7 greşeli pe care le fac femeile măritate cu un gamer
Sunt fosta soţie a unui gamer. Sper că nu asta va rămâne eticheta mea pe viaţă, dar în acest moment asta sunt. Şi scriu aceste rânduri pentru toate nevestele de gameri care n-au curaj să se privească în oglindă şi să recunoască adevărul vizibil din exterior. Anume, că nu duc o viaţă normală lângă o persoană ce-şi construieşte toate rutinele în jurul şi în scopul propriei plăceri de a se rupe de realitate şi de a trăi într-un univers paralel în care şi şoarecii pot fi lei-paralei.
Fac această listă la care vă rog să reflectaţi, dacă trăiţi cu un gamer. Nu mă refer la cel ce se joacă o dată pe săptămână câteva ore, ca să se destindă, ci la cei ce trăiesc strict ca să se joace. Cei care se trezesc noaptea pentru că e programat un raid. Cei care nu se ridică de la birou cu orele, nu pentru că ar lucra, ci pentru că sunt prea prinşi în joc. Cei ce reuşesc să adoarmă buştean chit că îi laşi cu un bebeluş pentru câteva ore. Cei pe care trebuie să-i zgudui ca să se trezească din somn şi să se ducă la serviciu. Cei pe care trebuie să îi suni seara să le aminteşti că îi aştepţi, amănunt pe care ei îl uită, pentru că, nu-i aşa… şi la serviciu există computere şi internet şi deci acces la jocurile lor dragi.
1.Toate nevestele de gameri speră că până la urmă soţul va recunoaşte că are o problemă.
86 la sută dintre cei dependenţi de internet, inclusiv gamerii, suferă de o boală mintală asociată dependenţei lor. Adevărul e că pentru ei faptul că se joacă pe computer nu e o problemă. Bărbaţii au o viziune foarte clară asupra lucrurilor care li se cuvin doar pentru că există. Între aceste “daturi” se numără şi dreptul la “timp pentru mine însumi”, timp pe care rareori li-l acordă soţiilor lor, dreptul la a dormi mai mult în week-end (indiferent cât de devreme se scoală cel mic în fiecare zi a săptămânii sau cât de obosită e consoarta), dreptul la linişte atunci când dorm la ore la care alţii poate fac chestii banale, ca înlocuitul unui furtun de duş sau un tenis cu copiii în parc şi, mai ales, dreptul la respect din partea tuturor celor ce-i înconjoară, pentru că sunt “tata”, “capul familiei” “bărbatul în casă”, chit că de multe ori sunt doar musafiri în propriile lor “castele”. Nu, ei nu consideră că au vreo problemă. Ei aleg să se joace. Până la urmă, ce rău fac? E mai bine să se ducă la bere cu băieţii? E mai bine să zacă în pat la TV? Ce rău fac ei?
2. Unele neveste de gameri se tem să dea cu computerul de perete.
Soţul uneia dintre colegele mele avea un playstation. Spun avea, pentru că a treia oară când colega mea l-a rugat să stea cu copilul şi el a zis “nu pot acum”, colega a luat consola şi a izbit-o de perete. A pus apoi mâna pe plasmă. Desigur, acestea sunt măsuri extreme. Eu nu cred în distrugerea bunurilor, însă se pare că gesturile extreme, în situaţii extreme, au succes. E fără îndoială, o declaraţie făţişă de război cu gamerul. A se folosi doar dacă vă asumaţi războiul.
3. Unele neveste de gameri se tem că soţii lor vor deveni violenţi şi de aceea îi lasă în plata Domnului
O prietenă mi-a spus că atunci când nu mai poate, când soţul o amână, când n-o bagă în seamă, mai apasă pe butonul de restart al calculatorului, în semn de protest. E doar o exprimare a frustrării adunate în multele dăţi când vorbeşte singură, ca un radio lăsat pornit pe frigider, semn că e cineva acasă. “Era să mi-o şi iau odată”, mi-a zis. Întrebarea mea pentru toate aceste femei este “Ce aştepţi? Chiar să te lovească?”. Un bărbat care ridică mâna la soţia lui, fie şi doar ca ameninţare, este ca o bombă cu ceas. Sfidarea gamerului agresiv (“Hai, dă, să te văd!”) e poate metoda cea mai periculoasă dintre toate, dar are efect. Utilizaţi-o doar dacă sunteţi în stare să-i faceţi faţă la o eventuală încăierare. Fiţi gata să părăsiţi incinta în fracţiuni de secundă dacă palma chiar cade. După prima, a doua palmă e doar o chestiune de timp. Lăsaţi-i în plata Domnului şi veţi observa că argumentul mâinii ridicate va fi utilizat din ce în ce mai des. Puneţi-i bagajele la uşă şi oferiţi-i un timp de gândire după prima discuţie în care a ridicat mâna şi există posibilitatea să nu mai încerce. Sau, dimpotrivă, să se rupă pisica în două.
4. Unele neveste de gameri consideră că nu se vor descurca singure, în special dacă au un copil, fără aportul financiar al soţului.
Acesta este doar un mit. Gamerii sunt consumatori de resurse. Cei ce au un serviciu stabil pe care nu şi-l pierd din pricina întârzierilor repetate la program sau a indisciplinei, ori pentru că se joacă şi la lucru, contribuie, e adevărat, la bună starea familiei, prin banii pe care îi lasă pe masă în fiecare lună. Dar a fi căsătorit nu înseamnă doar să ne plătim împreună facturile. Înseamnă şi să facem lucruri împreună, să avem planuri comune, activităţi comune, vacanţe, brainstorming-uri pentru probleme ce privesc întreaga familie. O căsnicie în care unul din soţi are doar obligaţii, iar celălalt doar drepturi, nu este o căsnicie, ci doar un contract foarte păgubos pentru cel împovărat de obligaţii. N-am să spun niciodată că e uşor să te rupi de al doilea salariu din casă. Din punct de vedere financiar, anul acesta a fost pentru mine un carusel ameţitor. Dar am supravieţuit. Facturile mele sunt mai mici decât înainte. Nu mai cheltui bani din bugetul casei pentru ţigările şi cafeaua lui. Costurile coşului zilnic s-au micşorat, pentru că am învăţat să trăiesc cu strictul necesar, menit să mă ţină în picioare. În niciuna din zile nu am făcut foamea. N-am rămas în pană de benzină. Am putut să-i asigur copilului tot ce îi trebuie, de la o grădiniţă bună, până la hăinuţe noi, cărţi, jucării şi mini-vacanţe.
