Vezi, n-ai vrut să te culci cu zmeul!

18 Mar 2011 by

Primit pe mail, enjoy!

“Vom demonta astăzi încă un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.

Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.”

Am găsit autorul, este Cougar, de pe Daily Cotcodac. Chapeau! Merită citit până la capăt, dacă nu-l știți deja.

Noi am râs cu lacrimi. Concluzia lui Laur:

“gata cu fatfrumosenia, cand vin acasa, dau cu buzduganu’, sa se stie cine i sefu aicișa!”

Ha!

 

Și tot la capitolul “primite pe mail”

Piciorus

Related Posts

Share This

9 Comments

  1. Ale

    Stii ce mai e basm in basmele astea?
    Iubirea tatalui fata de fetele lui. N-am vazut, nu exista. Nu da cu pietre.

  2. Iar imparatul mai e si efeminat rau. Pai, sa fim seriosi, ce barbat normal si-ar pune fetele sa-i spuna cu lux de amanunte si detalii siropoase cat de mult il iubesc. Mi-l si imaginez pe al meu, zicandu-i Anei: “Cum? Asta ti-e iubirea pentru mine? Mars in camera ta, nerecunoscatoare mica ce esti!” Ca afara nu o poate da, ca nu avem decat una.

    • Unul cu probleme grave de atasament la mama-sa probabil:)) Ai grija, barbatii sunt imprevizibili:D

  3. dori

    Credeam ca numai eu am o problema cu basmele si consider ca cel mai bun personaj era calul! 🙂

    Si zic ca varianta moderna a calului este autoturismul ultrascump, ultrasofisticat, care stie sa faca atatea, incat devine mai inteligent decat “fat-frumosul” care il conduce! Si il si ajuta sa cucereasca domnita dupa domnita!

  4. ruxij

    ha ha ha ..ft amuzant 😀
    @Ale : iubirea tatalui pt fetele sale nu este un basm.Am vazut-o la tatal meu, si la alti prieteni barbati care au copii fete.
    @Dori : lol…calul chiar ca e personajul cel mai demn de admiratie 😀 Lol.

  5. ‘mneaţa. nu ştiu cine este laur, dar am senzaţia că am să aud de el de la lume.

  6. ‘Neata, Cougar! Sa-mi zici si mie daca auzi!:)
    Merci pentru text, excelent!

css.php
Privacy Policy