Oamenii nu vin cu certificat de garanţie

15 Oct 2010 by Ada

Giani mă întreba ieri dimineaţă (şi eu n-am priceput chiar din prima) cum găseşti toleranţă şi acceptare pentru altcineva, după ce treci printr-un divorţ.
Dragă Giani,
N-am făcut mare caz de noua mea poveste cu happy-end şi nici nu voi face acum dezvăluiri complete. Pot spune doar că după ce ţi se cicatrizează rănile post-divorţ, după ce te aduni şi reuşeşti să găseşti un ritm suportabil de viaţă de unul singur (sau cu un copil), vine o vreme când trebuie să judeci la rece. E foarte greu să trăieşti în formula monoparentală în ziua de azi. E foarte complicat, dacă n-ai vreo 2000 de euro pe lună, care să-ţi asigure un trai decent ţie şi copilului tău. Şi în plus, e bine să ai cui deschide uşa, e grozav să ai cu cine schimba şi două vorbe reale, nu doar pe messenger, e bine să ai pe cine lua în braţe, să ai la cine te plânge şi cui spune: mi-e frig.
Cred că a doua şansă pe care o acordăm relaţiilor, după ce ne vindecăm de urâtul divorţului, trebuie să fie una raţională. În special pentru femeile care au şi un copil de crescut. Trebuie să alegi şi cu capul, nu doar cu inima. Pentru că alegi pentru doi. Nu e de-ajuns ca bărbatul care îţi place să fie o companie plăcută, amuzantă, excitantă şi dezirabilă. Dacă e aşa, norocul tău! Dar acelaşi bărbat trebuie să înţeleagă că veniţi la pachet, tu şi copilul. Aşa cum este el. Mai răzgâiat sau mai educat. O mamă singură tinde spre stabilitate, spre refacerea armoniei, dacă nu pentru liniştea ei, pentru a copilului.

Dacă vrei să vezi consecinţele absenţei unui tată în familie, urmăreşte o ediţie de “Comanda la mine” pe Antena 1 şi vei înţelege cât de important e să existe o figură paternă validă în apropierea unui copil.
Sigur, vei intra în relaţie cu tarele celei anterioare. Dar ţine minte că nu există garanţii, aşa cum femeia nu poate garanta nimic, nu poţi da scris că lucrurile vor merge, nici bărbatul nu are cum să se jure că va face totul. Oamenii nu au manual de utilizare, nici carte tehnică, nici carte pentru service. Suntem oameni. Nu ne schimbăm fundamental, dar ne putem adapta, ne mai dăm unii după alţii. Ce nu trebuie în ruptul capului să faci e să-l pedepseşti pe bărbatul actual din viaţa ta pentru greşelile celui de dinainte. Nu, nu sunt toţi la fel, deşi aşa pare la prima vedere. Sita pe care o foloseşti trebuie să fie ceva mai deasă, nu orice bărbat poate înţelege cât de important e pentru femeia lui copilul altui bărbat.

E o loterie. Trebuie să rişti. Să te arunci în apă şi să înoţi. Dar, mai întâi, te asiguri că-n apă nu-s balauri.

Toleranţa şi acceptarea le găseşti atunci când înţelegi ordinea priorităţilor. Orice căsnicie eşuată e un exemplu de ce să nu faci ca să nu mai dai greş. Eu am vrut să cred în ideea de cuplu, de familie, am vrut să găsesc un om care să aibă nevoie de ceea ce ofer eu şi care să-mi poată da ceea ce-mi lipsea. Am avut noroc. Acum sunt bine. Cât va fi bine? Atât cât vom face să fie bine. Nu te teme să-i priveşti cu atenţie pe oamenii din jurul tău.  Poate cel ce-ţi trebuie ţie e chiar aproape şi nu-l vezi, din cauza copacilor 🙂

Din păcate, trăim într-o ţară în care femeile divorţate care au un copil sunt văzute rău de mamele potenţialilor lor bărbaţi. Sunt vinovate din start, oricare ar fi fost circumstanţele divorţului, culmea, mamele, femei şi ele vor gândi că “strică viitorul băiatului” sau “îl vrea doar ca să-i bage plodul pe gât”.  Dar nu e musai să fie aşa mereu. Orice mamă are potenţialul de a înţelege că nu vrei răul copilaşului ei, chit că acel copilaş are peste 30 de ani. Trebuie doar să intri în relaţie cu conştiinţa faptului că e posibil să fii judecată pe nedrept şi trebuie să treci şi peste asta. Şansele unei femei divorţate de a-şi reface viaţa sunt direct proporţionale cu limpezimea cu care gândeşte acea femeie şi cu sinceritatea pe care o poate avea faţă de propria sa persoană.

Curaj, Giani!