Eu, ca individ, am crescut mult. Am reuşit anul acesta să fac mai multe lucruri decât în toţi anii anteriori. Am cunoscut oameni minunaţi şi am avut oportunităţi pe care nu le-am lăsat să treacă doar pentru că soţul meu, gamer, nu considera că merită timpul şi energia investite. Ziarul Copiilor e unul dintre proiectele în care fostul meu soţ nu a crezut. Mutarea blogului pe domeniul propriu a durat 2 săptămâni, din clipa în care am hotărât să fac ceva cu domeniul cumpărat pe vremea când eram măritată cu un gamer, anume în 2007. Anul acesta, care tocmai se va încheia (pentru că îmi măsor timpul din ziua în care El a ieşit pe uşa casei noastre), a fost istovitor, dar bun. Bun din toate punctele de vedere. Deci, se poate. Dacă eu am putut, dacă n-am murit şi nici nu zac prin spitale, înseamnă că se poate. Costă, dar se poate.
5. Unele neveste de gameri se agaţă de iluzia că sunt măritate şi asta le conferă un statut social mai acceptabil decât cel al unei femei divorţate, cu un copil sau doi în grijă.
Sunteţi măritate doar în acte. Dar gamerii nu merg cu voi în concedii, pentru că smulşi din faţa computerelor, ei se plictisesc. Nu merg la teatru, pentru că teatrul e o chestie falsă. Nu merg la film, pentru că pot descărca acasă orice film. Nu merg cu voi la nunţi, la petreceri, pentru că e doar o pierdere din timpul lor de joc şi din banii familiei, pentru că religia, tradiţiile, spiritualitatea, le sunt străine, le neagă sau le ignoră. Gamerii nu prea au prieteni în viaţa reală, cu excepţia celor care, ca şi ei, se joacă. Gamerii nu sunt persoane pe care te poţi baza, nu acceptă responsabilităţi şi singurele rutine pe care le conştientizează sunt cele ce ţin strict de nevoile lor de joc. Rareori vă însoţesc la cumpărături, cel mult cară sacoşele de la scară până sus. Dacă merg cu voi, nu se simt bine în mulţime, se grăbesc, n-au răbdare să se uite la produse, nu le priesc spaţiile aglomerate şi vor acasă. De fapt, sunteţi singure, cam 16 ore pe zi.
6. Unele neveste de gameri cred că nu există tată mai bun pentru copiii lor decât cel biologic.
Un gamer este un tată absent. Nu face lecţii cu copiii. Nu-i scoate la teatru. Nu are răbdare. Nu se implică. Nu iese în parc, pentru că ziua, de obicei, se odihneşte. Nu petrece prea mult timp cu copiii, pentru că nu ştie să se joace cu copiii, deşi asta face tot timpul, se joacă. În cel mai bun caz, îşi ia copiii în braţe şi îi introduce în minunata lume a jocurilor pe computer. Un tată gamer rareori ştie care sunt bolile de care a suferit copilul, rareori va ţine minte să îi dea un medicament la o anumită oră, dacă îi este lăsat copilul în grijă, rareori va renunţa la joc pentru a asculta ce a mai inventat ăla micu, rareori va merge la serbările de sfârşit de an şi, în general, se va mândri cu copiii lui doar când va dori să pozeze în bărbatul familist. A fi tată înseamnă mai mult decât procesul procreerii. Înseamnă pamperşi schimbaţi, năsucuri şterse, mers aplecat cu copilul atârnat de degete, a fi tată înseamnă tot ceea ce presupune “a fi mamă”. Singurul lucru pe care un tată nu îl poate face pentru copilul lui este să îl alăpteze. În rest, bărbaţii sunt perfect capabili să facă orice face o femeie pentru un copil. Dar, puţini sunt cei ce vor să şi facă. Tendinţa generală e să facă prost sau extrem de lent, ca să vă determine să nu mai apelaţi la el. Un bărbat (nu musai gamer) vă poate spune că nu este instalator să repare robineţi, nu e electrician să repare prize, nu se ocupă de chestiile pentru care nu are instrucţia necesară, dar va avea pretenţia ca femeia lui să fie şi o bună menajeră, şi o fiinţă spirituală şi cu simţul umorului, şi o bucătăreasă desăvârşită, şi o umbră tăcută gata să îl servească după cum îi e voia. De cele mai multe ori, bărbatul acesta este român. Şi este aşa pentru că mama lui l-a învăţat că e unic, irepetabil şi are drepturi. Sau pentru că soţia a făcut totul pentru el, de teamă să n-o părăsească. Luaţi asupra voastră toate îndatoririle casnice, în special creşterea copiilor şi veţi duce la maturitate fii şi fiice pentru care normalul înseamnă ceea ce văd în casa voastră. Tată nu e cel ce contribuie cu un spermatozoid. Cel ce e prezent şi activ până când puiul stă pe picioare de unul singur şi rămâne prezent şi activ toată viaţa, acela este un tată adevărat.
7. Unele neveste de gameri accepta să doarmă singure în patul conjugal sau se mută în camera copiilor, pentru că prea des soţul adoarme pe canapea, în camera cu computerul.
Unul dintre deliciile căsniciei e împărţirea patului cu soţul. Dormitul în acelaşi pat are avantaje şi dezavantaje. Începem cu dezavantajele. Unii soţi sforăie. Alţii te dezvelesc. Unii au idei în miez de noapte, tocmai când tu pici frântă după o zi cu casă, serviciu, piaţă, şmotru, ăla micu’ şi alte bucurii cotidiene. Acest din urmă argument face tranziţia spre avantaje. Pentru că uneori, un sărut în miez de noapte, când pruncii dorm, e un bun început. Dormitul împreună, contactul fizic, îmbrăţişările, sărutul de noapte bună, trezitul în acelaşi pat – într-un cuvânt, intimitatea sudează cuplul. Acceptă ca soţul tău să fure trei ore de somn pe noapte, pe canapeaua din sufragerie şi poţi spune “adio” intimităţii. Renunţă la intimitate şi te vei pricopsi cu un coleg de apartament pe viaţă. O fi bine?
