Vedere de pe canapea

8 Nov 2017 by

Azi e o zi bună, cu lumină aurie și cer albastru. Din colțul meu de pe canapeaua verde, văd perfect grădina. Leagănul roșu, două din scaunele negre, iarba sclipind ușor în tecile de brumă și tufa noastră dragă de care atârnă mușcata încă înflorită. E prea frig să stau afară, așa că mă mulțumesc să le privesc de pe canapea. Am de terminat o poveste, am de trimis un articol, ar trebui să îmi termin site-ul de autor. Nici de gătit nu am gătit. Dar e prea frumoasă dimineața asta. Așa că o voi mai contempla un pic. 

Pot trece prin oricâte luni de frig dacă e soare. Mi-e groază însă de februarie, e luna cea mai lungă, cea mai lipsită de culoare, cea mai la mijloc între Crăciun și Paște, luna în care se rup ghetele copiilor și trebuie luate altele, dacă mai găsești ceva pe rafturi. Luna în care ți-amintești că la București se dezgheață streșinile, în vreme ce în Canada abia mai vine un val de frig. Luna în care primăvara pare departe și puțin probabilă. Luna în care mă agăț de firele alb-roșii cu care am venit în valize. Dar mai e până în februarie, vine Crăciunul, trebuie  să acoperim aerul condiționat, să punem frunzele în saci, să reinstalăm beculețele, să găsim un loc pentru brad, să inventăm un loc și pentru căsuțele luminoase, unde mutăm canapeaua, cum păzim jucăriile micuțe de pisică. Eheee, v-am spus că am multă treabă.

Să mai bem o gură de cafea și să ne gândim la lumina asta minunată și la cerul albastru, la copiii care azi au plecat veseli, dar cine știe cum s-or întoarce de la școală. 

Irina scrie, direct în limba engleză. Scrie bine, mai bine decât voi putea eu vreodată. Între două runde de box intelectual, mai scapă câte cinci minute  la fel de frumoase ca dimineața asta. O poză de-a ei. O pagină scrisă cursiv, oribil, cu litere înghesuite, pe care trebuie să te străduiești să le poți desluși. Dar după ce citești pagina aia și-ți aduci aminte cine a scris-o, te oprești să-ți tragi respirația.

Irina desenează. Lasă câteodată pe masă sau pe jos un desen în care se ascunde o idee, o frustrare, o tristețe, rar câte o bucurie.

Irina are umor. Un umor căutat, cu care dă în bălți-oglinzi de curcubeie de motorină și stropii ăia uleioși ni se lipesc de aure și rămân așa mult timp, puturoși, de neatins, de neșters. Și un umor neforțat, un amestec de sarcasm cu o doză mare de inteligență, clișee, subînțelesuri, care se îmbină în replica perfectă la care nu poți să nu pufnești în râs. 

E greu să fii mamă de adolescentă. E greu, dar frumos ca dimineața asta, în care am atâtea de făcut, dar prefer să o mai contemplu un pic. 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Carmen

    Februarie e luna perfecta de mers la ski. Nu e niciodata prea tarziu sa incepi un sport. ☺

    • Ada

      Da, e o idee perfecta, cred ca am sa ma duc la schi. Multumesc, Carmen!

css.php