Mom Business: MySafeKid sau cum să foloseşti cu folos paranoia personală

29 Aug 2012 by

E un articol care a aşteptat mult să fie scris şi a trecut prin trei etape diferite. Prima etapă a fost când m-am uitat eu ca mâţa în calendar la cutiuţa în care am primit cardurile şi USB-ul de la MySafeKid. A doua etapă a fost când am chemat-o pe Cristiana Mateoiu să îmi explice pe îndelete de ce aş vrea să dau bani pe chestiile din cutiuţă şi ca să mă asigur că pricep tot am şi filmat-o. Această etapă are şi un pas intermediar spre a treia etapă, pasul 2b când am încercat să editez filmarea şi am făcut clipurile praf. Deci, o luăm good old ways că e mai bine, se verifică încă o dată că rămâne ce e scris.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, MySafeKids este ocazia perfectă pentru părinţii care se gândesc din timp la toate pericolele prin care pot trece copiii lor să-şi ducă paranoia la o culme la care nu s-au gândit. Eu când scriu paranoia, nu scriu în cheie depreciativă, ci dimpotrivă, mi se pare că dacă eşti responsabil TREBUIE să te gândeşti şi la asta.

Asta = eventualitatea că preţiosul plod se rătăceşte de mama într-un mall, la coadă la casa de bilete pentru intrarea la un castel sau (vai, asta e horror) într-un concediu în străinătate. Vorbim de copii normali care n-au fost crescuţi cu nemţoaica şi nu vorbesc decât limba română şi nici nu i-aţi învăţat să recite numărul de mobil al părinţilor. De ce nu i-aţi învăţat e partea a doua, eu zic că e bine să ştie copilul la ce număr răspunde mama, e mai simplu decât să-nveţe adresa de-acasă.

Cei de la MySafeKid au adus în România un sistem destul de simplu de gestionare a unei astfel de situaţii. Deci. Să presupunem că aveţi un copil de 2-10 ani care din varii motive se rătăceşte. Nu ne gândim la răpiri pentru că în România, har Domnului, copiii nu prea sunt răpiţi decât de taţi duşi cu capul şi ăştia sunt rari. Bon. Copilul se rătăceşte la mall sau la Paris, că tocmai mergeaţi la Disneyland. Ce faceţi?

Dacă sunteţi la Mall vă duceţi la domnii de la Security (ha!) şi ziceţi:

– Am pierdut copilul. E mic, blond, cârlionţat, are ochi albaştri, săndăluţe bleu, pantaloni scurţi albaştri şi tricou cu Thomas. Nu l-aţi văzut pe Bubu al meu?

– O poză aveţi?

Sigur că aveţi, că doar avem telefoane şi le pozăm chipurile dulci la fiecare cinci minute. Sau poate tocmai le-aţi descărcat din telefon ca să mai faceţi loc. Ori poate aveţi una în portofel? Mărturisesc cinstit că eu nu am în portofel poze cu copiii mei, e portofel nou şi lor nu le-am mai făcut paşapoarte de multă vreme şi nu, n-am. Zău. Laur are. Una cu Lia, de la botez şi una cu Irina, de la legitimaţia de elev. Mmmm nu prea e bine.

DAR eu am în portofel un card cu stick USB. Tantanis! Şi pe cardul meu cu stick am afişe cu copiii mei. Mă duc la primul printer din mall (sigur au pe undeva), scot rapid 50 de afişe cu Bubu şi le lipesc pe toţi stâlpii. SAU îi afişez poza pe ecranele alea unde de obicei curg ştiri mondene. Cineva sigur trebuie să-l vadă pe Bubu chiar dacă azi nu e în tricoul din poză.

