conştientă, motivată, nu cred că se poate manifesta dacă ai un părinte bolnav. Mai ales dacă are Alzheimer, o boală care îi şterge practic tot ceea ce-l definea, îl împiedică să-şi amintească exact cine eşti, cum te cheamă şi că trebuie să stingă aragazul înainte să plece pe stradă. Pe un astfel de părinte, dacă te-a crescut cât de cât om, nu poţi decât să-l iubeşti şi să ţi se rupă inima de pierderea lui lentă, de dispariţia treptată a tot ce a mai rămas din ce ştiai tu despre acel părinte.

Cum să-ţi urăşti copilul? Asta nu pot s-o concep. Eu sunt o norocoasă, copiii mei sunt perfecţi în imperfecţiunile lor, n-au suferit de nimic mai grav decât urticarii sau amigdalită pultacee şi da, mă enervează, ştiţi ceva, cei mai normali şi mai banali copii au darul de a te scoate din minţi, mai ales dacă eşti obosit, tracasat, ai probleme la muncă, tocmai răceşti şi ei vor atunci, în secunda aia să joci Marocco şi tu nu mai poţi. Şi atunci le întorci spatele sau le spui nu, sau le zici vreo două să te lase în pace sau refuzi frumos sau le distragi atenţia sau…

Dar să-ţi urăşti copilul, mai ales atunci când el suferă de o boală care-l face mai mult sau mai puţin dependent de tine? Eu nu cred că există mamă capabilă de ură.

Condiţia de părinte te face să nu poţi nutri acest sentiment, este părerea mea sinceră şi sper eu, întemeiată.

Poţi să oboseşti, poţi să deznădăjduieşti, poţi să te enervezi, să te revolţi, să ţi se facă lehamite de probleme. Dar să-ţi urăşti copilul?

Cât de gol pe dinăuntru şi cât de sărac la suflet şi la minte trebuie să fii ca să speri că vei vinde chimicale îndemnând oamenii să-şi urască părintele bolnav sau copilul mai puţin decât perfect?

Am stat de vorbă cu multe mame de copii născuţi cu  Sindrom Down, cu mulţi părinţi de copii ce suferă de autism, am vorbit cu oameni ce şi-au pierdut copiii în războiul cu drogurile sau părinţii în război cu cancerul, dar n-au renunţat, n-au renunţat la ei nici o secundă, nu i-au părăsit şi nici nu i-au urât. Pentru că atunci când eşti părinte înţelegi şi de ce era absurd să-ţi închipui în adolescenţă că ai avea resurse interioare să-l urăşti pe cel ce te ţine în viaţă, te apără, te hrăneşte, te ascultă, te învaţă… Atunci când eşti părinte înţelegi că ura nu încape în relaţia asta cu fiinţa născută din tine, desigur, când tu, părintele, eşti întreg la cap.

Ura este o gaură neagră ce funcţionează pe principiul bumerangului. Te secătuieşte de energie şi după ce eşti complet gol, se-ntoarce împotriva ta, întreită, înzecită, multiplicată, reflectându-se în propria ta sfârşeală şi goliciune ca în sute de cioburi de oglindă.

Nu vă urâţi părinţii bolnavi! Nu vă urâţi copiii. E absurd. Ar însemna să vă urâţi rădăcinile şi frunzele, trecutul şi viitorul şi în cele din urmă, pe voi înşivă. Iubiţi-i. Doar aşa se poate merge mai departe, oricât de greu şi imposibil şi insuportabil v-ar părea.

Iubirea clădeşte. Ura distruge.

Nu cumpăraţi chimicalele de la SECOM. Merită să piară săraci şi înecaţi în propria lor ură.

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Inca de ieri de cand am vazut reactia de pe FB sunt … nici nu stiu cum sa zic. Consternata?
    Si nu numai pentru mesajul profund gresit, ci mai ales pentru reactia pe care au avut-o dupa ce li s-a atras atentia asupra catastrofei de campanie, adica sa spuna ca oamenii nu inteleg mesajul, sa sa dea inainte cu uratul bolii (cum sa urasti autismul, Alzheimer?).
    Nu stiu daca am cumparat ceva de la ei vreodata, insa de acum inainte sigur voi fi atenta sa n-o fac!

  2. Nora

    E absolut oribil, cum poate exista asa cea?

    Am vazut reclama, link pe FB pus de o prietena (Sibylle). Fiul ei e autist si de ani de zile se lupta su sistemul (de sanatate, psihologi, invatamant) din Franta pe care-l considera oribil si cu 20 de ani in urma altor tari din Europa.
    Nu stiu sigur unde ar putea fi plasata Romania in clasamentul asta, dar stiu ca reclama asta i-a facut foarte mult rau…e asa sensibila, si o vorba, spusa cu buna intentie dar neinspirata, o poate zdruncina. E prea grea lupta pe care o da, prea mare suferinta.
    Cred ca SECOM astia ar trebui dati in judecata pentru pagube morale…oribil.

css.php
Privacy Policy