Pană de Costică la pălărie

23 Feb 2010 by

E trist când îţi vezi prietenii  îndreptându-se spre ultimele ture la Răzoare…

Cred că n-am mai fost atât de deprimată de când l-am pierdut pe Mitz.

Să vedeţi… Am avut emisiune  seara, cu guest star partea feminină a lui treibădică. După ce am dus-o pe Simbad acasă, m-am oprit să iau lapte de la un magazin non stop, ca să aibă copilul ce mânca la micul dejun. Prima dată bancomatul BCR de la Drumul Taberei 34 m-a înjurat pe franţuzeşte, a zis că “cette operation n’est pas possible”. Ba pe-a mamei dumneavoastră, am zis. D’a capo. De data asta în română.

În română când i-am cerut 50 de ron a zi bine, fie, ia d-aici.

Am cumpărat lapte, am cumpărat pâine şi am pus cuminte restul în buzunar. Am dat să plec. Când am dat să plec, un nene cu o dubă făcea furios din faruri… Măi să fie.  Mă uit mai bine. Costică se lăsase cam tare pe-un cauciuc. Mă-nvârt niţel pe lângă dânsul. Mă duc acasă, mi-am zis. Mă opresc mâine la Cotroceni şi-l rezolv. Şi dacă până mâine se lasă de tot, a zis conştiinţa. Stânga împrejur de la ceas, am oprit la un taximetrist şi l-am întrebat de-o vulcanizare prin apropiere.

Este. La Răzoare. Hai la Răzoare, Costică.

La vulcanizarea non stop de la Răzoare să ştiţi că se respectă normele europene. Intri frumos în curte, băieţii de invită să stai jos, poţi să te uiţi la Discovery cât peticesc ei cauciucul, îţi oferă şi-un foc. Dar intraţi înăuntru, vă e frig? insist, luaţi loc…

Am luat loc, am tras o tură şi pe la magazinul care funcţionează în paralel cu vulcanizarea, acolo aveau produse de post, dar nu şi caşcavalul Anei, m-am întors, cauciucul lui Costică tocmai făcea bâldâbâc în apă şi apa boloborosea mai ceva ca vulcanii noroioşi.

Nu mai ţine, Doamnă, ne pare rău, o fi fost vreo sârmă, vi l-am cârpit noi dar… maxim o săptămână. Să vedem rezerva. Rezerva era şi ea… care va să zică moale.

Deci, mâine dimineaţă la 7 am întâlnire cu Adi de la Vulcanizare, la Răzoare, în scopul precis de a schimba două bucăţi roţi cu alea de pe balcon. Şi alea de pe balcon sunt vechi, dar mai merg până în aprilie când Costică va mai trece sau nu ITP-ul.

8 Comments

  1. auch! bine ca ai ajuns acasa! si-asa ma simteam vinovata ca ai facut ocolul sa ma duci acasa. fara ala, poate ramaneai in pana abia in fata blocului.

    • Simina, e mai bine ca s-a intamplat asa. Daca ramaneam in fata blocului cum mai ajungeam la vulcanizare?:)

  2. ceska777

    Poate se intampla o minune si il schimbi pe Costica cu Costache, o miniatura frantuzeasca sau italieneasca? Sigur la fel de “de treaba” ar mai fi poate o miniatura germana, un VW Golf sau Polo… O minune ar fi sa treaca Costica de ITP…..cica “minuni happens every day”!

  3. Pai daca iepurasu o sa aduca o masina nemteasca doar n-o s-o cheme Costache…asta e nume de Aro. Un Fritz sau Heinrich.:D

  4. ceska777

    Deci:ma gandisem la Costache pronuntat frantuzeste pentru un Renault mic. Sigur ca ne putem gandi la o Brunhilda daca e vorba de un golf. Grunhilda nu cred ca exista, poate Krimhild(e)…..

css.php Privacy Policy