Vedere cu Mara, Mihu, Milena şi Dorin (2)

12 Feb 2010 by Ada

Am privilegiul să fiu printre cei pe care Mara îi cunoaşte. Şi pe Irina o ştie, de pe vremea când avea un an şi se târa prin casă cu mărgele puse pe cap ca o coroniţă. Mara are o memorie fantastică şi n-a uitat fotografia Irinei şi nici desenul pe care l-a făcut după acea fotografie.

M-am bucurat să o reîntâlnesc la Cluj, mai ales că de data asta eram şi cu Irina de mână. Ne-am revăzut după doi ani şi mai bine de la ultima întâlnire la cofetărie. Pe vremea aia Mihu era la grădi şi Milena ne-a dat pe drum bomboane gumate moi…

Luni, Mara era mai mare, mai înaltă, mai frumoasă, cu ochii la fel de vii.

– Bună, Firicel, să ştii că-ţi stă bine cu mărgelele pe cap…

Mara s-a mirat de semnătura mea şi sub dedicaţia pe care i-am scris-o, cam stângace şi neinspirată, a scris şi ea “Mulţumesc” şi s-a semnat. Un gest atât de firesc…

Mara a ascultat cu atenţie poveştile mele şi seara mi-a transmis: “Nu e nimeni mai copilăros ca tine! Eşti foarte lirică”. A fost acesta printre cele mai mari şi mai valoroase complimente pe care le-am primit vreodată, pentru că Mara nu ştie să mintă.

Mara e acum în clasa a treia şi de semestrul ăsta va studia compoziţia cu elevii de clasa a 12a. Pentru că e ATÂT de bună. Nu are prea mulţi prieteni la şcoală, la ea în clasă, pentru că nu ştie să comenteze ca şi ceilalţi copii ce a mai făcut X şi ce a mai zis Y şi ce bluză ciudată poartă azi Z. Dar cu copiii mai mici decât ea, deci şi cu Irina, Mara e minunată.

Mara, Mihu şi Irina s-au jucat de parcă s-ar fi cunoscut de când lumea. Şi nu pentru că Irina e cel mai binevoitor copil de pe pământ, ci pentru că Mara a ştiut să se aplece până a ajuns ochi în ochi cu a noastră şi aşa au putut comunica.

Mara mai are o prietenă la centrul pe care Mama îl ţine în viaţă. Prietena ei de la centru nu vede şi suferă de autism. E un copil violent, care se răneşte des şi plânge mult, dar când o simte pe Mara, se iau în braţe şi cântă.

Mara este minunată.

Mihu cântă şi el la pian, nu avea cum să nu ia microbul de la sora lui. În curând vor avea nevoie de un pian cu coadă, dar pentru asta, mama şi tata  trebuie să schimbe casa.

Milena a reuşit să deschidă în Cluj 3 centre pentru copii care suferă de autism. Fără nici un fel de ajutor de la stat. I-ar fi de mare folos un teren în concesiune, pentru că a găsit sponsori care să ridice o clădire, alţi sponsori care să mobileze acea clădire. Milena formează terapeuţi şi prin centrul ei se plimbă o mulţime dintre viitorii specialişti. Milena salvează în fiecare zi 50 de copii.Au fost zile în care Milena făcea câte 7 ore de terapie cu copii foarte mici, pentru care Măria sa, Statul, nu oferă decât un certificat de handicap. Dorin are 3 joburi, pentru ca Milena să poată să se ocupe de asociaţia ei.

Bucuria cea mai mare a Milenei ştiţi care e? Că în sfârşit are o viaţă normală. Pe care n-ar schimba-o cu nimic altceva pe lume.

Sigla lor va rămâne permanent pe site-ul nostru, în semn de respect pentru eforturile Milenei şi ale lui Dorin. Şi dacă puteţi redirecţiona 2% sau o puteţi ajuta în vreun fel, nu ezitaţi.