Cum să-ţi păstrezi zen-ul când copilul E acasă

9 Sep 2009 by

zenmomSă zicem că afară plouă şi că ţi-a fost milă să o laşi să doarmă la grădi. Nu că ar dormi pe ace la grădi, dar nicăieri nu se doarme mai bine ca acasă, în patul mamei. Deci, recunoaşte, te-a prostit, de la prima oră a dat din gene şi a zis “da’ mă iei la prânz, mami?” şi tu, evident ai zis “nu ştiu, să vedem…” dar te-ai dus într-un suflet, ţi-ai făcut emisiunea, ai delegat cât s-a putut şi ai lăsat pe mâine tot ce se putea face după mâine la ora 9, ai pus pe mail chestii de lucru acasă şi-ai socotit că daca ea doarme până pe la 16,30 (dă, Doamne) atunci e bine, ai timp să termini tot ce mai e de făcut pe-acasă, e ok, pe urmă puteţi avea o după-amiază agreabilă împreună, poate nici nu plouă. Ea se bucură când te vede, wow, i-ai luat şi lapte, nu-i aşa că facem pâine, da, sigur, scumpa mamei, facem. Pune de pâine, bagă şi o tură de rufe la spălat şi hai, în pat, poate prinzi măcar o jumătate de oră de somn, ce bine ar fi, ce bine ar… Dar socoteala din târg nu se potriveşte cu aia de acasă. Azi copilul n-a dormit. N-a vrut ea. Am mângâiat-o. I-am făcut masaj. Am ţinut-o în braţe. Am rugat-o. Am folosit tonul 14. Am încercat cu şantaj. Nu. Nix. Pe la 16 mi-am făcut o cafea. I-am jurat că la opt fix o să fie în pat. Am încercat să lucrez. Ea a vrut să apese pe smiley. Pe urmă a trântit pe jos ipodul. Pe urmă a vrut o pâine cu unt. Pe urmă nişte struguri. Pe urmă a cerut un film. Nu. Nici măcar nişte desene? Nu. Nici măcar unul? Nu! Mai bine rămâneam la grădi. Ha! Stai că îţi dau eu de lucru. Hai să întindem rufe. Acum că le-am întins, hai să le călcăm pe astea pe care le-am strâns. Călcatul rufelor, puah, o să ziceţi, mi-e urât de ele. Eu le împăturesc frumos, zice Oana, şi le pun în dulap şi gata. Mda. Dar pentru mine călcatul e terapeutic. Mă apucă în special când îmi suflă în ceafă câte o carte. Când începe să mă strângă şi ştiu că în curând nu mai am cum să o amân şi trebuie să mă apuc de tradus. Deeeci. Am călcat toate hainele Irinei. Ea le-a sortat. Aici tricourile, aici pantalonii, aici rochiţele, aici şosetele, aici indispensabilii, asta e a mea, asta e a ta, asta a cui e, mami? Apoi a jucat bingo cu şosete. Cum, bingo cu şosete? Simplu. Se ia un maldăr de şosete. Apoi se întreabă copilul:

– Tu ştii să joci bingo cu şosete?

– Nuuuu, cum vine aia? o să zică plodul.

– Şosetele trăiesc doar în perechi, două câte două. Ia uite şosetele tale sunt desperecheate. Deci trebuie să le ajutăm să-şi găsească perechea. Când găseşti două la fel strigi “bingo!” (atenţie, trebuie să aveţi o mină foarte serioasă când explicaţi regulile jocului!). Ai înţeles?

– Da!

Copilul se apucă să caute între şosete.

– Dingo!

– Bingo, mămico, cu B.

Bingo cu şosete a durat cam 20 de minute, cu tot cu plimbat după apă, mers la budă, cerşit ciocolată şi alte şantaje. Apoi mi-a fost clar că nu mai apuc să calc şi rufele mele.

– Irina, pune rufele mamei la loc în coş, te rog.

– Da, mama.

– Mulţumesc.

– Acum pot să mă uit la desene?

– Nu.

the-magic-ship-of-freyrDupă cinci minute, Irina plutea pe apele învolburate ale oceanului, în corabia ei în formă de sirenă, numită Ariel. E încă destul de mică să încapă în ligheanul de rufe, aşa că a fost corabia perfectă.

– Mami, sunt în corabie!

– Bravo, ai grijă, să nu te prindă piraţii.

– Nuuu, că sunt un căpitan curajos şi îi alung eu pe toţi.

– Vezi că vine un val mare!

– Să fugiiiim, ajutooor!

– Nu fugim, aruncă ancora! Tu ştii ce e aia ancoră?

– Nu.

– Ancora e…. (ptiu, dracu’ m-a pus) un obiect de metal care este aruncat în apă şi ajunge pe fundul mării şi ţine corabia pe loc, să n-o ia valurile.

– A! Cşşşşşşş! Am aruncat ancoraaa! Suntem în siguranţă!

– Bravo, a trecut valul.

– Acum mergem mai departe?

– Da! Ridică ancora.

O văd presând un punct de pe mânerul ligheanului.

– Nu aşa! Trage de sfoară!

– Păi nu, că eu am buton.

