Mofturi fără de care nu putem trăi (II)
Scriam ieri despre obiectele fără de care ni se pare că nu putem trăi.
Pentru că lista mea era prea lungă şi n-am vrut să vă obosesc prea tare, am spart articolul în două. Desigur, producătorii acestor lucruşoare nu mă vor iubi prea tare. Intenţia mea nu e să-i adâncesc şi mai tare în criză, asta nu am cum s-o fac, se ştie bine doar că mamele sau viitoarele mămici renunţă mai degrabă la propriul parfum decât la ceva din trusoul bebeluşului. Dar trăim vremuri în care fiecare bănuţ trebuie cântărit. Accept orice părere diferită de a mea şi încurajez orice mămică să facă exact aşa cum simte. Dar iată ce am aflat pe buzunarul propriu. Există soluţii alternative pentru tot ce are becuri, vibraţii, leduri, telecomandă.
Masă de înfăşat multifuncţională, cu cădiţă incorporată şi sertare. (aproximativ 600 RON)
Pentru persoanele meticuloase şi organizate, probabil e important să ai o masă de înfăşat multifuncţională, în care e incorporată şi cădiţa, în sertarul 1 ai bodyurile, în sertarul doi prosoapele şi în buzunarele de plastic laterale, cosmeticele şi scutecele de unică folosinţă. Unul din avantajele mesei de înfăşat este acela că bebeluşul e la o înălţime potrivită pentru ca mama să nu fie nevoită să se aplece. Unul din dezavantaje este că, într-o fracţiune de secundă, copilul poate cădea. De aceea, există mămici care preferă să îmbrace copiii pe pat. O variantă mai puţin constisitoare este o planşa de înfăşat care se montează pe pătuţ, sau margini mai înalte la dulapul de hăinuţe şi o salteluţă de burete pusă între aceste margini. În ambele variante, dacă bebeluşul este la înălţime, aveţi grijă să nu cadă.
Suport pentru cădiţă (80 ron)
Are formă anatomică, uşor înclinată aşa încât bebeluşul să nu alunece în apă. Cu toate astea, poate transforma spălatul bebeluşului într-un proces complicat şi, poate, puţin prea lung: dacă bebe stă pe spate, cum îl spălaţi la fundic? Nu-l puteţi pune pe burtă pe acest suport pentru că ar fi extrem de incomod. Un prosop împăturit şi pus pe fundul cădiţei, sau chiar o fâşie dintr-un material antiderapant (se găsesc covoraşe antiderapante speciale pentru căzile mari) va fi la fel de bun ca un suport pe care veţi fi tentată să daţi câteva sute de mii. În scurt timp bebeluşul va dori să stea în picioare când îl spălaţi şi asta va însemna să schimbaţi cădiţa dacă suportul e turnat în plastic.
Inel de baie şi burete pentru inelul de baie (70-80 RON)
Din momentul în care bebeluşul stă în fund, veţi descoperi că baia se poate transforma într-un moment plăcut al zilei. Câteva răţuşte sau sticla de spumant de baie vor fi jucăriile preferate. În aceste circumstanţe, inelul de baie poate fi util. Dar ţineţi cont că oricum va trebui să vă supravegheaţi bebeluşul: nu îl lăsaţi singur în cada cu apă chiar dacă vi se pare că e în siguranţă aşezat pe burete şi încojurat de marginile inelului de baie.
Burete de baie (20-50 RON)
Există mânuşi pe care le veţi primi o dată cu prosoapele cu glugă, există bureţi naturali sau special creaţi pentru bebeluş. Nu uitaţi însă că mâna mamei este cel mai moale şi cel mai catifelat burete pentru pielea sensibilă a bebeluşului.
