2. Rolul părintelui nu este să facă încă o persoană după chipul și asemănarea sa. Părintele este un ghid.

6 Oct 2012 by

Eu nu cred că venim pe lume cu creierele ca niște coli albe pe care cineva trebuie să le umple cu informație. Cred că nu trebuie să fim profesorii copiilor noștri, există personal calificat (teoretic) pentru asta. Hai să fim mai degrabă ghizii lor. Cei ce le arată câte cărări se deschid în față și explică pe înțelesul copilului ce e la capătul cărării și care sunt consecințele fiecărui pas. Cred că trebuie să le lăsăm suficient de multă libertate cât să-și pună la contribuție mintea, fără ca asta să însemne că decide copilul ce e mai bine pentru el. Cred că o vreme trebuie să le dăm de ales între o variantă sigură și altă variantă sigură, până când vor învăța să deosebească ispitele și pericolele. Le putem educa gusturile, dar nu fibra interioară. Cu aceea se nasc.

Nu încercați să vă creșteți pe voi. Nu le cumpărați lor ce n-ați avut voi doar ca să stingeți o sete din copilărie. Priviți-i cu atenție și încercați să-i cunoașteți, pentru că ei știu de foarte devreme ce vor și ce nu vor, ce le place și ce nu le place. Creșteți-i pe ei, nu vă substituiți părinților voștri și nu încercați să reparați în ei ceva ce v-a durut pe voi în copilărie.

Folosiți greșelile părinților voștri. Nu sunteți condamnați să le repetați. Nu sunteți obligați să fiți mai buni decât ei. Ca să vă iubească, iubiți-i așa cum au nevoie, când au nevoie. Fiți sprijinul lor, fiți temelia lor, fiți mâna care îi susține, scutul care îi apără, fiți rădăcina lor. Dar dați-le aripi. Trebuie să-i seduceți. Trebuie să-i atrageți. Să le dați încredere în forțele lor, să le încurajați independența, să-i lăsați să se descurce, chiar dacă nu-i scăpați nici o secundă din ochi.

Dar nu vă pierdeți în ei. Nu vă închideți în ei. Nu vă ascundeți după nevoia lor de voi, nu vă lăsați seduși de gândul că, pentru o vreme, sunteți Dumnezei, că vor lua de bun tot ce le spuneți și vă vor iubi necondiționat. Așa e, o vreme sunteți toată lumea lor, modelul lor, deținătorii tuturor adevărurilor, măsura tuturor lucrurilor, pâinea și cuțitul. Dar numai pentru o vreme.

Apoi sunt înghițiți de Lume. Și dacă nu le-ați pus în bagaj tot ce le trebuie ca să țină piept lumii, dacă le-ați fost sistem simbiotic de menținere a vieții, dacă v-ați făcut preș în fața dorințelor lor, le va fi greu să înțeleagă de ce restul Lumii nu îi tratează la fel.

Fiți oglinzi bune. Fiți modele demne. Gândiți-vă dacă doriți ca atunci când vor fi mari, să vă semene. Dacă ați fi mulțumiți să vă recunoașteți în ei ca adulți, nu acum, când, prin mimetism, le e ușor să se camufleze în versiuni miniaturale ale părinților lor.

4 Comments

  1. Ana S.

    A identifica greşelile părinţilor noştri mi se pare mie mai greu. Pentru mine, asta implică în primă fază o privire în interiorul meu, pentru a “identifica” ce “nu e ok”, şi apoi deschiderea şi efortul de a recunoaşte că poate e vorba de greşeli ale părinţilor, şi nu doar “fibra interioară”. Abia apoi aş putea învăţa din ele.

    Iar pentru a nu le repeta, mi se pare că e nevoie de mai mult decât să-ţi propui să nu le repeţi. Încă nu ştiu de ce anume. Cum facem să nu repetăm greşelile părinţilor noştri?

  2. AnaZ

    De aceea a fi parinte e un job in care nu ai concediu. Pentru ca esti mereu surprins- sau poate ca nu mereu, dar frecvent surprins- de o situatie/intrebare…iar raspunsul tau poate duce pe un drum sau altul.
    Cu siguranta ca nu ne cunoastem destul pe noi insine; aceia dintre noi care incearca sa se cunoasca vor constata ca au in copiii lor un ajutor de nadejde. Provocari, intrebari, comportamente…si pana la urma cred ca ei retin “fibra”, esenta, ceea ce tu ESTI de fapt. Constat acum, ca adult, ca am retinut esenta din comportamentul si atitudinea mamei mele- si din fericire e vorba de lucruri pozitive si frumoase. E mare lucru sa daruiesti asa ceva…cred ca, indiferent de mediul inconjurator, amprentele acestea raman undeva pentru totdeauna. Si e bine sa fie pozitive.

  3. Un articol extraordinar! Din luna iulie derulez un proiect de dezvoltare personala pentru copii-Atelierul lui Pixie, in Giurgiu, un oras care nu ofera alternative. Incerc sa ma concentrez pe creativitate, spontaneitate,emotie si adaptare. Uneori ma lovesc de ziduri. Din pacate, mult prea inalte. Ziduri ridicate de parinti, ziduri ridicate de oamenii scolii. Am multe cucuie, dar incet, incet incep sa ma desensibilizez. Sper sa pot schimba ceva perceptii, inainte de a-mi transforma cutia craniana. Sper. Copiii merita. Orice, oricat, oricand, oriunde.
    “Rasfoindu-ti” paginile, ma gandeam cat e minunat sa constati ca exista oameni frumosi si dedicati. Mi-ar placea sa putem gasi o modalitate de a colabora…
    Tot binele si frumosul.

    • Ada

      Multumesc. Cu mare placere, doar sa imi spuneti exact cu ce pot ajuta.

css.php
Privacy Policy