Vedere cu Mara

6 Oct 2009 by

Eram în trecere în oraşul lor şi am vrut neapărat să ne întâlnim. Citisem atât de multe despre Mara şi îi ştiam povestea în detalii atât de mărunte, încât voiam să o văd aşa cum aştepţi să-ţi revezi un nepot drag sau, cel puţin, un prieten.
Este frumoasă, mai frumoasă decât în pozele în care o vedeam din când în când. Nu aveam nici un fel de aşteptare, eram pur şi simplu nerăbdătoare să vorbesc cu ea, să îi dau trandafirul uriaş pe care îl luasem din grădina Lidiei şi să stăm puţin împreună. Nu ştiu de ce aveam emoţii. Poate pentru că în mintea mea deja mă vedeam peste câţiva ani aplaudând-o la concerte, solicitându-i un interviu şi, la sfârşit, un autograf pentru fetiţa pe care a desenat-o după o fotografie. Cred că şi Milena avea emoţii, deşi nu s-ar fi spus.
Am intrat împreună într-o cofetărie, aproape de locul unde ne întâlniserăm. Am ales prăjiturile şi ne-am aşezat la rând.
– Mami e antepenultima şi eu sunt penultima. Tu eşti ultima, a decretat Mara ordinea în care trebuiau să se petreacă evenimentele.
– Bine Mara, eu sunt Ultima.
Aşa se cuvine: la începuturi (la toate începuturile) stă mama.
In această formaţie am stat la rând, tot în această formaţie ne-am aşezat la masă.

– Antepenultima tu stai aici. Si ultima stă pe scaunul ăla.

Ne-am mâncat prăjiturile, unele cu linguriţa, altele cu degetele, ne-am amintit că n-am plătit şi ne-am dus să şi achităm consumaţia. Lângă noi, o masa înconjurată de copii care făceau ditamai hărmălaia.

– Mara, mai ştii cum o cheama pe ea?
– Ada Demirgian.
– Şi pe fetiţa ei?
– Irina.

Mara îmi pronunţă corect numele, performanţă pe care puţini dintre cei ce mă cunosc o reuşesc. Mă încântă şi că îşi aminteşte de Irina, “fetiţa cu ochi negri” cum îi spune ea.
– Vrea să aibă un bebe care să fie neapărat băiat şi neapărat cu ochi negri, ca ai Irinei, mi-a spus ceva mai târziu Milena.
Ne-am terminat prăjiturile şi am plecat să-l luăm şi pe Mihai de la grădiniţă.
– Mara, când ieşim din cofetărie, jocul ăsta cu ultima şi penultima se termină, da?
– Da, aprobă Mara, dar nu renunţă chiar aşa de uşor la jocul ei. Mergem să cumpărăm păpuşa?
– Când am plecat de-acasă câte lucruri am zis că facem azi, Mara?
– 4.
– Am zis că ne întâlnim cu Ada, mergem la cofetărie, mâncăm o prăjitură şi apoi mergem să-l luăm pe Mihu. Câte lucruri sunt?
– 4.
– Şi păpuşa al câtelea lucru ar fi?
– Al cincilea. Nu putem să-l facem şi pe al cincilea?
– Nu, Mara. Nu cumpărăm păpuşa. Poate cumpărăm nişte abziebilduri frumoase. Ce culoare vrei să aibă?

Înainte ca negocierea să se încheie, ajungem la grădiniţa lui Mihai.
– Rămâi cu Ada până îl aduc eu pe Mihai din grupă?
– Da.
– Bine, aşteptaţi-mă aici.

N-a stat mult, s-a dus după mama şi după Mihai. Pe stradă ne-am împărţit copiii – Milena mergea cu Mara, eu mergeam cu Mihai. A fost o plimbare plăcută, punctată de câteva bomboane gumate moi, pe care copiii le luau dintr-o punguţă (“Eu vreau una portocalie” “Eu vreau una galbenă” “Atunci şi eu vreau galbenă”). Fiecare cu ghiozdănelul lui în spate, Mara cu pletele fluturându-i în vânt, la un moment dat a apărut şi iepuraşul cel roz şi cântător, (“preferatul lor” mi-a spus Milena), cu trandafirul purtat de la cei mici la cele mari şi înapoi la cei mici. Plimbarea noastră s-a terminat destul de brusc pentru că pe Ada a chemat-o bunicul acasă. N-am plecat înainte ca Mara să-mi cânte itsy wintsy spider, la un colţ de stradă, cocoţată pe o scenă improvizată (o treaptă de beton la intrarea într-un bloc), zâmbindu-mi în timp ce imita păianjenul pe care l-a luat apa.

Aşa mi-a rămas în minte: zâmbitoare şi caldă, apropiată, surprinzător de apropiată, dat fiind faptul că mă vedea pentru prima dată. Dar de ce mă mir, până şi numele mi-l rosteşte corect. Au trecut de-atunci doi ani sau poate trei. Mara a început deja clasa a treia, Mihu e şi el şcolar. Sunt amândoi la şcoala de muzică. Şi vă spun sincer, mi-e dor de Mara şi de Milena, căreia n-am apucat nici până în ziua de azi să-i trimit dvd-urile cu Baby Einstein.

Altfel, Mara e minunată.

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Denisa

    Bach si o orga la 8 dimineata reprezinta cel mai frumos bonus al zilei. 🙂
    Copila e tare roz si draguta!

  2. Denisa? Forever in Love? Is that you?

css.php Privacy Policy