Încălzitor de biberoane (pentru maşină) / Termometru pentru mâncăruri şi lichide (80-200 RON)
E două noaptea şi vi se pare că abia aţi închis ochii. Bebeluşul plânge de foame. Din motive care nu mai contează, nu mai alăptaţi. Vă repeziţi la bucătărie să pregătiţi biberonul cu lapte. Nu puteţi pregăti laptele de seara, pentru că pe cutiile de lapte praf scrie clar că trebuie preparat doar înainte de masă şi restul aruncat imediat după. Aveţi nevoie de apă caldă. Nu puteţi folosi cuptorul cu microunde ca să încălziţi apa: există riscul să fie prea fierbinte şi trebuie pe urmă răcit laptele şi asta durează prea mult. Soluţia: încălzitorul de biberoane: apăsaţi un buton şi pac! Lichidul ajunge exact la temperatura dorită. Sau… puteţi, pur şi simplu, să puneţi apa în ibric şi ibricul pe foc, să dizolvaţi laptele în apa caldă şi apoi să completaţi cu apă fiartă şi răcită de cu seară.Încercaţi apoi temperatura lichidului punând câteva picături pe încheietura mâinii. Dacă e prea fierbinte pentru dumneavoastră, cu siguranţă va fi prea fierbinte pentru bebeluş. Desigur, dacă nu aveţi încredere că puteţi aprecia corect temperatura lichidului şi mai târziu a mâncării solide, puteţi folosi un termometru special pentru mâncăruri şi lichide…
Dacă nu sunteţi acasă, ci în maşină, aveti posibilitatea să folosiţi priza de la bricheta de pe bord! Multe mămici au spus că bebe nu are răbdare să-i încălzeşti laptele la brichetă, e mai util un termos mic cu apă călduţă.
Sterilizator/soluţii de sterilizat la rece (80-500 RON)
Pentru mămicile care sunt nevoite să folosească biberoane şi tetine, sterilizatul va deveni o rutină zilnică. Există tot soiul de sterilizatoare, care mai de care mai sofisticate: cu aburi, electrice, pentru microunde, pentru 4 –8 biberoane, cu lăcaşuri speciale pentru tetine, filet şi capace, cu design interesant, cu beculeţe şi alarme care te anunţă când poţi deschide aparatul fără să te mai frigi. Există pe de altă parte metoda clasică a oalei cu apă în care ţii 10 minute biberoanele şi apoi le scoţi cu un cleştişor de plastic şi le laşi la uscat. Sau nişte cutii simple în care pui puţină apă, apoi aşezi biberoanele şi le bagi la microunde preţ de 10-12 minute. Sau există anumite soluţii speciale pentru sterilizare la rece: speli bine biberoanele (ceea ce e necesar şi în cazul celorlalte metode de sterilizare) şi apoi le pui în soluţie. Nu necesită clătire. Hm… nu necesită clătire? Poate că în timpul călătoriilor, sterilizarea la rece e mai bună decât nimic. Din nou, alegerea vă aparţine.