Acesta e doar vârful iceberg-ului. Viaţa cu un gamer nu este uşoară, oricât se străduiesc nevestele lor să se mintă că e ok. Gamerii au simţul umorului, sunt copilăroşi, sunt inteligenţi, observă detalii, rezistă la oboseală, te fac să râzi, emană nevoia de protecţie, răscolesc sentimentele materne din orice femeie, dacă te prefaci interesată, sunt gata să te tragă în lumea lor, îţi povestesc ce planete au mai cucerit sau ce strategii or să aplice, ce mişto a fost la raid şi în cât timp mai creşte în level personajul cu care te înşeală. Sau tac. Sunt doar umbra morocănoasă, persoana cu care te ciocneşti dimineaţa în sufragerie, cel care speri, speri, speri că se va trezi într-o dimineaţă şi va vedea că tu eşti tot acolo şi atunci te va redescoperi, se va reîndrăgosti de tine, va fi recunoscător că în tot timpul ăsta ai fost puternică, ai avut grijă de casă şi de copiii voştri şi va aprecia efortul tău de a rămâne pe loc. Te va vedea cu adevărat.
Mie nu mi s-a întâmplat. Sunt şanse bune să nu ţi se întâmple nici ţie. Dacă taci şi laşi lucrurile aşa cum sunt, cu siguranţă, nimic nu se va 
schimba.
Acest articol nu este o pledoarie pentru divorţ. E doar o aducere aminte că timpul trece şi nu întinereşti. Dacă ai copii şi renunţi la tine ca femeie, ca individ şi te dedici exclusiv rolului tău de mamă, te închizi în ei, nu uita că aceştia vor creşte şi vor pleca într-o zi şi te vei trezi pe la cincizeci de ani, singură cu gamerul tău. Care va continua să se joace. Până la epuizare. Până când ceva dramatic cu adevărat se va întâmpla, ceva care să fie echivalentul unui şoc electric. Şi asta poate fi: moartea ta. Moartea lui. Moartea unuia din părinţi, sau, mai dramatic, moartea unui copil.
Închei aici cu o ultimă temă de reflecţie: copiii tind să imite la maturitate ceea ce au văzut acasă la mama şi la tata. Dacă tu iei asupra ta tot, fetiţa ta va considera că ăsta e rolul femeii. Va căuta instinctiv un bărbat la fel ca tatăl ei, un bărbat pentru care ea să fie puternică. Se va simţi iubită şi împlinită doar în măsura în care partenerul ei va depinde de ea, aşa cum tatăl ei depinde de tine. Băiatul tău va căuta o soţie la fel de supusă ca tine. Şi va fi exact tot ce deteşti la soţul tău, chiar dacă nu vrei să recunoşti. Tema de reflecţie este: Ce faci cu viaţa ta? Dar cu a copiilor tăi? Şi de ce?
Câteva link-uri pentru vorbitorii de limba engleză (descoperite când căutam imaginile pentru a ilustra acest post):
Dependenţa de internet este o boală de tip compulsiv
Dependenţa de jocuri video – Adevăr sau minciună
Un articol publicat pe 17 noiembrie de Gardianul
Related Posts
Tags
Share This
Felicitari pentru post. Mi-a placut ce ai scris si din pacate m-am vazut pe mine in unele situatii, numai ca nu sunt casatorita dar stau cu cineva care se joaca. Lucreaza foarte mult la calculator iar seara in loc sa se odihneasca prefera sa piarda cateva ore pentru a se “relaxa”cum zice el cu dota sau wow. Participa la concursuri,cand ajunge acasa direct la calculator se duce, nimic nu face cum trebuie pentru ca el considera ca este pierdere de timp si sincer ma deranjeaza enorm asta si tot am amanat ca poate va fi altfel. Am discutat despre asta dar tot degeaba, pana la urma tot cum vrea el o “scoate” si daca am ceva sa ii zic in momentul cand se joaca nu ma asculta pentru ca este foarte concentrat. O zi de a lui decurge astfel: lucreaza, se joaca, mananca, doarme si mai iese din cand in cand sa manance sau sa se vada cu prietenii, in rest considera ca a te ocupa de casa este pierdere de timp. In fine…oricum mi-a placut mult ce ai scris si m-a pus putin pe ganduri
E un inceput bun. Bine ai venit.
Din pacate ma recunosc 100% in descrierea de mai sus.
Dani, imi pare rau.
Un manifest care ar fi foarte util daca ar ajunge sub ochii cat mai multor persoane, barbati si femei, gameri si victime, asta este textul tau. Daca ai putea sa il distribui sau sa faci in asa fel incat sa fie preluat de cat mai multi bloggeri ar deveni si mai util. Unii/unele ar putea trage niste concluzii dureroase dar necesare. Pe care le-am tras si eu, desi nu sunt gamer, nici nu am fost vreodata, dar recunosc ca seara mai intarzii uneori mai mult decat trebuie navigand pe cateva bloguri care mi-au creat dependenta (iar cand ajung in pat, sotia si copilul deja dorm). Desi, daca nu ar fi existat dependenta asta, nu as fi descoperit scrierea ta. O zi buna!
Dorin, bine ai venit. Textul meu este public. Te rog, trimite linkul tuturor celor carora crezi ca le foloseste. Ma bucur daca ti-am dat de gandit, cu siguranta poti gasi un echilibru intre timpul pe care il petreci cu ai tai si cel pe care il petreci pe net. Si gamerii pot asta, trebuie doar sa vrea. Problema e ca nu vor.
Eu am trecut printr-o perioada de gamer cu sotul meu. Timp de cateva luni de zile a jucat Travian si a fost groaznic. Se trezea noaptea pentru a juca, manca doar in fata calculatorului si tot timpul era preocupat sa se mai joace putin.
Dupa cateva luni si-a sters contul si totul a intrat in normal. Eu am zis ca a fost doar o intamplare dependenta acesta de Travian, dar dupa ce am citit art tau mi-am dat seama cat de serioasa e problema aceasta.
Ai avut noroc, Sabina.
