Zmeie pe cer – Fragment din Cartea cu Bucurii

14 Jun 2020 by

În primăvara acelui an, Primăria a hotărât că nimeni nu mai are voie să pună mâna pe leagăne, pe balansoare sau pe tobogane. Câțiva consilieri s-au strâns într-o ședință de urgență și au hotărât că toate locurile de joacă trebuie să fie închise.

– Virusul ăsta e prea periculos, și-a dat cu părerea un consilier. Trăiește mult timp pe toate suprafețele. Copiii ating tot, își bagă degetele în nas, se freacă la ochi, strănută și tușesc fără să-și acopere gura și vor împrăștia viruși în toate părțile.
– Așa e, virusul trăiește pe toate suprafețele, a răspuns Primarul. Dar copiii au nevoie să se joace în aer liber, trebuie să se dea în leagăne și pe tobogane, doar nu vrem să stea cu ochii în televizor toată ziua.
– Poate că dacă se spală bine, bine pe mâini, cel puțin 90 de secunde, cu multă apă și cu săpun, n-or să mai împrăștie așa de mulți viruși. Am auzit că asta e cea mai simplă metodă să nu răspândim virusul, și-a dat cu părerea alt consilier.
– Copiii nu știu ce e aia 90 de secunde, a strigat primul.
– Ei, ar putea să cânte “Elefantul Cici” de trei ori cât se spală pe mâini, a încercat să sugereze o doamnă consilier, care era și mămică și știa mult mai multe despre copii decât primul consilier.

– Vă spun eu, nu se vor spăla cum trebuie pe mâini și când se vor duce la locul de joacă vor pune mâna peste tot și virusul se va răspândi. Îl vor da de la unul la altul și-or să ne îmbolnăvească pe toți! Va fi un dezastru, cu siguranță. Locurile de joacă trebuie să fie închise!
– Atunci să închidem locurile de joacă, hotărî Primarul, ai cărui copii erau deja oameni mari, știau deja cum se citește ceasul și puneau mâna la gură când strănutau.

taped off playground

Și uite așa, locurile de joacă au fost închise. Aveai voie să intri în parc, dar toate leagănele erau înconjurate cu niște benzi albe cu roșu, pe care scria cu litere negre: NU PUNEȚI MÂNA! Toboganele fuseseră și ele blocate. Oamenii aveau voie să stea pe iarbă sau pe treptele din parc, dar pe bănci nu aveau voie să se așeze. Nu mai rămăsese mare lucru de făcut prin parcuri, doar să te plimbi și iar să te plimbi și pe urmă să te mai plimbi un pic. Copiilor însă nu prea le place să se plimbe, ce atâta mers pe jos fără rost. Copiii vor să alerge, să se dea în balansoare și pe tobogane și să-și facă vânt sus, cât mai sus când sunt în leagăne.

Într-o după amiază, pe când Lia Bucuria se plimba (iar) prin parcul de lângă casă, cu Mama și cu Lililina, sora ei mai mare, au văzut un zmeu zburând sus de tot pe cer, deasupra peluzei școlii. Aveau și ele zmeie, în garaj, chiar după ușă, nu unul, ci două zmeie colorate și cu cozi lungi și destulă sfoară cât să ajungă până la nori.
– Lililina! Hai să ne aducem și noi zmeiele! a strigat Lia entuziasmată.
Dar Lililinei nu-i mai venea să se joace cu zmeie, i se părea că e prea mare pentru asta.
– Lasă că merg eu cu tine, i-a zis Mama, eu nu-s prea mare ca să mă joc cu zmeiele.
Așa că au dat fuga acasă, au luat zmeul Liei și s-au întors pe iarbă, să se bucure de ultimele raze de soare și de vântul numai bun de înălțat zmeie.
– Pot să țin eu sfoara acum, Mami? a cerut voie Lia.
– Sigur, doar nu te duce prea aproape de copaci, să nu ți se încurce zmeul în crengi.
Mama i-a dat Liei mosorul cu ața zmeului și împreună au înălțat zmeul de mai multe ori. La celălalt capăt al peluzei, o altă fetiță înălța și ea zmeie.
– Să nu te duci spre ei, Lia, trebuie să stăm la distanță! i-a spus Mama Liei.

A child flying a kite

Zmeie pe cer

– Nu mă duc, trebuie să aibă și ei unde să-și zboare zmeul! E destul loc și pe iarbă și-n cer pentru toată lumea, a liniștit-o fetița.
– Uite ce sus zboară zmeul meu! a strigat copila de la celălalt capăt al peluzei.
– Eh, pot și eu să-l ridic la fel de sus, a șoptit Lia, dar cred că nici zmeile nu trebuie să se atingă, nu?
– Doar nu vrei să se încurce între ele! Dacă le duce vântul foarte aproape unul de altul și li se îmbârligă cozile?
– N-ar fi bine deloc. Eu nu vreau decât să țin zmeul meu sus pe cer cât mai mult. Poate or să-l vadă și alți copii și or să iasă și ei cu zmeiele lor. Putem să ne jucăm împreună cu zmeiele fără să stăm prea aproape unii de alții. Mi-e cam dor să mă joc cu prietenii mei, Mami.
– Sunt sigură că și lor le e dor de tine.
– Crezi că o să mai putem vreodată să ne jucăm împreună?
– Cred că da. Dar acum e mai bine să stăm cuminți. O să treacă și asta, Lia. O să ne revedem prietenii și o să ne îmbrățișăm și o să ne pupăm iar, și o să vă dați din nou în leagăne și pe tobogane. Benzile alb-roșii nu sunt acolo pentru totdeauna.
– Ziceam că locurile de joacă sunt un fel de zmeie mai mari și benzile alea sunt de fapt cozile lor și s-au încurcat în stâlpii ăia metalici și de-aia nu mai pot să zboare, rosti Lia dintr-o suflare.
– Sigur că da. Și într-o zi o să vină cineva de la primărie și o să le descurce cozile galbene și vor putea iar să zboare, completă mama povestea Liei.
Soarele apunea în spatele școlii. Zmeiele plutiră pe cer până când copiilor începu să le înghețe mâinile. Dar Lia avusese dreptate, în zilele care urmară, mai multe zmeie s-au înălțat pe cerul de deasupra școlii. Câteodata își aducea și Lia zmeul, alteori doar privea zmeiele altora. Încă aștepta ca benzile alb-roșii să dispară din jurul locurilor de joacă.
Voi aveți zmeie? Ați văzut vreodată un zmeu plutind pe cer? Nu e complicat deloc să înalți un zmeu. Mergeți și voi în parc și ridicați zmeie cu prietenii voștri. Va fi ca și cum v-ați juca împreună, deși veți sta la distanță.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

css.php Privacy Policy