– Aaaa. E o corabie cu buton.

– Daaa şi am o sfoară de-aia care se leagă de un stâlp când ajungi la mal!

– Parâmă se cheamă (aferim, Speranţa!).

– Aşa! Parâmă… Legaţi parâma, soldaţi!

– Irina, pe corabie sunt marinari, nu soldaţi.

– Nu! Că a mea merge singură. E cu motor.

– Nu e cu pânze?

– Nu. Şi zboară.

– Cum zboară!?

– Cu praf magic, de câte ori să-ţi spun.

Mda. Apoi a găsit o lanternă. Şi privindu-se în televizorul stins, a tot încercat să vadă dacă e roşie în gât, aşa cum au făcut cei de la salvare acum câteva nopţi, când am avut bal mascat la trei dimineaţa. După zece minute de autocontemplare a tras concluzia că da, e roşie în gât. Acum ce facem? Şi cum spuneam, ca să păstrezi zenul în aceste condiţii poţi doar să te joci. De-a corabia. De-a salvarea. Să ai norocul să-ţi sune telefonul de câteva ori şi să laşi copilul să răspundă. De ce să-ţi baţi capul doar tu? La ce-s buni prietenii? Sigur, o vreme n-or să te mai sune. Dar, pe moment îţi cumperi timp. Da, ţine. Încearcă. Şi nu uita, se zice Bingo, nu Dingo!

Related Posts

Tags

Share This

11 Comments

  1. alina downunder

    ha ha ha … acu’ chair ca ma faci sa-ti cumpar bilet, zau asa, sa vezi nene terapie ce-ti ofer la calcat de camasi! :))))))))))))

    esti formidabila. :))

    (ps, nu spune la nimeni, si eu fac la fel ca Oana!)

    ce ziceam? da, e frumos bingo cu sosete. cu conditia sa fie copil peste 2 ani. altfel devine fotbal cu sosete. si mai participa si copilul ala care are 20 pe-un picior! :))

    PS schimba-ti setarile la wordpress, ca ma luara racorile incercand sa-ti las un comment aici!!! ba ca n-am user la ei (si-aveam), ba ca nu e bun e-mail-ul, pisici … vezi si tu ce vrea de la sufletele noastre. oricum, ai nervii tari, io m-am lasat pagubasa dupa cateva zile de puricat wordpress!

    • Alina, mie mi-a fost frica de wordpress de una singura, asa ca am chemat un prieten:)

  2. ceska777

    Deci nu numai eu am avut dureri de cap incercand sa las un comment…….test….test….
    Bine ca m-a avertizat alina ca la copii sub 2 ani nu functioneaza bingo cu sosete chiar asa……. oricum bune sfaturile zen……tu chiar ai atata rabdare? Pe mine ma innebuneste lipsa de concentrare a copilului care ba vrea winnie, ba mowgli, ba thomas, ba sa ude florile, ba una, ba alta.

    • ceska, nu am in fiecare zi atat de multa rabdare. Am si momente in care ma lasa nervii. Dar incerc sa am mereu rabdare, asta e lectia mea de viata: sa am rabdare si sa invat sa astept. dupa cum vezi, ma straduiesc.
      Cand era Irina bebe, avea un attention span de 3 minute.
      Calculeaza cam cate jocuri trebuia sa inventez ca sa-i ocup timpul. Am pe undeva in computer o lista cu ce chestii faceam. Erau cam 50 de moduri de a-i oferi domnisoarei entertainement. Ar trebui sa caut lista aia, poate va intereseaza, ca vin ploile.

      • LIV

        Da, da! Cauta lista, te rog! Spune-mi ca o mai ai, spune-mi ca mi-o trimiti si mie sau postezi aici, te rog!

  3. Diana s

    Baietelul meu are un an si jumatate si incep sa am nevoie de sfaturile tale.
    Daca gasesti lista, te rog sa o postezi!
    Desi am rabdare, recunosc faptul ca nu stiu sa ma joc atat de mult. Oooo Doamne!
    Incep sa intru in panica.

  4. vio

    “- Cum zboară!?

    – Cu praf magic, de câte ori să-ţi spun.”

    Senzationala chestiunea de mai sus:)

    Am o groaza de recuperat, asa ca scriu din nou (prima oara pe blogul nou) ca mi-a fost tare tare tare dor de voi.

    Ada, esti grozava! Si Irina la fel!

    >:d<

  5. vio

    multumesc de primire:)
    da’ tu stii ca n-am plecat niciodata de tot, doar ma mai ratacesc, da’ cumva gasesc drumul inapoi, chiar daca se ma schimba adresa.
    am stat citeva ceasuri si-am citit la tine, cel mai des am zimbit, uneori aproape mi-au dat lacrimile, as mai fi comentat pe ici pe colo, da’ n-as fi spus lucruri noi…

    cind apuc, o sa si recitesc (am inceput deja, pe unde mai aveai link-uri in posturi). ai un dar mare de a da cind scrii (dar de a da, pai da:) ), ma duc spre patul meu mai zen decit planuiam:)

    multumesc!
    :*!
    noapte buna si vise cu zine:)!

css.php Privacy Policy