Stiu si eu un astfel de caz. Fuuuuuarte asemanator cu al tau, Ada. Numai ca EA este gameritza…si el are aceleasi complains. Exista si cazuri d-astea…
Da, exista. De aceea, pe net se intampla tot soiul de chestii. In vietile paralele gamerii pot avea alti soti, pot intemeia alte familii. Second Life e un dezastru mai mare decat WoW. Dar despre asta in alta zi.
da…ai dreptate cu ce zici aici.nu am fost chiar acolo, dar oricum, oricare ai fi viciul care tulbura gandurea limpede a consortului, tot cam asta e portretul.ideea e si cu casniciile astea sa existe pana la urma respect si atasament…daca nu e asta…nu mai are rost.ca e gamer, ca e altceva, in momentul in care nu are omu chef de familie..nu are chef si mai bine o lasi balta.nici eu nu fac pledoareie pt divort, poate fi o alterntiva mult prea dureroasa pt cine nu stie sa piarda si nu are suficienta putere sa se rupa…but still…decat asa…mai bine fara 😀
cred ca ar trebui spus ca aceste sfaturi sunt valabile pentru orice fel de adictie a unei persoane, nu se aplica doar pt gameri ci si pentru alcoolici, violenta, clubbing si altele similare ( poate chiar si fumat, daca te iei dupa antireclamele si programele TV sau workaholicii!!!!!!)… Orice adictii de felul asta dauneaza atat cuplului cat si cpilului. Sunt convinsa ca un copil poate fi crescut si de un singur parinte, daca este organizat si disciplinat (asa ca tine Ada) si poate fi crescut excelent, teoriile contrare total sau partial nu ma pot convinge. De asemenea cred ca e mai bine pentru copil sa fie crescut in liniste de un parinte decat inr-o atmosfera incordata de 2 parinti.
Si mai zic insa ca nu ar trebui sa absolutizam, adica nu doar gamerul este vinovat de moartea unei relatii it takes two to tango, in toate aspectele legate de relatia de cuplu.
Solutia mea: “masura” in toate si reactie rapida la incalcarea regulilor agreate in cuplu ref orice adictie iar daca lasi o data de la tine nu face decat sa iti subminezi pozitia…
oare visez?
Am o prietena care traieste cu un astfel de om si nu divorteaza din cauza presiunii sociale: ‘ Ce va zice lumea??Nu bea, nu fumeaza, vine seara acasa?’ Am incercat sa vorbesc cu ea, dar din pacate nu e constienta ca dependenta de calculator e la fel ca toate dependentele: distrugatoare. Ma bucur din suflet sa vad ca exista oameni care pun degetul pe rana, sa ma exprim asa! E un inceput!
Spuneai intr-un comentariu mai sus: ‘si gamerii vor asta, numai ca nu vor’. Eu cred ca o problema psihica necesita ajutor de specialitate, nu cred ca se pot ajuta singuri. Insa da, primul pas trebuie sa vina de la ei, degeaba i-ar lua cineva de mana si i-ar duce intr-o clinica sa se dezintoxice ce jocurile alea. De altfel, exista asa ceva la noi in tara? Ar fi interesant de stiut.
Schimb acum total subiectul, voiam sa te felicit pentru blog! E interesant si sper ca cine are urechi de auzit sa auda( sau mai degraba ochi de citit:) )
Toata ziua m-am gandit la ceea ce ai scris tu. Acum si alte dati, despre asta. Ai spus acum ceva timp, ca de dragul relatiei ai incercat si tu sa joci. Nu ti s-a parut ca orele treceau foarte repede? Eu una nu am stiut sa joc decat Settlers. Si tot uitandu-ma cum recolta unul graul si altul taia copacii, treceau 2-3 ore aproape fara sa-mi dau seama. Timpul e altfel “acolo”. Si nu doar timpul. Un joc este de cele mai multe ori o compensatie. Cel care joaca dincolo de control, gaseste acolo ceva ce nu are in viata reala: putere, control, recunoastere, anumite abilitati. Cred ca pe langa relaxare de-asta jucam sau se joaca asa de mult in lumea virtuala. Iar pe un fond propice… iata adictia. In plus acolo totul se petrece mult mai repede, viteza cu care cresc recoltele, spre exmplu e uimitoare. Logic ca lumea reala devine plictisitoare, cu ritmul ei mult mai asezat. Si cred ca e greu sa iesi de unul singur din situatia de dependenta. Vartejul e de cele mai multe ori mult prea puternic ca sa-ti dai macar seama ca ai luat-o putin alaturi de drum. Si ca sa lasi ce ai “castigat” in lumea jocului, trebuie sa pui ceva in loc, in viata reala, altfel sevrajul e mult prea chinuitor. De acord cu tine insa ca pentru ceilalti din jurul gamerului viata nu sta in loc, sunt copii, sotii si oameni care au nevoile lor. Doar ca poate nu sunt doar ei vinovati pentru situatia data. Am scris prea mult, scuze!
Crinuta, as putea sa scriu romane fluviu despre ce gasesc gamerii in gaming. Numai din ce am vazut eu peste umarul fostului meu sot. Putere? Control? Recunoastere? sunt iluzii.
Nu e putere reala, nu controleaza decat mouse-ul. Da, sigur, timpul curge altfel, sigur exista gratificatii (o fi reala vorba asta in romana), sigur ca e minunat sa fii zeu, medic, luptator, vraci, healer sau mai stiu eu ce, cand de fapt tu nu esti decat un barbat. Nici zeu, nici medic. Poate in joc esti cel mai stralucit healer pentru ca e simplu, faci click click si gata, ai insanatosit o unitate de 10 personaje. Dar degeaba esti healer cu rank 100 in joc, daca uiti sa-i dai copilului antibioticul la ora la care trebuie pentru ca tu te joci.
Exista limite. Nu, eu nu cred in “poate nu sunt doar ei vinovati”. Sa ma ierti. Rank-ul din nici un joc de pe lume si admiratia nici unei cohorte de gameri ca si tine nu atarna la fel de greu ca viata. Asa cum e ea. Rece, calda, prea fierbinte, mirositoare, palpabila, galagioasa, langa tine.
Nu mi-e mila de gameri. Mi-e mila de familiile lor.
Foarte bun si interesant articol Ada. Ma bucur ca nu ma numar printre femeile maritate cu un gamer, dar am cunoscut o familie care s-a destramat din acest motiv. Ea e acum bine mersi cu un baiat serios, isi vad de treaba si sunt fericiti. El a trecut deja de al doilea divort si nu si-a vazut gemenii de un an jumate, de cand aveau 4 luni… Trist.
Am o singura intrebare, pentru cine e in cunostinta de cauza: cum ajungi sa fii nevasta de gamer? Ca nu mi se pare normal sa te arunci cu capul inainte daca realizezi cu cine esti pe cale sa te inhami… Sau unii devin gameri cu timpul?
Si in concluzie, te felicit ca ti-ai adunat cioburile si ai pornit-o mai departe cu capul sus, e de toata admiratia! Bravo!!! Da-le exemplu tuturor femeilor carora le lipseste curajul, arata-le ca SE POATE!
