Zânele sunt ok

6 Oct 2011 by

E miercuri. Una dintre puținele zile în care Irina și Natalia au ocazia să meargă împreună în parc, după școală. Ar fi și păcat să treci zilnic pe lângă unul dintre cele mai frumoase parcuri din București și să nu profiți de soarele de octombrie, atât cât mai e. De obicei, ele aleargă pe alei, iar eu și mama Nataliei bem o cafea la bibliotecă. Lia le privește de la distanță.

Azi, fetele au vrut să se joace la cetate. Pentru că eu nu pot urca treptele cu căruțul, au voie să se joace doar unde le văd. În dreapta, printre ruinele mai puțin închegate. Ele se cocoață pe ruine, eu ascult ce-și povestesc și nu pot să nu râd și să nu mă minunez de ce le trece prin minte.

– Haide, și eu eram regina zânelor și tu mă băgai la închisoare.

– Ba nu, eu eram regele și veneam să te salvez de la închisoare.

– Ba nu, eu eram prințesa și te salvam eu pe tine.

De la distanță, n-ai zice că-s gemene. Seamănă însă atât de tare la atitudini, la felul de a rezolva sau de a crea mici conflicte, la replici, încât mereu ne confirmăm noi, mamele, una celeilalte, că totul e bine. A, și Natalia face așa! OK! Cum, și tu pățești așa cu Irina? Mhhhmmmm…

Azi, pe Natalia a luat-o tatăl ei de la școală. E nemulțumit că-n România școala se termină la 12. Sinceră să fiu, și eu, dar din motive diferite. El ar vrea să țină măcar până la două, copiii ar avea timp să mai învețe ceva, că uite, în curând au șapte ani și abia dacă știu să scrie cu litere de tipar. Dar ce atâta grabă, or să-nvețe, zic eu, în fond mai au încă minim 12 ani de școală de acum înainte, să tot învețe. Și mie mi-ar plăcea să se termine la 14 și să n-aibă atâtea teme. Privind volumul de muncă, nu mă mai mir că rezultatele la bac sunt cele știute. Sigur li se face lehamite în timp de atâta cantitate de informație greu de procesat. Și, mă-ntreabă, ai dat-o pe Irina la engleză, o înveți și-acasă? Nu, face la școală. Păi e destul? Păi da, are timp să-nvețe și engleză, n-o să aibă încotro, engleza e peste tot, să vrea și n-are cum să scape. Ești prea relaxată, îmi zice. De ce n-aș fi? Au doar șase ani, lasă-le să copilărească, de la 18 încolo, oricum va pune lumea gheara pe ele și adio…

– Mama! Natalia nu mai crede în zâne. Zice că nu-s adevărate.

– Noooo, imposibil, cum, Natalia, nu mai crezi în zâne?

– Nu.

– Ce trist, oftez eu, cu o față lungă. Să știi că dacă tu nu crezi în zâne, ele chiar n-or să mai existe. Noroc că mai crede Irina în zâne! Altfel chiar mureau, că ele au nevoie să creadă copiii în ele.

– Da! Și eu chiar am văzut o zână. Sau 14, punctează Irina.

– Biiine, și eu am văzut o zână, când eram mai mică, recunoaște Nati.

– Mi se pare că o aud pe Tink! Natalia, hai să fim detectivi de zâne! Hai să căutăm indicii pe-aici. Poate le găsim căsuța.

-Haide!

– Uite! Asta era o bucată din căsuța lor! strigă Irina și pune victorioasă un ciob maro pe banca de lângă mine.

– Uite! Asta era oglinda în care se uitau să vadă dacă sunt frumoase!

– Uite aripioare!

– Daaaaa!

– Uite o parașută a zânelor!

– Chiaaar!

– Uite! O baghetă! Hai să-i căutăm steluța!

– NU! Știu eu, uite, cioburile alea sunt de la steluță! Hai să le unim!

Azi regatul zânelor e-n siguranță. Detectivele au găsit suficiente indicii că ele există.

– Irina, când ajungi acasă, să cauți pe internet să vezi poate găsești vreo căsuță de-a zânelor.

– Da, când o să-mi cumpere mami internet, am să caut. Mami! Să-mi cumperi o cutie să pun indiciile în ea.

– Bine.

Prefer să-i cumpăr cutii în care să pună indicii decât să-i cumpăr internet. Măcar încă o vreme. Bună dimineața!

 

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. Nici n-are nevoie de internet.
    Pup zanele mici!

  2. ah, asta era cutia cu indicii :))

  3. Andra

    Eu nu stiu daca m-am jucat vreodata asa frumos…

  4. Veniti sambata seara la teatrul Ion Creanga, Harap Alb, Lipscani – ora 17:30? Sau doar Irina daca vine si Natalia?

  5. ce fete inteligente! e normal sa creada in zane cand au asemenea mamici! o zi frumoasa!

css.php
Privacy Policy