Pariez că nu v-aţi gândit să pregătiţi afişe cu poza copilului pe care să scrie  “Acest copil s-a pierdut, dacă-l vedeţi, sunaţi la numărul meu de mobil”. Pe acelaşi stick este gata completată o sesizare către Poliţia Română (asta e pentru cazurile în care copilul a dispărut deja de câteva ore) – în care trebuie să mai spuneţi cu ce era îmbrăcat şi unde l-aţi văzut ultima oară pe copil. Primele ore după dispariţie sunt esenţiale pentru găsirea copilului viu şi nevătămat. Cu aplicaţia MySafeKid pot trimite prin email şi o sesizare către Centrul Focus pentru Copii Dispăruţi. Iată ce conţine aplicaţia şi cum arată.

În plus, ambii copii au câte un card de identificare. Lia îl poate purta la gât, are şnur. Pe spatele cardului Liei scrie: “Dacă găsiţi acest copil, vă rugăm consultaţi informaţiile de pe faţa acestui card.” Asta pentru că Lia nu ştie să spună numărul de telefon al mamei. Cardul Irinei încape în portofel (al ei, pentru că are) şi dacă, din cauza panicii uită numărul meu, îl poate scoate şi poate ruga pe cineva să o sune pe Mama.

Mărturisesc că ideea că trebuie să merg să găsesc o imprimantă sau să ajung acasă să printez afişele nu mă face să mă simt prea bine. Aş prefera o aplicaţie pentru mobil, i-am zis Cristianei Mateoiu, sau un tracking device subcutanat, discret, care să transmită permanent locaţia copilului către un server la care am acces doar eu. Mi-a explicat că aplicaţia pe mobil urmează şi că pentru tracking device trebuie să mă adresez fie celor ce urmăresc balene sau vulturi pe cale de dispariţie, fie celor de la serviciile secrete. Există însă şi mici device-uri ataşabile copiilor mai puţin vorbitori, în formă de buburuze, dar care bat la maxim 500 de metri. Pentru Lia probabil o buburuză de-aia ar fi mai potrivită, cu condiţia ca Lia să nu arunce buburuza pe jos şi să nu hotărască brusc că buburuzei îi e sete sau foame şi să o depună ceremonios pe o frunză. Buburuzele avertizează când copilul iese din zona de proximitate, deci le văd utile la plajă şi prin parc. Ar mai fi şi acest ursuleţ care are un dispozitiv de urmărire cu leduri, ce indică direcţia în care se află copilul, foarte bun pentru mers la mall.

Variante există. Noi avem varianta hardcore paranoia, suntem gata să anunţăm Poliţia şi Centrul Focus. Sper să nu fie nevoie niciodată de afişele cu copiii mei pe stâlpurile din Bucureşti. Sistemul acesta de carduri de identificare şi stick de memorie nu costă foarte mult: 15 lei cardul şi 50 de lei stickul cu fluturaşi, afişe şi formulare precompletate cu datele biometrice ale copiilor. Buburuzele şi ursuleţul sunt ceva mai scumpe. 300 de lei pentru buburuze, 200 pentru ursuleţ, dar asta doar pentru că implică electronică serioasă.

Voi v-aţi pus problema asta, ce-aţi face dacă v-ar dispărea copilul? Realitatea e că dispar cam 3000 de copii pe an, zic statisticile, şi nu-s găsiţi chiar toţi. Dacă v-au trecut şi pe voi fiori, poate n-ar fi rău să vă pregătiţi nişte postere şi nişte fluturaşi, sau, mai simplu, căutaţi-o pe Cristiana Mateoiu. O găsiţi la MySafeKid.

 

9 Comments

  1. Mihaela

    Cat apel la frica parintilor se face si cat de mult se pregatesc actiunile in cazul pierderii copilului. Ca in filmele de groaza. Mi-as dori un aparat in care sa se pune accentul pe incredere in loc de frica.