E o intrebare foarte buna asta, Simona. Cum ajungi nevasta unui gamer… am scris cam mult asa ca am promovat raspunsul la intrebarea ta la nivel de post nou. Merci pentru intrebare!
Hei….interesant subiect.Nu ma pot abtine sa nu mai pun inca un comment.Vreau sa sustin ideea Adei, ca, intr-adevar,ei sunt singurii vinovati 😀 Nu trebuie gasite scuze, ca nu au control in viata si sunt vai de mama lor si ca vai saracutii, in loc sa dea piept cu viata asta infioratoare in care saracii de ei traiesc…prefera sa se refugieze in jocurile lor.Este clar o tulburare de comportament, un viciu la fel de grav ca alcoolismul sau violenta.Cum se ajunge sa te mariti cu un gamer?Nu e ft greu.Cunosti pe cineva cand esti mai tanar si fara minte, griji putine, trai pe vatrai, va iubiti bla bla bla, nu tii cont de micile defecte..ee..ce face…se joaca si el.Iar cand viata comuna devine mai grea un pic, un copil, o boala, o grija financiara, viciul se dezlantuie si pune stapanire pe cei predispusi la el.Nu cred ca exista sanse sa salvezi un gamer din boala daca el nu vrea sa se salveze.Nimeni nu are nici o vina pt defectele altoraOh well…asta e epoca in care traim, prea multe lucruri care ne distrag atentia de la ce e cu adevarat viata si cum trebuie traita.Individualism, egoism si lipsa valorilor:P
Ştii, eu nu mă pot opri să mă întreb: fostul tău soţ citeşte blogul tău? Conştientizează ce-a pierdut? Şi în “favoarea” a ce?
Inca nu m-a sunat sa ma intrebe de ce iar ma iau de el in public, deci presupun ca nu citeste.
Draga Ada,
Foarte bun postul tau. Eu am trait o asemenea experienta acum 8-9 ani, in facultate. M-am apucat de un joc, pe atunci nu erau asa de sofisticate, se numea Dune 2; pe care l-am jucat timp de trei saptamani non stop. Am terminat toate nivelele posibile; am lipsit de la cursuri, nu dormeam noptile si cand venea Macrina (acum sotia mea) la mine o ignoram pur si simplu.
Dar dupa trei saptamani m-am trezit din amorteala si mi-am jurat ca nu ma mai apuc de nici un joc. Pot sa zic ca m-am tinut de promisiune, iar in momentul de fata nu am nici un joc pe calculator.
In schimb ce constat este ca pierd ceva timp pe blog si sincer cred ca am sa-i pun capat si acestui hobby.
O seara frumoasa,
Sergiu
Orice dependenta e nesanatoasa in sine. Si a gamerilor de jocuri, si a sotiilor lor, care rezista sperand ca-i vor schimba. E si asta o dependenta. Nevoia si persistenta noastra in a incerca sa-i ducem pe drumul pe care-l dorim noi. Exul meu nu era gamer, dar era la fel de absent, si in multe din descrierile tale l-am regasit. Asa cum m-am regasit pe mine in ce-ai povestit despre reactiile tale. Singura diferenta (majora) este ca la noi nu a existat un copil. Si ca mi-a fost mai usor (teoretic) sa ma rup. Pentru ca un lucru trebuie inteles (si accentuat) – ca neveste nu putem sa ne asumam (doar) rolul de salvatori, mai ales cand partenerul nici nu doreste sa fie salvat. Poate ca e o decizie egoista renuntarea, dar e o decizie de supravietuire, in cele din urma, din pacate.
Felicitari pentru text, imi dau seama cat de greu poate fi sa faci aceste lucruri publice!
brrrrrrrrr… ce oroare! chestia care ma infioara este “mama, din ce am scapat!”. am avut pe vremuri o relatie cu unul din astia, din fericire am incheiat-o. taman din motivele pe care le enumeri tu – ma rog, mai putin copiii, ca m-a ferit Dumnezeu sa fac copii cu ala! brrrrrrrrrr! oricum, bravo, esti o femeie puternica, ai stiut ce vrei si ti-ai asumat riscurile, dar iata, dupa cum spui, si bucuriile si evolutiile marunte, dar importante! sper sa iti gasesti o jumatate care sa te faca si mai fericita! bravo!
Traiesc exact tot ce ai scris aici de aproape 3 ani si simt ca nu mai pot.eu nu am cu cine sa vb,vine de la munca si se aseaza la calculator,se trezeste si iar la calculator.e oribil sa vezi ca iubirea de altadata a disparut asa din cauza unui joc.daca incerc sa vb cu el incepe sa se certe,sau chiar sa dea in mine….
Si mai stai?
sincer in 2009 am vrut sa bag divortul,dar ma ameninta,eram dusa de la el,venea si imi lua fetitza care nu avea numai 1 an jumate,si pana la urma m-am intor ,mi-a promis ca nu se mai joaca.nu s-a mai jucat 1 luna,dupa care iar a inceput,si aproape de 3 ani o duc tot intr0un stres,singuratate,si frica de a face ceva ,de a baga divortul,de a pleca de la el.amenintarile lui continua,imi zice ca ma omoara.odata i-am zis ca iau calculatorul si il arunc pe geam,atunci a sarit la mine…nu ma mai vede,nu ma baga in seama,nu vorbim,mai iese din camera ca sa se certe si sa ma ia la rost.eu nu lucrez si de asta imi e frica sa bag divort….fara sa am un venit nu pot sa am fetitza langa mine,de lucru nu gasesc,nu stiu ce sa fac,nu m pe nimeni care sa ma indrume,singura nu pot!