Biberon cu linguriţă în vârf (20-50 RON)
Ce invenţie minunată, perfectă pentru trecerea la mâncare solidă, grozavă pentru că diminuează riscul ca bb să-ţi dea peste mână şi să scapi mâncarea pe jos, pe drumul de la farfurie la guriţa flămândă. Pe de altă parte, dacă îi daţi propria lui linguriţă şi o cănuţă sau altă farfurie de plastic, s-ar putea să descoperiţi în scurt timp ce copil precoce aveţi pentru că va încerca la rândul lui să vă hrănească: o linguriţă puiul, o linguriţă mama sau păpuşa. Şi până să vă daţi seama când a trecut timpul, bebe va începe să ducă linguriţa la propria guriţă. Ce copil mare aveţi! Ei bine, cu biberonul cu linguriţă ar fi mai greu…
Premergător (180-500 RON) / Ţarc (150-700 RON)
Aşadar, aţi mai crescut puţin, deja ştiţi o mulţime de lucruri şi încă mai descoperiţi în fiecare zi câte ceva nou. Bebeluşul vrea să se mişte şi nu e deloc plăcut să umbli cocoşat(ă) prin casă, cu copilul atârnat de câte un deget de la fiecare mână. Soluţia: premergătorul! Unii pediatri nu sunt împotrivă (dacă nu-l puneţi în premergător dimineaţa şi îl uitaţi acolo până seara), alţii nu-l recomandă. Unii copii se bucură că se pot mişca peste tot, dar asta înseamnă că trebuie să aveţi grijă pe unde călcaţi, pentru că de unde te aştepţi mai puţin răsare şi bebeluşul…
Ţarcul e minunat pentru mămici, în felul ăsta ştii permanent unde e odorul… dar poate fi frustrant pentru copii… Unii nu suportă ţarcul, alţii ţopăie până îl dărâmă. De multe ori ocupă mult spaţiu, nu îl veţi folosi decât maxim 2 luni sau nici atât…
Probabil veţi primi: pieptăraşe, bluziţe/body-uri care se bagă pe cap sau se încheie la spate, costumaşe din două piese, căciuliţe, mânuşi fără degete ca să nu se zgârie bebeluşul pe faţă, set perie şi pieptăn, sfaturi legate de cum se creşte copilul, superstiţii, leacuri băbeşti, păreri avizate. Pe acestea hotărâţi tot dumneavoastră dacă le folosiţi sau nu. Aveţi încredere în instinct, dar nu uitaţi să ţineţi cont şi de ce vă recomandă pediatrul.
Suma pe care o puteţi economisi adunând preţurile medii despre care v-am povestit e astăzi de aproximativ 1700 RON.
Nu e mică, nu?
Da, la astea zic si eu ca se poate lejer renunta, in afara cazului in care placerea de a le achizitiona e mai mare decat gaura din buzunar! :))
Buretii aia de baie (naturali de altfel) la noi sunt doi la dolar (cred ca asta inseamna vreo 30 de bani). Am luat, am folosit, mie imi place spuma la baie, recunosc … si sunt buni si pt mami, la demachiat, curatat fata etc … :).
Ce vroiam eu sa mai zic este asa: uneori ne face mai mare bucurie sa renuntam la ceva pt noi si sa cumparam un moft pt copil. Daca ni-l permitem (si trebuie sa fim constienti de starea bugetului nostru), eu zic ca merita. Doar asa, pentru clipa aia de indulgenta.
Poti sa fii sarac lipit si totusi sa cumperi, in ziua de salariu, o inghetata mare cu frisca … 🙂
Si daca ai de ales intre 1 l de lapte din care poti face si frisca, poti da si un mic dejun, ce alegi? Sigur ca nu e musai acum sa ne cramponam de ideea ca vai, suntem saraci lipiti pamantului, ce ne facem? Dar daca o proaspata mamica poate evita niste cheltuieli care in caldura momentului i se par vitale, poate inainte sa scoata cardul din portofel o sa se gandeasca: imi trebuie? chiar imi trebuie? Nu mai bine plec un week-end la munte de banii aia? Cred ca problema cea mai mare a acestor produse nu e atat pretul (care in Romanica e nesimtit de mare, uneori triplu fata de ce se ntampla pe-afara) cat perioada extrem de limitata in care sunt utile cu adevarat.
Ai foarte mare dreptate. Eu cand ziceam moft, nu ma refeream la produsele descrise mai sus de tine, in nici un caz. Vorbeam de moft, moft. Adica eu ma stiu pe mine, ca am cumparat hainute pt fete nu pt necesitate … sa fie clar … 😀
La mine multe s-au amortizat, pt ca sunt la al treilea copil si am pastrat totul. Deci e alta situatie.
Eu vreau sa zic ceva legat de tarc…La David nu am avut, insa cu Daria am calatorit mai mult si pot sa zic ca il recomand cu mare drag pentru asa ceva… Ajunsi la hotel sau in vizita, il instalezi in 2 minute si ai un copil fericit care isi pastreaza rutina de culcare…asta daca semeni cu noi nu esti de acord cu cosleeping-ul…
In casa recunosc ca nu l-am deschis dar l-am folosit la greu in deplasari.
