Testing Stuff: Pampers Premium Care cu indicator de umezeală
Mă bucur de fiecare dată când companii mari, de talia Procter and Gamble, apelează la blogurile de parenting pentru testări de produse. Asta înseamnă că în sfârşit ni se recunoaşte vocea şi că munca din ultimii opt ani (da, opt, nici mie nu îmi vine să cred) începe să dea roade.
Am fost invitată la sfârşitul anului trecut să scriu despre un nou tip de Pampers, care are un indicator de umezeală. Cum primul meu copil a fost crescut cu această marcă de scutece (pentru că nu se înţelegea cu altele) n-am refuzat, deşi copilul numărul doi nu poate beneficia de această inovaţie a celor de la Pampers, aplicată doar pentru mărimile 1-3. Uriaşa noastră foloseşte deja scutece nr 4+ spre 5. Însă primele ei scutece, newborn, au fost Pampers Premium Care. Suntem deci, amici, de ceva vreme.
Nu mă adresez Aici mămicilor care au ales scutecele textile, au motivele lor şi le felicit pentru alegerea pe care au făcut-o. Mă adresez celor care, ca şi mine, binecuvântează inventarea scutecelor de unică folosinţă.
N-are sens să deschidem o nouă dezbatere cu truisme de genul “Pampers este marca de scutece de unică folosinţă cea mai utilizată în România”. Nu deţin statistici şi cred că nici nu vă interesează. La nivelul percepţiei, Pampers a intrat în limbă ca şi Xerox sau Adidas, cu toţii cumpărăm pempărşi chit că marca de pe pachet e alta.
Aflaţi că varianta 2013 a lui Pampers Premium Care are următoarele proprietăţi:
1. Este cel mai subțire scutec super-absorbant de la Pampers, gândit să protejeze pielea de umezeală până la 12 ore. Datorită stratului din gel super-absorbant Dry Max, umezeala este reținută în interior.
2. Scutecul are un sistem flexibil de prindere, disponibil pentru toate mărimile, ceea ce îi lasă copilului libertate de mişcare.
3. Stratul exterior lasă pielea să respire, loțiunea specială din Aloe Vera are efect hidratant și protector (marimile 1-5). Pentru scutecele de mărimea 1-3 au un sistem special de absorbție a scaunelor moi.
4. Tehnologia inovatoare Dry Max permite o distribuire optimă a gelului super-absorbant din interior, astfel încât scutecul Premium Care să fie cu până la 20% mai subțire și mai confortabil, dar la fel de eficient în protejarea pielii bebelușului.
5. Materialul din care este făcut scutecul e moale ca bumbacul, plăcut la atingere, iar stratul exterior protejează cu delicatețe zona acoperită de scutec.
În plus, la scutecele mărimile 1-3, aveţi acum un indicator de umezeală: o bandă galbenă pe exteriorul scutecului, care îşi schimbă culoarea în albastru atunci când umezeala din scutec ajunge la ea.
După cum ştiţi, Pampers este recomandat şi de Societatea Română de Pediatrie.
Despre noi aflaţi că îl folosim cu plăcere, chiar şi fără indicator, ori de câte ori avem ocazia, în funcţie de bugetul casei.
Cele bune tuturor. Stay dry!
Ma bucur ca se tot inventeaza lucruri cat mai folositoare mamicilor. Dar si mai mult ma bucur ca nu mai trebuie sa le folosim. Gata, suntem mari!
Sa zic sau sa nu zic … ? Eu sunt cam carcotasa 🙂 am asa un zambet pe fata, si ma intreb cu cat au plusat la pret, pt toate “smecheriile” astea …
Daca as fi acum insarcinata cu primul copil, sigur m-ar comvinge, mai ales daca as citit despre ei, pe multe bloguri mamicesti 🙂 Dar dupa ce a trecut o vreme de cand nu se mai fol scutece, la noi in casa, mi se par asa de hazlii 🙂
Tot respectul pt modul in care ai scris! Destul de echilibrat, ceea ce se gaseste rar, in posturi de acest gen, pe la altii. Dar sincer …
1. Subtire … ok, sa zicem ca e simpatic, desi nu m-a incurcat niciodata ca era mai “gros”, ma indoiesc ca as sesiza diferenta 🙂
Protejeaza pielea de umezeala (presupun ca se refera la pishu) pana la 12 ore? Si cu treaba mare ce faci? La nr 1 sigur fac de cel putin 4-5 ori pe zi. Si sincer … se cam umple si cam da pe afara in 12 ore(sa zicem 120-150ml lapte X 7mese=840-1050ml intra in corp, sigur trebuie sa si iasa, macar jumate 🙂 ), sau cel putin isi mareste dimensiunea destul de mult, deci … subtire, ajuta doar in primele doua ceasuri.
Absorbant … nu vad conditiile in care as lasa scutecul pe copil 12 ore, mai ales daca ar ajunge sa contina peste 300ml la sfarsit 🙂 Si nici nu ar fi prea igienic.