Antonia, imi pare rau pentru tine. Dar nu vad nici o solutie. Cata vreme nu ai un venit, sa te poti intretine, esti prizoniera lui. Situatia ta este foarte grava si daca zici ca nu ai pe nimeni, numai tu te poti scoate din asta. Parinti nu ai? Apeleaza la ei.
ba da am dar mi-e rusine sa apelez la ei….si mi-e foarte frica nu stiu ce as putea face,mi-e frica,ca chiar daca as avea de lucru el mi-ar putea luaa fetitza…daca nu ar fi fost ea nu mi-ar fi frica,nici nu as sta pe ganduri sa bag divort
in 2009 cand am vrut sa divortez a fost maicamea alaturi de mine,am vb cu avocat,am fost gata sa depun actele,dar a venit si a zis sa ii mai dau o sansa ca se schimba si nu se mai joaca,ca el nu poate traii fara mine,ca daca bag divortul el se omoara,am zis ca ii mai dau o sansa,a fost bine,o luna,dupa care iar a inceput si de atunci nu se mai opreste.a inceput sa se certe f des,sa ma bata,si nu mai avem nimic in comun,nici seara in pat nu ne intalnim,pt ca el se culca spre dimineata,eu dorm. de exemplu aseara mi-a iesit la 1 noaptea si a plecat la sora lui cu care se joaca silkroad online….face cam des asta,iese noaptea,vine acasa se aseaza la joc si dupa o ora iar se ia si pleaca…tot la sora lui,toata ziua vorbesc la telefon de cand se trezeste si pana cand se culca, pana si la munca vb la telefon cu sora lui despre joc bineinteles.acuma vrea sa se lase de lucru…sa mearga pe somaj zice el….probabil nu ii mai ajunge timpul pt a se juca.sunt intr-o stare de depresie,nu stiu cat o sa mai rezist asa,imi caut in continuare de lucru,iar cand o sa gasesc bag divortul.as avea o intrebare…sunt tanara am doar 22 de ani,nu stiu cum se procedeaza la divort daca ai un copil de 3 ani …ce ti se cere ca sa pot lua fetitza la mine.va rog sa imi ziceti daca ati trecut prin asa cev.
Antonia, eu nu-s decat cu un an mai mare decat tine. La 22 de ani, esti inca la inceputul drumului, ai toate sansele sa te salvezi de acolo. Incearca sa iti gasesti un loc de munca, iti va oferi ceva stabilitate cand reusesti sa pleci si o sa te ajute si la momentul cand se va decide custodia. Un lucru e cert: e toxic pentru tine. Fa tot ce poti sa te pui pe picioare.
ms pentru sfat….da o sa caut de lucru sper sa gasesc ,cat de curand si o sa bag divortul.ce sanse ar avea sa obtina el fetitza la divort?de stat stam in chirie,deci cu locuinta am fi la fel…si daca mi-as gasi de lucru ar fi ok.in ce conditii sse da copilul de 3 ani tatalui?
Numai daca poate demonstra ca iti maltratezi copilul sau ca suferi de o boala mintala care il poate pune in pericol. Altfel, sansele ca el sa primeasca in ingrijire copilul sunt minime spre zero. Din experienta mea, probabil nici nu-si va dori asta. Mergi la parintii tai! Lasa rusinea, asta nu e un argument. Daca parintii tai sunt oameni cu scaun la cap vor intelege ca nici pentru tine, nici pentru fetita, aia nu e viata.
iti multumesc pt raspuns,parca asa mai prind si eu curaj
Ia-ti copila si mergi la mama!
Uite ca acum descoper ca am mai fost pe aici pe la tine, cautand despre subiectul acestei postari. Atunci nu stiam de bloguri pentru copii, nici de bloguri nu prea stiam. Te admir pentru curajul pe care l-ai avut si iti doresc numai si numai bine tie si fetitei tale. Slava Domnului, la noi nu-i nici pe departe atat de grav pe cat descrii aici. Dar e bine sa vezi ca se poate si mai rau si la ce se poate ajunge pentru a preveni anumite consecinte. In ideea asta cautam eu informatii. Felicitari pentru faptul ca impartasesti si altora din experientele tale neplacute , din care pot invata si alte mamici.
Articolul ista este clar o indemnare spre divort, nu alta, atunci cand spui numai partile negative, nu dai nici un sfat despre cum sa schimbi o problema, si mai si (da, da stiu, cacofonie) te dai exemplu cum ca a-i divortat si acum tie mult mai bine, atunci e clar un indemn spre divort.
Jur ca un articol care generalizeaza un tip de oameni asa de mult nu am mai vazut niciodata in viata mea, tu vorbesti de gamer ca si cum toti sunt la fel, toti nu merg la servici, toti nu au grija de copiii, toti adorm pe canapea in fata consolei(sau a calculatorului), si toti sunt niste paraziti, nu teai gandit macar o data in viata ta ca poate fi doar un hoby. ,,Nuuu, cum sa fac eu asa ceva? mai bine scriu despre toti care se joaca ca sunt niste paraziti, le spun sotiilor sa divorteze, si gata”.
Dupa cum am spus si mai sus, asa o generalizare nu am mai vazut in viata mea, si asta ma afecteaza cel mai mult, pentru ca si eu sunt gamer, si pot jura cu mana pe inima ca sunt un sot si un tata bun, si absolut nimeni nu ma poate contrazice, ma ocup de copilul meu de 4 ani, aduc bani in casa, si cand vine randul sotiei mele sa aiba grija de el eu joc pe PlayStation. Tu pana la urma ce vreai? ca toti gamerii sa se lase de hoby-ul lor(ca pana la urma e doar un hobu) si sa se puna sa aiba toata ziua grija numai ei de copiii, sa munceasca doar ei, in timp ce sotia sta si nu face nimic? ca cred ca asta te deranjeaza pe tine, ca gamerii sunt o ,,specia” de barbati care nu fac ei toata treaba si vezi doamne sotia trebaie sa imparta jumatate din sarcini cu ei.
Dupa cum am spus si mai sus, sunt gamer de profesie, adica sl;ujba mea e ca inaintea de a se lansa un joc sa testej acel joc ca sa fiu sigur ca totul e perfect, si da, am un salariu bun de 2.500 RON, sau mai bine zis decent deoarece lucrez ca game tester de 5 ani si am experianta lucru pentru care mi s-a marit salariul cu timpul, stiu ca tu si acele adepte ale tale vor spune: ,,mama ce prosti ma baga si ista” dar e adevarat, uitati aici doua articole ar unor ziare.
http://www.agenda.ro/news/news/22564/game-tester-meseria-preferata-de-tinerii-romani.html
http://www.citynews.ro/bihor/chestiunea-zilei-15/un-job-de-vis-game-tester-platit-sa-te-joci-98844/
Asta e cea ce vrueam sa zic, nu iti contrazic articolul, si nu spun ca nu exista astfel de oameni, doar las-o mai moale cu generalizarea.
Sunt perfect de acord cu Krono, in loc sa arate 7 lucruri ce se pot face intr-o relatie ca ea sa mearga, autoarea arata 7 lucruri care sa-i puna capat.
De ce nu ne spune cum a incercat sa-si salveze casnicia???