  2. martha

    eu zic ca sunt foarte utile, mai ales buburuza si ursuletul. Eu am patit-o cu juniorul intr-un mall din Iasi care nici macar nu era foarte aglomerat. Eram la H&M care are o compartimentare numai buna de jucat v-ati ascunselea; m-am intors capul sa platesc iar el a luat-o din loc; de obicei e dupa primul stand de haine dar atunci a iesit din magazin si a plecat pe etaj in cercetare. Il cautam 5 adulti si timp de 5min am crezut ca ajung cu stop cardiac la spital din cauza panicii. Noroc ca s-a intors singur caci habar n-aveam ca a iesit din magazin. Din cauza sperieturii nici nu mai stiam cu ce e imbracat; iar el e si genul ca atunci cd se ascunde de tine nu zice nici pas pina nu il gasesti.
    Nu doresc la nimeni; daca mi s-a intamplat mie care sunt closca si numai cu ochii pe el stau, imi dau seama cat de usor se poate intampla oricui. Mai bine prevenim decat sa ne para rau

  3. Mai există şi varianta de ceas de mână cu GPS. Am scris şi vorbit eu la TV despre astea acum vreun an, poate ştii (dacă nu, vezi aici ce am scris http://blogonovela1.blogspot.ro/2011/06/gps-pentru-copii.html sau aici la TV http://blogonovela1.blogspot.ro/2011/07/astazi-iar-la-telejurnal.htm)

    • Da, stiu de ceasul cu gps. Dar ma tem ca un ceas poate fi dat jos (de voie, de nevoie) de la mana.

  4. Eu am pentru Eliza o bratara cu numele si nr de telefon si i-o mai pun cand mergem in locuri aglomerate. Cu greu sta si cu aia, cu un card la gat nu ar sta nici in ruptul capului, l-ar scoate imediat. Macar bratara are un sistem de scoatere mai greu. Nu stiu ce sa zic cu afisele, daca un copil se rataceste sunt sanse mari sa apara gasit de cineva. Daca e rapit, degeaba pui afise pentru ca sansele sa-l mai gasesti sunt nule. Oricum, ne-ai dat de gandit. Eu deocamdata am invatat-o pe Eliza ca daca se rataceste, sa se duca la prima mama cu copil sa-i spuna ca s-a pierdut si sa stea pe loc ca o caut eu. Cu siguranta si mamica respectiva va sti ce sa faca. Urmatorul pas e s-o invat numarul de telefon. Am o prietena al carei baietel s-a ratacit de ea si stia nr de telefon, a abordat o mama cu copil si imediat s-au regasit. Mie nu mi se pare util pachetul oferit de My Safe Kid cu exceptia, poate, a acelor dispozitive de localizare (buburuza, ursuletul). Eu pe telefon am poza cu ea, si mai mereu am stick-uri in geanta cu poze cu ea, nu simt nevoia sa dau 65 de lei pe asa ceva (desi nu e un pret foarte mare, dar sunt chestii pe care ti le poti face singur, asta e pachetul de parinti lenesi, mai degraba).

  5. am stat de vorba cu cei de la mysafe kid la un targ la sala dalles, unde m-au intrerupt ei din plimbarea mea linistita printre standuri… mi-au prezentat produsul, si si-au dat seama ca nu sunt tipul lor de client.

    abordarea lor sincer te baga si mai rau in sperieti, daca esti un pic panicos…
    “ganditi-va ca va pierdeti copilul… ce faceti in momentul acela? aveti idee???”
    pai… am, ca i-am pierdut pe amandoi. la supermarket am alertat instant paza, dar m-a sunat copilul inainte, iar in parc deja erau echipajele pe drum, insa am fost si noi suficient de multi si am acoperit zona, am gasit copilul in vreo 10 min…
    de cand am putut sa i pun sa memoreze ceva, a fost numarul de telefon. copiii sunt tocati marunt ce sa faca in caz ca nu ma vad langa ei sau aproape. ramai pe loc si nu te misti de unde erai cand ai vorbit ultima data cu mine, caci si eu ma voi intoarce acolo. daca numai esti in acelasi loc, stai cuminte si nu atragi atentia, te uiti dupa prima persoana care vorbeste langa tin la telefon, ceri telefonul si ma suni.
    argumentul ca nu stie copilul ce sa faca a picat. iar cand era mic, avea hainute nu nume si nr de tf, ori ii scriam numarul pe mana.
    daca doamne fereste e rapit… poti sa faci 1000 de afise, conteaza cat de repede suni la 112. inainte sa fie tuns, schimbat, adormit, si dus departe.