Gelul acela … nu stiu exact din ce e facut, dar sincer ma ingrijoreaza(am o banuiala ca e cam acelasi ca la absorbantele menstruale). Oricum scutecele contin inalbitori si tot felul de lucruri pe care, in mod normal, nu le-ai prea vrea pe langa piele, si in nici un caz pe langa organele genitale, mai ales la fetite.
Hai sa ma abtin de la restul, ca fac varza si nu-i frumos, plus ca nu sunt deloc impotriva, fiecare isi face reclama cum are chef si “clientii” ar trebui sa judece singuri. Dar as vrea sa vad, in reclame, si cifre, compozitii de materiale, potentiale efecte adverse ale componentelor, si altele de acest gen.
N-am nimic cu Pampers (desi monopolul ma enerveaza groaznic) si nici nu am fol scutece textile, pt ca nu mi-am permis, dar la copilul nr 2, am gasit si variante mai agreabile, no-name-uri foarte bune, poate nu la fel de bune, dar oricum.
Sper ca nu am suparat pe nimeni, mai ales pe tine! Nu este nevoie sa aperi vre-un punct de vedere, doar mi-am spus parerea. Progresul e bun, dar unele “inovatii” sunt prea mult scoase in fata, doar ca sa promoveze, din nou, firma.
Andreea, eu nu cred ca se poate discuta despre monopol, sunt suficiente marci de scutece de unica folosinta pe piata. Daca ma vor contacta si vor dori sa scriu despre ele, in masura in care le-am folosit, voi scrie despre ele. Pampers am folosit, cum am scris si in text. Mai folosesc si acum, nu in mod regulat, dar folosesc. Ce contine gelul din orice scutec absorbant prefer sa nu cercetez, nu de alta dar nu sunt in stare sa trec la alternativa. Nici pentru scutece, nici pentru tampoanele zilnice. Am rugat-o pe mamica unui bebe ce foloseste scutece numarul 3 sa il incerce, fara sa ii spun exact ce astept de la ea. Am intrebat-o doar daca observa ceva la acel scutec. Ea mi-a raspuns azi dupa-masa:
“Mi s-a parut Ok pampersul :
– mi s-a parut umpic mai subtire decat pampers actve baby
– dunga galbena se facuse albastra in partea din fata unde era caca ..am dedus ca e un indicator de “mizerie” … Se albastrise doar pe portiunea unde era caca in rest a ramas galbena . I l-am pus la 11 si l-am schimbat la 4 si un pic.E o idee f buna avand in vedere ca eu ma gandesc mereu daca e cazul sa o schimb cand face doar pisu .”
De aici, ia fiecare ce are nevoie. Orice alte discutii despre de ce scriu despre Pampers si nu despre altii are un singur raspuns: altii nu m-au contactat.
uite, eu folosesc acest tip de pampers de o luna de zile, pentru ca nu ii mai trecea o iritatie lui sebi si dupa jde tratamente, doctorita mi-a zis sa schimb pampersul… Exista si numarul 5 premium care, am luat de la real…parerea mea e ca e un produs foarte bun, nu ieftin comparativ cu pampersul simplu pe care il luam la cutie de 111… nu mai are sebi nici iritatii, nici alte bube, nici accidente si e ca in reclame, se vede diferenta cand un copil se simte mai bine cu un tip de pampers decat cu altul…. (pe mine nu m-a platit nimeni sa scriu asta)
Oana, iti multumesc.
Eu folosesc de aproape 2 ani babylove. Acum doua saptamani am plecat senina ca o floare de acasa si nu am luat nimic de schimb cu mine. Am fost nevoiti sa oprim la o farmacie in oras si sa luam ce aveau: minunea asta de pampers si servetele tot de la ei. Cele mai neparfumate si mai ne.. nu stiu cum.
1. era sa ajung cu fiica-mea la spital convinsa fiind ca e ceva in neregula cu urina ei. ptr ca pipi in aceste scutece P-U-T-E. A clor, a dezinfectant, a acru.
2. Dupa fiecare pipi, fiica-mea isi smulge de oe ea pampersul,de zici ca o arde.
Intorsi la babylove pipi miroase a pipi, copilul nu mai intra in trepidatii in secunda in care uda scutecul.
Eu las un feedback despre produs, despre faptul ca platesc bloggeri ma bucur si eu ca le vine mintea la cap si marilor companii 🙂
Ama, ma bucur ca n-ati ajuns la spital pana la urma:)
Noi folosim Pampers regulat. Sunt foarte multumita de Premium Care, dar nu gasesc mereu asa ca iau si din cele albastre. iar despre cat de bune sau rele sunt scutecele Pampers…copilul meu se intelege bine cu ele, nu miroase pipi urat, nu se irita, nu plange dupa ce face pipi..
despre noile indicatoare de umezeala cred urmatorul lucru…hai sa punem un indicator de umezeala, ca sa vada mamica mai repede ca trebuie schimbat si sa schimbe mai multe scutece si sa ne creasca vanzarile :))) in rest nu cred ca au ceva mai mult/mai bun/mai subtire sau mai altfel decat celelalte.