Pentru ca o relatie sa mearga e nevoie ca ambele persoane implicate in acea relatie sa doreasca sa o faca sa mearga. Eu discut despre acei gameri care nu mai traiesc decat pentru a se juca, asa cum am spus si la inceputul articolului. Articolul nu este despre cum sa ajuti un gamer sa se lase de gaming, ci despre cum sa iesi cu viata dintr-o relatie din care gamerul iese in fiecare zi din proprie vointa, cate putin. Nu am sa-ti spun cum am incercat eu sa-mi salvez casnicia, pentru ca nu doresc. Daca esti gamer si ceea ce scrie in acest articol ti-a sunat cunoscut, e momentul sa-ti intrebi iubita/sotia cum face fata relatiei cu tine. Daca nu te recunosti in ce am scris eu, atunci articolul nu este despre tine si vorbim discutii.
Cum adica:
,,Articolul nu este despre cum sa ajuti un gamer sa se lase de gaming, ci despre cum sa iesi cu viata dintr-o relatie din care gamerul iese in fiecare zi din proprie vointa, cate putin”
O spui de parca exista o mie si una de pasi despre cum sa iesi din aceasta realatie, pur si simplu bagi divort, cum altfel sa iesi dintr-o relatie?
Ce sa-mi intreb sotia despre cum face fata relatiei cu mine? de parca sti tu cum e casnicia mea, eu zic ca daca ar fi avut probleme, mi-ar fi spus pentru ca eu nu sunt o persoana agresiva si nu are motiv sa evite o discutie pe acest subiect, si chiar daca mi-ar spune ca nu ii convine ca joc asta nu m-ar opri din a juca, pentru ca eu imi fac treaba mea de tata si sot, si sa sti ca gandirea ta incepe sa ma enerveze, la tine toti gamerii sunt paraziti, de fapt, las-o asa, nu o sa incep sa ma lupt cu morile de vant incercand sa-ti explic tie, si nu o sa ma cobor la nivelul tau pentru ca ar fi o pierdere de timp, tu o sa ramai cu gandirea ta indiferent de ce iti voi spune eu.
Ok, multumesc, nu te cobori la nivelul meu:) Apasa pe x in dreapta sus. BTW, eu ma adresam domnului care a semnat “mda”, inteleg ca sunteti una si aceeasi persoana?
Am apasat de mult, hai ca mai apas si acum.
De ce? nu iti vine sa crezi ca exista persoane care isi dau seama ca am dreptate si incerci sa gasesti scuze?
Draga Krono, hai sa incheiem discutia asta. Nu stiu cum ai ajuns pe blogul meu, cu siguranta nu eu te-am invitat. Nu simt nevoia sa gasesc scuze pentru nimic din ce am scris in acel articol. Din ce povestesti inteleg ca nu esti unul dintre cei despre care vorbesc eu, esti un tata si un sot bun, felicitari inca o data. Nu ma intereseaza cum e casnicia ta, nici cat de fericit esti, daca esti. Am intrebat daca sunteti unul si aceeasi persoana tu si mda pentru ca nu pe tine te invitam sa-ti intrebi sotia ce mai face. Ma adresam lui mda, care voia sa afle ce am facut eu ca sa-mi salvez casnicia. Repet. Nu discut despre cei ce au gaming-ul ca hobby, cunosc si jucatori de poker respectabili, care au masura si nu-si pierd casa la joc. Discut despre cei ce intre familie si joc pe computer aleg jocul, discut deci despre gamerii patologici care da, in mare au cam acelasi tip de comportament si aceleasi reactii. Interventia ta in discutie e usor pe langa. Tu zici ca eu zic chestii pe care nu le zic. Ma bucur ca de ieri pana azi ti-ai imbunatatit scrisul in limba romana. Daca viata ar fi alb/negru cum o prezinti tu, ar fi simplu, dar nu e. Si cu asta, ziua buna.
Krono da-i pace,las-o sa creada in continuare ca ex-ul ii vinovat in toate si de toate, ea saraca fiind de o perfectiune rara (se vede in comentarile care nu-s pe placul ei), insa poate mai intra 2-3 “compatrioate” sa-i planga de mila.
Ea saraca este foarte bine, multumesc de ingrijorare, fiti fericiti cu jocurile voastre.
am avut si eu o perioada cand am jucat mult; in prima sesiune la facultate era sa pierd un examen din cauza asta; atunci actualul meu sot a fost cel care m-a trezit la realitate
dupa un timp, a inceput el sa se joace la infinit de-a razboiul, ore intregi nu se misca, noaptea era acolo…a durat cateva luni pana cand am tipat mai tare decat de obicei si am spart monitorul, am dat cu tastatura de perete: a fost ca un soc pentru el: dupa ce am discutat o noapte intreaga, totul s-a schimbat: a renuntat la jocuri!
au trecut peste 13 ani de cand suntem impreuna, nu am mai jucat la calculator de atunci niciunul, ma dimpotriva, cu doi copii mici ne facem griji sa nu cada in aceasta patima
cunoastem un barbat care a dus totul atat de departe incat atunci cand au venit camatarii sa-i ceara inapoi sumele cerute/pierdute la poker, el s oferit-o pe nevasta-sa in schimb: acela a fost moment (cam tarziu, dar bine ca a fost) cand sotia l-a dat afara din casa si a chemat politia, au divortat si ei si fetelor (deja in liceu aflate) si-au vazut de viata lor
insa acest barbat nu s-a potolit deloc, joaca si acum (are peste 50 de ani), se imprumuta pe unde poate, nu mai are casa, masina, nimic: traieste pe langa oameni cu bani ca sa ciugule cate ceva:totul doar pentru jocuri!
Am revenit!”:)…Am divortat,am obtinut custodia exclusiva a fetitei la mine.Cat despre fostul nu am ce sa zic decat ca a ramas cu jocurile.Eram foarte stresata,insa a fost mai usor decat credeam.sunt divortata din 30 aprilie,dupa mult timp am reusit sa fac pasul.:)
Yaaaay!
Aici s-a postat o situatie in care se gasesc unii (am vazut ca altii se simt cu musca pe caciula si se simt ofensati).
Deci de aici rezulta ca cei aflati in aceste situatii au mai multe optiuni,
1 discuti (intai vb. frumos cu gamerul dar sa fii intre el si monitor 🙂 ca altfel nu merge);
2 spargi, ameninti (daca ai curajul);
3 despartirea (daca ai posibilitate);
sau 4 mergi inainte si continui neplacerea care iti va umple carul si pana la urma vei claca tu (boala cu nervii sau batai si disperari si la urma tot tu vei fi acuzat/a de “iesiri in decor”).