Premergator am avut, dar mai mult era un fel de “actvity center”…ca nu se prea misca din loc. Cred ca e bun la dezvoltarea muschilor de la picioruse…si cand obosesc de stat in picioare stau jos…
In rest nu am avut nimic din ce zici, si nici nu le-am dus dorul 😉
Aniela, si Irina mea a avut pat de calatorie, instalat la bunica. Avea trei nivele, avea masa de infasat, avea tot ce trebuia, da, acela e foarte util. Dar sa cumperi strict tarcul pt tinut copilul pe timpul zilei, la preturile la care se vand ele pe aici, si pe urma sa descoperi ca dupa 3 luni copilul e capabil sa sara in cap numai sa iasa de-acolo… mi se pare prea mult. Atat:) Sunt insa si persoane care au avut o experienta buna cu aceste tarcuri. Ele probabil ma vor contrazice.
nu prea gasesc argumente pentru nici unul din obiectele astea. bravo, ada! o initiativa buna.
Multumesc, incerc si eu sa ma fac utila.
Eu nu inteleg de ce patului ala i se spune “tarc” in Romania. Ala e un patut de calatorie si se foloseste in acest scop. Si atat. Nu pentru priponit copilul in el:-)
Super post! Foarte bun pentru mamicile care-si frang mainile ca nu au acasa toate gadgeturile astea. Iaca vestea buna: nu va trebe’ 🙂
Nu confunda paturile de calatorie cu tarcurile. Exista cadre speciale inconjurate cu plase care sunt vandute strict drept tarcuri, sunt foarte joase, e greu sa culci copilul in asa ceva.
Noi am avut, din cele de mai sus, doar incalzitor de biberon pentru masina. L-am cumparat special, inaintea unui drum foarte lung. A fost extrem de util in respectiva deplasare; nu stiu cum ne-am fi descurcat fara. Si dupa aia, evident, nu ne-am mai atins de el :))
Nici nu stiam ca exista biberon cu lingurita!
Sa zic si eu? Sa zic… ca doar am citit ambele liste si am unele dintre ele, e adevarat, primite si ca mostenire de la verisori:
– interfonul: avem (la un moment dat aveam chiar 3!!!, 2 mosteniri diverse si unul luat de noi), este extrem de util la munte cand noi stam afara pe terasa si bebe doarme la etaj. L-am folosit si in primele luni in casa, bun pentru linistea noastra psihica, insa noi l-am cumparat stiind ca ne va trebui la munte si la fel, la parintii sotului care locuiesc la curte
– umidificator: am luat la munte, din necesitate (aerul ingrozitor de uscat). E foarte bun acolo, unde il si tinem- important e sa nu fie zgomotos.
– tarc- pat, nu din cel “de ingradit copilul”- avem doua, mostenire de la verisori diferiti. Foarte util in calatorii, pe post de pat. Util si la munte, pentru pus copilul pe terasa, ferit de catel… util si acasa pentru cand vreau sa ma duc la toaleta sau ceva… dar la fel de bine se pot folosi si alte lucruri, corect, noi oricum ne lafaim in tarcuri 🙂
– sterilizator: am, il iubesc, dar eu l-am hranit pe bebe cu biberonul din prima zi (mda, metoda “alaptat cu biberonul”), asa ca a meritat
– masa de infasat cu cadita: avem, mosternire de la verisorul lui bebe. Varianta fara sertare si cu scurgere. Cadita am folosit-o pana la sase luni, sotul aducea apa in galeata direct in camera si apoi doar dadea drumul la scurgere, era mai simplu asa. Masa de infasat o folosim si acum, da, bebe trebuie supravegheat insa asta deja mi-a intrat in reflex. Pentru spatele meu e excelenta.