    card de gat n-ar purta ai mei nici morti. dar au invatat ca papagalii numerele de telefon, numele complete, data nasterii. le-am explicat ca, daca se pierd, orice politist asta ii va intreba, si ca e chestie de cateva minute pana ii verifica in calculator si ne gaseste pe noi.

    a urmat argumentul 2… “ce fac daca lucrurile sunt serioase si politistul imi cere pe loc o poza cu copilul???”
    atunci m-am gandit un pic, si i-am zis ca-i dau link la albumul de pe net. gaseste acolo poza. “pai si cine imi face mie un afis?” daca tot mi-ati dat ideea, mi-l fac singura… si mi-l pun pe site!

    sper sa nu ajung in stadiul de paranoia, sa nu dau o groaza de bani pe un cd, sau stick (care cu siguranta nu ar sta in geanata potrivita in momentul 0), dar pot sa fac frumusel un jpg cu poza si poate datele, pe care sa mi-l urc pe site, si sa stiu ca e la adresa http://www…./112.jpg . si prin telefon daca imi cere de la sectie date despre copil, le acceseaza instant si le baga pe retea.
    normal, asta inseamana ca nu mai incaseaza nimeni nimic pe baza isteriei parintilor.
    iar daca n-ai site, poti avea cont pe fb, sau un folder pe mail, unde sa salvezi un astfel de atasament, accesibil de oriunde, in orice moment…

    nu cred ca solutia e produsul in sine, ci educarea copilului pentru a reactiona corect in situatii de criza. asa cum il invata, ce sa faca la incendiu, cutremur etc., asa poate sti si ce sa faca in caz ca se pierde.
    iar pentru parinti, cred totusi ca, daca ajungi sa afli despre un asemenea produs, esti capabil sa-ti faci singur un document word cu datele necesare, sa ti-l arhivezi pe mail. il gasesti mai repede decat stickul intr-o poseta plina.

  6. Mi se pare util pachetul, insa nu cred ca ar fi o prioritate financiara, ceea ce nu inseamna ca nu vreau sa-mi stiu copiii in siguranta.

    Regula cu “te intorci in ultimul loc in care am fost impreuna/pe acelasi drum pe care te-ai pierdut” e de baza, si spre suprinderea mea am vazut-o aplicata la piticul de nici 3 ani(pe care nu l-am tocat la cap atat de mult cat am tocat-o pe sora-sa mai mare), acum o saptamana.

    Invatat tel e greu, inca sunt mici, dar stiu numele, adresa si ii invatam orientare in spatiu in absolut toate momentele cand se potriveste.
    In zona in care ajungem cel mai des, i-am invatat deja doua-trei locatii (magazine cu vanzatori prietenosi) la care sa se duca si sa ma astepte.
    De fiecare data cand intram intr-o locatie mai mare/noua, le atrag atentia ca nu au voie sa iasa din incinta fara noi, si daca se pierd, sa ne astepte langa usa/zona de bagaje/alt loc stabilit impreuna.

    Bratari/lanturi cu tel noastre mi-am tot propus sa le fac, insa sansele de a se pierde, fara sa se rezolve altfel, sunt cu adevarat foarte mici. Si mie mi se pare ca cel mai important e sa stie ce sa faca si sa nu intre in panica, orice altceva poate da rateuri.

    Sper sa nu fiu in situatia de a afla, pe pielea mea, cum e cu adevarat, scenarii am 🙂

    Vad ca feed-back-urile nu sunt grozave 🙂 in mare mi se pare o aplicatie buna si sigur as da banii pe ea, daca ar fi de unde si nu as vrea sa ma doara capul. Mai ales pe treaba cu dispozitive atasate, greu de indepartat (cum ar fi tracking device subcutanat 😀 ).

css.php