Cum ştii dacă e de păstrat sau e de lăsat?
Aceasta este o întrebare foarte grea. Presupunând, din nou, că e vorba despre un bărbat în propoziţia de mai sus, nu pot decât să-mi dau cu părerea pornind de la experienţa mea anterioară. Nu încerc să fac pe deşteapta, ci doar să-mi aduc aminte de ce am lăsat şi de ce am păstrat şi poate asta va fi de folos cuiva.
Încep cu de ce am păstrat. Continui cu de ce am lăsat.
Pentru că-mi spunea ce voiam să aud. Apoi am aflat că nu e greu să spui lucruri, mai greu e să le faci.
Pentru că zâmbea frumos. Apoi am aflat că nu doar mie îmi zâmbea ATÂT de frumos.
Pentru că râdeam la aceleaşi glume. Apoi am aflat că sunt glume prea cinice ca să le mai accepţi pe post de glume.
Pentru că ne plăcea aceeaşi muzică. Apoi a început să mă apese muzica lui, sau dimpotrivă lipsa muzicii mele.
Pentru că ne uitam la aceleaşi filme. Apoi am crescut şi nu mi-au mai plăcut filmele cu bătăi.
Pentru că îi înţelesesem şi acceptasem defectele. Apoi mi-am dat seama că anumite defecte înlănţuite nu sunt de tolerat.
Pentru că speram că se va schimba în acele detalii care mă călcau pe nervi. Apoi am învăţat că oamenii nu se schimbă. Cel mult se adaptează la mediu, se camuflează, dar de schimbat profund nu, niciodată nu se schimbă. What you see is what you get.
Pentru că am sperat mereu că dacă eu mă port frumos, şi partenerul meu se va purta frumos cu mine. Apoi am înţeles că mă port frumos pentru că aleg eu să mă port frumos şi acest purtat frumos se poate opri atunci când… hotărăsc eu.
Pentru că visam aceleaşi lucruri. Apoi am realizat că doar visatul nu ajunge. Trebuie fapte.
E de păstrat:
Dacă te înţelege cu adevărat.
Dacă te respectă.
Dacă ţine cont că exişti.
Dacă ţine cont de ce-ţi place.
Dacă ştie ce nu-ţi place şi evită să facă sau să spună ceea ce ştie că te-ar răni.
Dacă te iubeşte fără să-ţi pună condiţii.
Dacă preţuieşte relaţia voastră.
Dacă ştie când e ziua ta.
Dacă nu dispare niciodată nejustificat.
Dacă îţi răspunde la telefon.
Dacă nu te minte.
Dacă nu te înşeală.
Dacă dupa 5 ani de relaţie încă se poate uita la tine cu dragoste.
Dacă ţine la sănătatea ta.
Dacă se interesează de visurile tale.
Dacă aveţi planuri comune şi amândoi acţionaţi pentru a le transforma în realitate.
Dacă te ajută la rutinele zilnice ale casei.
Dacă împarte cu tine responsabilităţile, în mod egal.
Dacă te cruţă.
Dacă te ascultă de-adevăratelea.
Dacă recunoaşte când greşeşte.
Dacă nu face aceeaşi greşeală de mai multe ori.
Dacă poţi trăi cu defectele celuilalt.
Dacă defectele celuilalt sunt mai puţine decât calităţile.
Dacă simţi că te iubeşte, nu pentru cum îl (o) faci să se simtă, ci pentru cine eşti tu.
E de lăsat
Dacă minte
Dacă înşeală.
Dacă se ascunde.
Dacă pune mereu pe primul plan interesele proprii.
Dacă între hobby şi timp petrecut împreună alege 90% hobby.
Dacă sunteţi ca ziua şi noaptea.
Dacă nu vă leagă nimic real.
Dacă nu se poartă civilizat cu familia. Nu e musai să-i iubească, doar să se poarte civilizat.
Dacă nu iese cu tine nicăieri.
Dacă nu are planuri şi nici vreun scop în viaţă.
Dacă nu vrea decât să fie lăsat în pace.
Dacă se poartă mereu ca un copil.
Dacă e mai degrabă o povară decât un sprijin.
Dacă e prea dependent de tine.
Dacă nu te respectă.
Dacă te loveşte.
Dacă îţi vorbeşte urât.
Dacă atunci când vă certaţi doar tu faci mereu primul pas spre împăcare.
Dacă se poartă ca un sălbatic.
Dacă tu vrei copii şi el nu.
Dacă el vrea copii şi tu nu.
Dacă zice că vrea copii doar ca să taci din gură.
Dacă se iubeşte pe sine mai mult decât vă iubeşte pe voi (pe tine şi pe copii, în caz că există).
Dacă nu-şi înţelege îndatoririle.
Dacă se poartă ca şi cum ar avea doar drepturi.
Dacă îţi dă de înţeles că e un privilegiu să respiraţi acelaşi aer.
Dacă bea.
Dacă fură.
Dacă trăieşte din mici şmecherii.
Dacă nu te poţi baza pe el.
Dacă nu e niciodată acolo.
Dacă de câte ori ai o iniţiativă te calcă pe cap.
Dacă mai ştiţi, mai spuneţi şi voi…
partea buna inca de la inceput e accentul pe faptul ca tu hotarasti daca e de pastrat sau de lasat…
cu toate listele pro si contra, puterea e la tine si decizia la fel.
Dar mereu noi hotaram, ajnanina, nu?
da, doar ca uneori uitam asta 🙂
Si cand nu se inscrie foarte bine la ,,de lasat,, , dar, la ,,de pastrat,, majoritatea raman cu NU in fata? Ce e de facut?
Diana, fa o alta lista: ce-ti place si ce nu-ti place la aceasta persoana. Si pe urma uita de liste si intreaba-te daca sigur vrei sa fii cu el pe termen lung.
Ce dragutz,
Anul acesta implinim 5 ani de casnicie si 11 ani de cand suntem impreuna si pot sa zic ca inca la mine se aplica toate punctele de la “De pastrat”
BAfta multa,
Sergiu
Bravo, Sergiu! Tot asa.