– solutie de sterilizat la rece: n-am folosit insa asta utilizau in spital pentru sterilizat 😀
– suport de cadita: avem la munte, cumparat de tata (acolo e o cada mare), nu e indispensabil
– suzeta: am avut, desi nu eram decisa ca vreau… insa bebe a rezolvat problema pe la 3 luni cand a scuipat-o cat colo si gata, atat a fost
– cantar: avem, dar bebe s-a nascut mic si usor pe muche de cutit asa ca orice evolutie a lui ne bucura extrem si ne linistea. Il cantaream in fiecare vineri, acum mai rar.
– servetele umede, versiunea sensitive (nu stiu daca intra la categoria parfumate, iar de incalzitor nu stiam si nu simt nevoia) : folosim de la bun inceput. Utile si pentru sters copilul la gura in perioada diversificarii si pentru sters la nas cand cu raceli… pentru sters orice.
Sa apuc si eu repede sa comentez ca de citit am tot citit si la unu si la doi.
– sterilizator: da, avem, pentru noi este foarte util pentru ca noi suntem niste comozi si pe langa asta eu sunt si turbata cu lipsa de timp de cand a venit copilul asa ca oala pusa la fiert pe aragaz nu ma incanta si nici incalzeste. Nu am sterilizat decat ocazional biberoane, il folosim in special pentru suzete si pentru cele 4 seringi cu care administram diverse chestii direct pe gatul lui bebe. Si pentru pompa de san.
– interfon: cel mai util, cea mai buna investitie, nu as putea trai fara. Si nu pentru ca avem vaste apartamente sau pentru ca dormim lemn amandoi, ci pentru ca dispunerea dormitoarelor este de asa natura incat din dormitorul nostru nu auzim copilul ce plange la el in dormitor. Si este si mai util acum, pe vremuri reci afara, in casa si-n inimi cand inchidem usa la camera Degetzicai ca sa pastram putina caldura raspandita de doua rezistente antice ale unui radiator si mai antic. Si mai util cand ai pus capul pe perna de doar doua ore, iar copilul cere mancare doar scancind si nu urland.
– forma anatomica pentru cadita: avem cadita cu tot cu forme, imprumut, nu mi se pare foarte utila pentru ca Degetzica uraste sa stea pe spate in forma aia si o spal pe burtica in spatiul gol si mititel din fata formei. E buna ca pot folosi doua maini la spalat: una pe post de suzeta, iar alta pe post de burete. Si aici am desfintat buretii de dus, manusile de dus si altele asemenea.
– masa de infasat cu salteluta, cadita, sertare, luminite, sunete din natura, din clasici, din OZN-uri, etc: nu avem, multi bani pentru nimic. Avem o comoda cu 4 sertare de la IKEA, 300 ron pe care am pus o salteluta de infasat, 70 lei, de la Baby Expo, dar este pe toate drumurile. Nu am fixat-o cu suruburi de comoda ca sa putem folosi comoda si dupa ce terminam cu salteluta. S-au potrivit perfect.
-umidificator: nu ne trebuie, noi nu stim cum sa facem sa mai reducem din umezeala din casa, nu sa o producem. Ne-ar trebui un dezumidificator, asta da! 🙂
– premergator: nu avem, nu ne trebuie, cred ca nu-i foarte sanatos pentru copil.
– tarc: nu avem, inca nu stiu daca ne trebuie, ne-ar trebui in schimb, un pat de voiaj.
– am avut pana mai ieri un bouncer in care Degetzica si-a petrecut primele doua luni. Util initial, mai putin util in faza de urlete non stop.. Util ca-l luam dupa noi prin casa.
– swing pe baterii, cu sunete din natura, din clasici, etc: bun de distrat copilul, nu sta decat maxim 15 minute in el, dar este un inceput. Ii prezic un viitor stralucit.
Mai avem, dar nu le spun pe toate ca sa nu spuneti ca am innebunit.