Si eu ma joc la PC (am jucat si online Triburile +2 milioane puncte dar m-am lasat ca ocupa prea mult timp), Counter-Strike (in rest WOW si Dota mi se par de copilasi ). (bineinteles ca NU conteaza Numele jocului oricare ar fi el)
Deci am postat ca sa destept “prostimea care se ia de autoare”.
Nu acuza nimeni, este doar o situatie in care se afla unii oameni, iar cei de langa ei care au de “tras” stiu si simt lucrul acesta.
Si eu jucam noaptea Counter-Strike si am avut si record de jucat CS in fata pc undeva la +8h continuu, mancare si again pana aproape dimineata.
Sunt tanar am 23 ani si acum nu mai joc asa “tare”, sunt zile cand nu pornesc PC-ul.
Dar in rest si cand jucam intens nu exista situatie cand sa nu merg la cumparaturi, sa nu aspir sa fac curat sa imi fac cele necesare la “comanda” (adica daca mama sau tata mi-au dat sarcini apoi le-am indeplinit si apasam direct log out)… etc, si abia asteptam ora 5 dupa-masa sa plec sa joc tenis de masa pana la 9pm in zilele de L M V, si concursuri nu ratam in localitate.
Iarasi fotbal la greu pe sintetic.
Deci prin urmare nu ma gasesc in zona de gamer inrait doearece nu ma gasesc in postarea aceasta DAR am postat sa clarific situatia in ceea ce privesc acuzele ca acest material e unul favorabil divorului CAND DE FAPT NUUUU este.
PS: Eu jucam la greu dar cei de langa mine nu aveau de suferit = GAMER
Daca joci la greu si ceilalti “sufera” din cauza asta = GAMER INRAIT.
Bineinteles este parerea mea si trebuie tratata ca un punct de vedere
Buna!
Sunt gamer.
Nu am citit toate comentariile de deasupra mea, daca a fost deja tratat subiectul, asta este 🙂
Vreau sa fac o distinctie intre tipul de om pe care l-ai avut langa tine si gamer.
Mi se pare foarte generalizat termenul.
EU sunt un gamer inrait; jocurile pe PC imi ocupa, probabil, 4-5 ore din zi in medie. De asemenea, sunt unul din fondatorii uneia dintre cele mai mari comunitati de gaming din Romania.
Eu, impreuna cu colegii mei gameri avem o foarte mare parere de rau si mila pentru cei precum fostul tau sot. Pentru noi, acestia sunt ciudatii. Spun ciudatii datorita comportamentului lor incredibil de ostil fata de tot ceea ce nu tine de universul lor.
Anul trecut am primit printre noi doi LOL-isti inraiti. Primul lucru ciudat ni sa parut faptul ca se forteaza sa doarma maxim 4 ore pe noapte, deoarece, in opinia lor, somnul reprezinta timp pierdut. A fost si mai ciudat cand ne-au spus ca au incercat si 3 ore pe noapte de somn, dar au renuntat la aceasta practica, deoarece le scadea randamentul in-game. Din ce ai povestit, sotul tau nu ajunsese intr-un asemenea stadiu, dar parerea mea e ca e doar o chestiune de timp. I-am dat afara foarte repede din cauza irascibilitatii exagerate si inabilitatea de a recunoaste ironia glumelor noastre. Practic, credeau ca absolut orice tachinare este o ofensa destinata lor.
Toti colegii mei gameri, cu varste cuprinse intre 30 si 50 de ani sunt casatoriti si din cate stiu eu gaming-ul nu este intr-o relatie un impediment mai mare decat tipul de femeie care citeste CanCan, se uita zilnic pe AcasaTV si mananca la Dristor.
E foarte bun articolul, dar probabil ai primit si multa ura in comentarii deoarece ai generalizat prea puternic ideea de gaming.
Vreau sa inchei cu un sfat pentru fetele si femeile care citesc ce am scris aici:
Din partea inamicului, adica a mea, a gamer-ului inrait:
Evitati jucatorii maniaci de MMO-uri sau MMORPG (WOW, Lineage, etc.) si MOBA (DOTA, LeagueOfLegends )
Ajung astfel cei ce nu reusesc sa devina social acceptati, cei care prefera alternativa realitatii jocului, nu viata reala.
Noi, gamerii, ii ocolim. Voi?
Si ca sa fac si mai bine distinctia intre gamer si maniac, vin si cu un exemplu de gamer profesionist. Subliniez, profesionist nu inseamna neaparat bun, inseamna cineva care isi castiga existenta de pe urma acelui ceva ce-l practica. Orice sofer de TIR sau autobuz, indiferent ca e un sofer bun sau nu, e profesionist.
WhiteRA este unul dintre cei mai cunoscuti gameri de pe planeta. E trecut de 30 de ani, are familie.
Isi castiga existenta sa si a familiei de pe urma gaming-ului, pe care-l practica …. ca si profesie. Are program de 8 ore pe zi in care se joaca si din cand in cand e plecat in turnee.
http://white-ra.com/
Sotul tau, privit prin prisma ochilor mei de gamer, nu a fost nimic altceva decat un junkist. Doar ca drogul lui a fost WOW-ul probabil, nu metamfetamina.
Un psiholog (sau chiar psihiatru, intr-un caz extrem) v-ar fi ajutat mai mult decat un divort. Este doar parerea mea.
Draga Andi,
Iti multumesc mult pentru comentariu, e important sa afli si ce crede o persoana aflata de cealalta parte a baricadei. Tratamentul psihiatric functioneaza doar daca cel ce trebuie sa-l urmeze accepta ca are o problema. Noi am avut in permanenta un psihiatru langa noi, despre care fostul meu sot era convins ca imi este cel putin amant. A refuzat si refuza sa il vada, in continuare. Acum locuieste cu mama lui si continua sa se joace. Nu isi vede copilul decat cand bunica o ia pe la ea, contribuie cu o suma minima la cresterea ei, nu ne suna, nu ne raspunde la telefon.
Au trecut patru ani de la divortul meu si ma felicit in fiecare zi ca am luat aceasta hotarare. Fetita mea are acum o familie adevarata. Ceea ce le doresc tuturor celor ce ajung la articolul asta. Iar tie iti multumesc pentru lamuririle despre tipurile de gameri.