Vorbe mari la vârsta de cinci ani.

16 Apr 2010 by

Am crezut mereu în principiul potrivit căruia copiii vin pe lume ca nişte pânze albe pe care la început părinţii sunt direct responsabili de ce va scrie. De aceea, am încercat să îi cultiv Irinei mai degrabă gustul pentru frumos, decât cel pentru uşor, pentru culoare şi sunet, în defavoarea vitezei şi a violenţei. Asta n-o împiedică la cinci ani să vorbească despre moarte, dar când o iei la bani mărunţi se pierde cu firea. Spune că îi place violenţa, dar nu o asociază cu conceptul în sine, pentru ea violenţa e doar un cuvânt.

Repetă destul de des expresii auzite prin desene. Să nu credeţi că există filme pentru copii complet lipsite de cuvinte nepotrivite, ori de expresii care de multe ori te lasă cu gura căscată. Dar ultima găselniţă a fost aceasta: Tare mi-aş dori să îmi iau viaţa de la capăt. O duceam la grădi.

Am îngheţat, am tras maşina pe dreapta, m-am dat jos şi am întrebat-o, cu mâinile pe umerii ei şi forţând-o să mă privească.

– De ce, Irina, vrei să-ţi iei viaţa de la capăt?

– Aşa mi-a zis buni. Că dacă atunci când mori te grăbeşti, îţi iei viaţa de la capăt.

Scoaterea din context este, deci, o altă artă pe care Irina o stăpâneşte de minune.

Uneori, în special când ea vorbeşte mult şi nelalocul lui, mi-amintesc de vremea în care mă întrebam dacă acest copil va vorbi vreodată.

Nu mai ştiu cu cine povesteam despre isprăvile Irinei, îi explicam că dezavantajul celor ce au copii dezgheţaţi şi degrabă întrebători de toate cele, e că trebuie să le şi facă faţă. Aşa se explică de ce niciodată nu mă plictisesc şi de ce rareori îmi permit să las garda jos. Pentru că mai ales în aceste momente Irina mă prinde şi dă cu mine şi cu liniştea mea de pământ din doar câteva cuvinte. Ca de exemplu, “eu le am cu violenţa”, în condiţiile în care dacă o strângi mai tare de mână, plânge cu lacrimi de crocodil. Interlocutoarea mea – căci sigur era o femeie – încerca să mă mângâie şi să-mi spună că e mai bine să ai un copil inteligent şi care te ţine în priză, pentru că aceştia sunt cei ce vor reuşi în viaţă.

Sper să reuşească şi mai sper să mă ţină inima destul de mult cât să pot trece peste toate vorbele ei mari, de viaţă şi de moarte.

Related Posts

Tags

Share This

9 Comments

  1. alina

    Ieri dupa-amiaza, venita de la kindy, mi-a povestit cum s-au jucat (era incantata) ea si cativa alti copii, “de-a moartea”!!! I-am cerut explicatii, stupefiata (pana mai ieri ii era frica de cuvant, darmite de subiect, si tot asa, e o mimoza tare sensibilioasa in restul timpului). Mi-a spus ca a fost fun sa se joace de-a omoratul unul pe altul. “We killed each other and played dead, it was sooo fuuuunny!”. Radea, eu inghetasem. Oare ei chiar pricep cat de definitiva e povestea asta cu moartea? Desi vorbim despre rai, despre cei care nu mai sunt (si nu-i vom mai vedea vreodata), ma indoiesc ca asimileaza clar timpul si firul lui … nu stiu. Dar asa e, cateodata e tare greu sa le dai raspunsurile potrivite.

    • Alina, eu cred ca ei nu realizeaza ce e cu moartea asta, prea se moare rapid prin basme. Poate ca pana la urma viziunea lor e cea corecta.

  2. Matteo intreaba:”Mami,cand copii se duc la moarte vin mamele lor si ii iau inapoi ca de la gradinita?!”
    Am inlemnit…Am cerut,evident explicatii….Aflase de la un coleg de la gradi ca matusa lui “s-a dus la moarte” si nu s-a mai intors niciodata…si de aici frica lui ca ar mai putea exista un loc pe lumea asta,in afara de gradinita,unde copii “ar putea fi dusi “si de unde s-ar putea sa nu se mai intoarca…
    Drept s ava spun m-au trecut toate apele pana sa leg doua vorbe sa-i explic cat de cat ce-i cu moartea asta….

  3. o fi ceva in aer in perioada asta 😀
    Ioana se joaca de ceva vreme cu ale ei animalute de plus, de-a doctoru, de-a boala, unele sunt atata de bolnave ca mai si mor 🙁

    mai “interesant” a fost, fiind Pastele, povestea cu moartea lui Isus si explicatiile de rigoare: de ce l-au omorat, de ce a inviat, ca ea e trista ca s-a intamplat asa, ca nu-i place ca l-au omorat, etc etc etc

  4. Cred ca toti copii au astfel de episoade. Nu poti sa fii tot timpul pregatit cu raspunsul potrivit. Si mie mi se intampla destul de des sa nu mai fiu capabil sa articulez ceva.
    Pana reusesc sa gasesc un raspuns potrivit, el nu mai este necesar. Eventual, apare alta intrebare, poate mai rascolitoare.

  5. Mariana

    Pentru unii parintii, aceste lucruri trec asa cum apar, dar este o inselare. Am experienta si cu copiii mei, care acum sunt mari dar si cu cei mici la care m-am intors ca educator. De-abia acum privesc cu atentie aceste mici seminte de comportament care pe neobservate cresc si discret se dezvolta in cresterea tanatului. Aici de regula apar cele mai evidente greseli ale noastre ca parinti. Va recomand doua carti , care vor explica mai bine, uimirea si regretul de a nu acorda atentia cuvenita acestor cmini-comportamente : ” Cum sa bne crestem copiii ” de N E Pestov si ” Nervozitatea la copii si adolescenti ” Adeev Dimitri Va vor fi de folos, Mariana

    • E prima data cand aud de autori rusi cand vine vorba de carti de parenting. Multumesc, Mariana, am sa le caut.

css.php
Privacy Policy